O femeie drăguţă (Serghei Lozniţa, 2017 („Кроткая”)): Războiul din Ucraina și crimele împotriva umanității perpetrate de armata rusă, de o cruzime și sălbătăcie inimaginabile, omoruri gratuite, violuri, jafuri, au trezit reacții absolut adecvate de genul „Cum de sunt posibile astfel de atrocități în secolul XXI?”…
Filmul lui Serghei Loznița poate fi, dacă nu un răspuns axhaustiv, atunci o parte semnificativă a acestui răspuns. Realizat în 2017, Loznița investighează realitatea unei provincii îndepărtate a Rusiei, prin prisma unui parcurs kafkian al eroinei acestui film, o femeie de rând, paznic la o întreprindere veche delăsata. Soțul ei e la închisoare și ea îi trimite regulat colete cu produse alimentare. Dar într-o bună zi coletul îi revine. Fară să fi primit un răspuns sau explicație de la poștă, femeia pornește, cu trenul, spre localitatea în care se află închisoarea, sperând să afle ceva despre soțul ei… De aici încolo, pornește și investigația propriu-zisă cinematografică despre realitatea rusă.
Călătoria din tren, autobuz, taxistul care nici nu mai întreabă unde s-o ducă, căci „aici toți merg la închisoare”, beții interminabile, oficiali abjecți, interlopi notorii, s.a.m.d. Toate ne sunt prezentate drept trepte consecutive ale unui infern cotidian.
Filmul a fost întâmpinat destul de ostil de criticii cineaști, iar despre reacția publicului de specialitate, cinefil, și nu doar, din Rusia nici nu mai are rost să vorbim acum: Loznița a fost imediat tratat de „rusofob” și cam cu asta s-a terminat.
Și ca să buclăm bucla, vom reveni la întrebarea inițială: iată când aduni aceste personaje, îi sui pe un tanc și îi trimiți la război, ce obții?…
Cyborgs: Heroes Never Die (Ahtem Seitablaev, 2017 („Киборги”): Mulți dintre noi asociază imediat numele de Cyborg cu un eveniment anume: luptele crâncene pentru aeroportul din Donețk din 2014. Fiecare război își naște eroii săi. Cu certitudine, apărătorii Mariupolului vor intra și ei în istorie și se vor face filme despre rezistența lor eroică… Filmul lui Seitablaev este, ca și majoritatea filmelor despre război (cu mici excepții), un film propagandistic (de altfel, filmul a fost comandidat de către Ministerul Apărării al Ucrainei), dar el depășește nivelul propagandei de doi bani, în care există doar „buni” și „răi”. Tind să cred că amatorii de trash militarist vor fi chiar destul de dezămăgiți… Mai mult decât atât, acei care au căutat materiale referitoare la apărarea aeroportului din Donețk, care s-au documentat și au o înțelegere cât de cât clară despre acele evenimente greu vor găsi inexactități sau distorsionări majore. Un film de privit, deci, pentru a înțelege mai bine ce se întâmpla astăzi la Mariupol
