La data de 11 mai, la Cineplex Loteanu, publicul de la Chișinău a trăit o experiență deosebită vizionând filmul Atlantis, în regia lui Valentin Vasianovici, o figură proeminentă a cinematografiei ucrainene. Turnat în anul 2019, filmul a fost distins cu Marele Premiu al programului Orizonturi, la Veneția, în cadrul unuia dintre cele mai importante festivaluri ale cinematografiei.
Atlantis este un film ce abundă de imagini apocaliptice, în care domnește distrugerea și durerea, un film despre un viitor apropiat, când Donbasul ocupat revine sub controlul Ucrainei. Acțiunea are loc în anul 2025, în Donbasul sfâșiat de război, și surprinde o lume în care nu mai există speranță, dar totuși viața continuă. Este cert că odată cu evenimentele din 24 februarie 2022, Atlantis s‑a transformat într‑o profeție greu de acceptat.
Protagonistul filmului, Serghei, este un fost militar, care suferă de sindromul post‑traumatic, trăiește într‑o sinergie cu pământul pentru care a luptat, doarme într‑un apartament dărăpănat, lucrează la o fabrică și apoi, ca șofer, pentru organizația „Laleua Neagră”, cercetând pământul devastat în căutarea apărătorilor Ucrainei temporar neidentificați.
Filmul începe cu o crimă îngrozitoare și o înmormântare a unui prizonier, prezentate într‑o cameră termică. Gradual, urma termică dispare. Spre final însă îi vedem pe Serghei și Katia, prin antiteză cu prima scenă, în aceeași cameră termică: două corpuri vii, strălucind în întuneric, înviorând spațiul mort al filmului. Traseul de căldură dintre Serghei și Katia crește.
Atmosfera kafkiană este prezentă în mod constant în film: drumuri și case distruse, acțiuni de dezgropare și de identificare a rămășițelor umane. Este curios faptul că regizorul a ales ca filmul să nu aibă muzică de fundal, astfel realismul scenelor devenind și mai intens. Un alt aspect specific al filmului este că rolurile sunt interpretate de voluntari, de actori neprofesioniști, precum Andrei Rimaruk, care joacă rolul lui Serghei, paramedicul Liudmila Bileka, în rolul Katiei.
Unul din mesajele filmului ar fi că nimeni nu poate fi vreodată pregătit pentru durerea și ororile războiului, iar rănile pe care le lasă cruzimea acestor evenimente în sufletul oamenilor pașnici, care sunt nevoiți să ia armele și să lupte cu inamicul, sunt imposibil de vindecat. Scena erotică finală, filmată inedit în lumina infraroșie, este un simbol al speranței și încrederii, este triumful vieții pe fundalul unui vis letargic al peisajelor industriale. Filmul reflectă o Ucraină care a ieșit învingătoare în război și și‑a revendicat teritoriul. Această victorie are un preț: lipsește apa potabilă, solul este otrăvit, minele – inundate, iar existența implică eforturi supraomenești. Filmul este o metaforă a șansei de supraviețuire.
