***

Dedic acest poem bunicii mele


Azi învârtim cu scârțâit cheia
în poarta cu linii florale deformate.
Ziua a treia,
cea a Învierii,
ne prinde încleștându-ne dureros
degetele
și
mințile.


Mergeam în ritmul unei morți,
iar
aureola de păcate
îmi înconjura mie,
nu ție,
chipul.


Suntem dublul fiecăreia.
În înălțime, curaj și pietate.
Cine rabdă de foame
și cine scâncește
ca un răzgâiat.


Frica de toate.


Urcam dealul
și mă duceai,
sau poate eu te duceam,
ne țineam vii una pe alta
până la o ultimă stație.


Va aștepta Sfântul Petru
sub gardul unui cimitir
devenit
pădure.


De mâini și
de capete
invizibile.


Ești salvarea cea de pe urmă
a unui neam de inimi
încrustate
de revoltă
nedeclarată.


Căci am știut prea bine
să ne ținem gurile
cusute
ținute-n legături de fier.


Știi bine


Recunoștința
de când îmi întorceam stomacul
pe toate fețele.


Când uram pereții și
când toate
fețele de pe icoane mă amenințau.
Mă țineau lumânările,
trecute prin focul în care
ar fi trebuit ca eu
să ard.


E ultima zi.


E finalul clipei de pe urmă,
despre care-mi spuneai c-o s-o prind
dacă-mi mai fac șuvițe albastre
sau mai înjur de Tatăl Nostru.


Sprijinindu-ne de mormântul
strămoșului necunoscut,
las schimbările
să vorbească.


Te amintesc în cântări neascultate.


Te văd de parcă astăzi ar fi ieri.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Ariana Zburlea

gerar, slobozia

s-a făcut noapteîn dragul meu oraș de provinciecare deschide drumul spre mare babele au intrat în casă, bârfesc sfințiidin calendarul ortodoxstelele dorm ca niște copii

Noutăți
Ioana Pavel

feat. Poezia (I)

Un proiect pentru cititori de toate vârstele Insolit și cu mize experimentale, proiectul de sub egida FILIT, „Parodii originale”, reunește 50 de poete și poeți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *