Din punct de vedere muzical, separăm prin termeni anumite perioade istorice, anumite noțiuni de teorie, stiluri, forme, imagini, fraze, simboluri predestinate instrumentelor și tot așa. Suntem însă în secolul în care lucrurile devin tot mai interesante, pentru că se produce o împletire a stilurilor, a termenilor și a ideilor artistice, în cazul nostru muzicale. Așa a luat naștere ideea de a aduce în fiecare an la Festivalul Internațional „J.S. Bach” câte un concert care valorifică muzica acestui compozitor (și nu doar) în maniere diferite sau la instrumente diferite, uneori chiar inexistente pentru acea perioadă.
În acest an, la cea de‑a XII‑a ediție, ne‑am putut delecta cu un program intitulat „Bach in jazz”, pe care ni l‑a prezentat pianistul Baptiste Trotignon din Franța. Invitatul a avut o prestație superbă în multe sensuri. Întâi, pentru că a ales un program interesant, pe care a binevoit să‑l împartă cu publicul curios și mai ales cunoscător, întrucât acesta a vorbit despre preludiile și fugile din culegerea Clavecinul bine temperat, menționându‑ne titlurile (de regulă, cu tonalitatea corespunzătoare), precum și mici lucrări ale lui R. Schumann și F. Schubert. În afară de alegerea lucrărilor din program, acesta a arătat o tehnică de interpretare care i‑a permis să impresioneze atât în pasajele extrem de alerte, cât și în cele melancolice și meditative. Această plurivalență a unui instrumentist este un atu care îl face un pianist cu adevărat valoros.
Prezența lui Baptiste Trotignon în scenă este una energică, luminoasă și caldă, acesta are forța necesară și bunăvoința potrivită pentru a „îmblânzi” pianul, dar și pentru a stabili o conexiune cu publicul. Deschiderea sa față de spectatori s‑a simțit în reacțiile minuscule la energia și mișcarea ce pornea din sală. Deopotrivă, vorbim despre extrem de multă implicare și concentrare. Deși cu partiturile în față, muzica părea că se naște exact acolo, ca rezultat al unui proces de explorare, ce pornește dintr‑o curiozitate și o pasiune imensă pentru muzică și magia ei.
Muzica în sine a sunat ca o împletire a timpurilor și genurilor – fapt absolut firesc pentru un concert de improvizație în stil jazz pe muzica lui Bach. Fiecare lucrare începea ca o poveste veche, așa cum încep baladele populare, dar avea o altă continuare. În acest fel, Baptiste Trotignon devenea coautorul lucrării, și povestea care era cândva a lui Bach devenea una despre el, relatată de un contemporan, ca o meta‑muzică. Majoritatea transformărilor se simțeau în ritmul și în spiritul care se transformau, dar și în armonii noi pentru teme muzicale cunoscute. Așadar, fiece lucrare funcționa și era modificată în straturi – ritmul, stilul și direcția. Aceste preludii începeau să‑și schimbe intenția muzicală și transformările de abordare îl duceau pe spectator cu gândul către alte înțelesuri și imagini decât cele cu care pornise la drum, pentru fiecare început de preludiu. Pe alocuri, lucrările păreau a fi ca un vis care reproduce lumea în cel mai firesc mod, până când apărea un element neordinar care răsturna sau redimensiona acea normalitate, încălcând orice regulă sau teorie propusă. Unele pasaje sunau fragmentat sau repetitiv, tocmai pentru a induce o stare diferită de cea pe care o propune tema de la care s‑a pornit. Așadar, preluând gândul pronunțat în scenă de Baptiste Trotignon, jazzul invadează muzica lui Bach și îi perturbă ordinea. Acest haos însă nu denatureză și nici nu ofensează muzica lui Bach, ba din contra, creează contextul în care se nasc lumi noi, diverse, colorate și interesante. Lumea muzicală a lui Bach se multiplică și devine un univers plurivalent, în care ajung să coexiste toate stilurile și stările lumii, în care ne putem regăsi, (re) descoperi și întâlni. Așadar, a treia seară din Festivalul Internațional „J.S. Bach” a fost specială prin energia pe care a răspândit‑o prin muzică.
Pentru astfel de momente există muzica, pentru astfel de momente existăm noi. Să găsim deci un rost în această forță a muzicii, din care să ne molipsim de bunătate, de căldură și de frumos.
