La vernisarea expoziției de Pictură și Artă Decorativă a două dintre cele cinci surori, îngeri și ele într‑o oarecare măsură – pentru că toate sunt într‑o legătură strânsă cu artele plastice –, Eudochia Robu și Tatiana Vatavu, prin altarul Centrului de Expoziție „Constantin Brâncuși”, pe bune, au zburat roiuri de îngeri îmbrăcați în odăjdii din mătase albă, ca o ninsoare în luna iunie. Și prin aer a plutit o atmosferă de sărbătoare dumnezeiască. Hristos S‑a înălțat și a coborât din nou, amestecându‑se cu bomondul din urbe. Ploaia de afară, care a turnat câteva zile, nu a putut fi un obstacol pentru cei care s‑au adunat în acest templu de cultură și civilizație ca să poată savura din sentimentul tăcerilor pline de evadare și evlavie. Dacă e vorba de îngeri, încă mai aud fâlfâitul aripilor întinse, apoi ei… au picat din pânzele Eudochiei Robu, autoarea acestor perle, îmi permit să spun, din icoanele pline de divinitate și magnetism, care, vrei, nu vrei, îți țintuiesc privirea în fața fiecărei creații.
Mijlocul sălii – semănat cu piese de ceramică, care ici‑colo se ițeau din perdeaua de aer cu miros de vrajă și descântec. Spectatorii se deplasau prin acest ocean, încrețindu‑i oglinda, în Arca lui Noe, manevrând de la o insuliță la alta, de la o icoană la un iconostas. O galerie de tablouri, printre care le poți deosebi pe ale Eudochiei de ale Tatianei și invers. Chiar dacă sunt de la o mamă și, undeva, au și aceleași caractere blânde și pline de căldură sufletească, în artă sunt total diferite. Poate că ajung la ziua când să le admir într‑o expoziție pe toate cinci – în trei deja au avut una, tot aici, la „Brâncuși”, și s‑au bucurat toate trei de mare succes. N‑am fost prezent și mă zgârie într‑un colțișor de inimă, am avut de pierdut – când mai pot recupera așa o cantitate de emoții? Albul a dominat peste tot, el a fost prezent și în baticurile Tatianei, și în pânzele Eudochiei, și în ceramica decorativă a aceleiași Tatiane. Anume acel alb și tonurile scăzute au fost cireașa de pe tort la acest eveniment. Nu zic, până la urmă, că celelalte gradații de ton și culoare au lipsit, ele pur și simplu au cântat aceleași melodii dirijate de aceiași dirijori: Eudochia și Tatiana, au cântat la aceleași instrumente aceleași partituri. Aceleași balade la nai și caval, aceleași doine, unde vioara și fluierul au mustit de culoare și forme mitice. Se vede că Dumnezeu a plănuit din timp acest vernisaj, le‑a arătat calea și a asistat fără ca cineva să bănuiască din ce pânză sau de după ce formă arhitecturală a privit la rodul muncii sale și rezultatul l‑a lăsat fără cuvinte. De mult n‑am mai asistat la un eveniment care, dincolo de intemperiile de afară, a picat balsam pe inimile tuturor spectatorilor, turnând culori de neuitat în tot ce putea primi acest dar dumnezeiesc, ca și lumina care învăluia fiecare spectator sau grup de spectatori într‑un miracol. S‑au dăruit flori, s‑au dăruit și s‑au primit cărți, s‑au dăruit îmbrățișări și, de ce nu, săruturi pe obrajii ambelor surori, care au trăit emoții greu de descris. S‑a discutat în tabere, după interese, despre artă, s‑au luat interviuri de la ambele surioare, a asistat și televiziunea moldovenească, s‑au servit cireșe coapte, s‑a cinstit și un pahar cu vin, care pe unii i‑a întors în templu, la pânzele care i‑au frapat, pe unii i‑a unit, pe alții i‑a făcut să continue discuțiile aprinse, dar au ajuns la numitorul comun doar atunci când de ei s‑au apropiat surorile și, cu știință de cauză, au turnat lumină acolo unde se lăsase amurgul. Și iarăși au zburat îngeri, care n‑au mai găsit de cuviință să rămână în icoane, și iarăși s‑a auzit fâlfâit de aripi, și iar și‑au turnat unul altuia complimente, strângere de mâini, dar a venit și timpul despărțirii, când îngerii au fost nevoiți să se întoarcă la locurile lor, ca a doua zi să repete procedura, cu alți spectatori, dar în compania acelorași două surori: Eudochia Robu și Tatiana Vatavu. Felicitări și înaltă prețuire artistelor, iar eu plec să răsfoiesc albumul cu creațiile Eudochiei, pe care am visat să‑l am în biblioteca sufletului meu, pe unul din rafturile inimii, la cel mai de cinste loc, să‑mi zboare și mie îngeri prin casă, însoțiți de fluturii din stomac, și să mă țină treaz nopțile, pentru ca dimineața să ia naștere un poem de zile mari… cu îngeri și despre îngeri.
