A călcat pe scenă cu dreptul, devenind, de la primul pas, Artistă. Nu ironizaţi, vă rog: majuscula e la locul ei. Primul personaj interpretat de Irina Rusu a fost Artista – asta era! În spectacolul „Ce e viaţa omului?” de A. Arkanov. În regia lui Sandu Grecu, interpretul rolului Artistul… Ce mai vreţi?… Vreţi să ştiţi când a fost asta? Demult, tare demult. În mileniul trecut!… În 1990, când a luat fiinţă Teatrul „Satiricus I.L. Caragiale”.
Acest prim rol a fost unul providenţial. Ca şi venirea ei în teatru, din aulele universitare, sacrificând un an de studii la filologie. Astăzi nu ne putem imagina scena „Satiricus”-ului fără Irina Rusu. Fără personajele ei, intrate deja în patrimoniul teatrului naţional. Artista care încercase cândva să-i demonstreze Artistului că în viaţa asta „toate nu-s decât fum”, vine azi cu alte dovezi: „Arta-ntr-atâta-i ascunsă prin artă!” Sunt cuvintele-laitmotiv din spectacolul „Metamorfozele” de Ovidiu, în care Irina interpretează tranşant, cu multă imaginaţie rolul… Creaţiei.
Puţine actriţe în teatrul naţional au avut norocul să joace în mai multe roluri titulare. Irina Rusu se numără printre acestea. Şi, iarăşi, ţin să precizez: nu de aceea că Sandu Grecu decide, în definitiv, cine şi în ce rol să fie distribuit. Precizarea o fac pentru acei care n-au văzut încă spectacolele „Maestrul şi Margarita” sau „Carmen”. Deşi, nu cred să mai fie mulţi din aceştia: primul spectacol se joacă la „Satiricus I.L. Caragiale” din 2000, cel de-al doilea – din 2001. În toate stagiunile şi mereu cu sala plină.
Dacă veni vorba de longevitatea spectacolelor, deci şi a rolurilor interpretate de unul şi acelaşi actor care, spre deosebire de personajele sale, este atins de eroziunea necruţătoare a anilor, e cazul să ne amintim şi de „Comediantul” (Moliere), montat în 1993. De atunci n-a lipsit nici pentru o stagiune din repertoriul teatrului. De paisprezece ani Irina Rusu, evoluând în rolul lui Madeleine Bejart în sute de reprezentaţii, rămâne aceiaşi fiinţă plină de iubire şi compasiune care, cu sacrificiul propriei fericiri, încearcă să-l scape de la pierzanie pe Marele Artist Moliere, însă destinul implacabil mereu îşi râde de noi… Scenele în care joacă Irina, monoloagele ei, rostite cu adâncă simţire artistică şi umană, înlăcrimează ochii spectatorilor.
În aceeaşi ipostază de muză şi iubită a Artistului se află şi un alt personaj celebru interpretat de Irina Rusu: Margarita („Maestrul şi Margarita” de M. Bulgakov). O precizare s-ar cere şi în acest caz: dintru început, rolul i-a fost distribuit actriţei T. Saencu-Lazăr, fiind preluat de Irina abia la a patra stagiune, după plecarea Tatianei din ţară. Irina Rusu i-a imprimat personajului timbrul distinctiv al personalităţii sale artistice. Margarita ei emană căldură şi tandreţe, dar şi o seriozitate dramatică, fiind pe deplin conştientă de gravitatea momentului pe care-l trăieşte Maestrul. Îşi i-a în serios rolul de regină a Balului Satanei, ştie să cocheteze cu răii acestei lumi, dar şi să-i domine. Este, în definitiv, ceea ce i-a fost hărăzit să fie: îngerul păzitor al Maestrului.
Spectacolul „Carmen”, cu Irina Rusu în rolul titular, ne dezvăluie caracterul ambivalent al femeii ca înger şi demon, care este în acelaşi timp „cauză a căderii şi calea salvării, ameninţare şi obiect al dorinţei”. Actriţa redă cu deosebită precizie şi expresivitate o gamă largă de stări sufleteşti – de la paroxismul pasiunii dezlănţuite şi a urii nestăpânite pentru tot ce o împiedică să-şi satisfacă dorinţele până la acalmia împăcării cu ceea ce i-a fost ursit să se împlinească. În jocul actoricesc este avantajată şi de limbajul scenic la care a recurs regia, mizând pe plastică, pe mişcarea corporală, pe mimică şi gestică. Înzestrată cu calităţi fizice de excepţie, Irina Rusu ne înfăţişează prin dans, replici scurte, tăioase, o fiinţă seducătoare, demonică, un temperament vulcanic, de nestăpânit. Exotismul, jocul insolit al actriţei a fost remarcat şi de critica de specialitate. În cadrul Galei Premiilor UNITEM 2002, a obţinut cu acest rol „Premiul pentru Originalitate”.
Personajul Veta din spectacolul „O noapte furtunoasă” de I. L.Caragiale confirmă, o dată în plus, talentul polivalent al actriţei Irina Rusu. Aici iese în prim plan o calitate actoricească a Irinei mai puţin exploatată până acum pe scena „Satiricus”-ului – burlescul. Actriţa conturează cu claritate psihologică şi expresivitate caricaturală un personaj inconfundabil. O femeie naivă (în aparenţă, evident) care „îi învârte în jurul degetului mic” pe toţi bărbaţii din preajma ei. Interpreta Vetei ne dovedeşte că posedă un dezvoltat simţ al detaliului expresiv, că este o actriţă de caracter şi de caractere. Acest personaj i-a adus pe merit premiul „Cel mai bun rol feminin” al anului 2005, în cadrul Galei premiilor UNITEM.
Parafrazând o replică celebră din „Maestrul şi Margareta”, Irina Rusu este actriţa de la care suntem în drept să aşteptăm încă multe surprize scenice. „Aveţi puţintică răbdare!”
