Spectacolul „Vedere de pe pod” este o nouă premieră a Teatrului „B. P. Hasdeu” din Cahul, dirijat de directorul și regizorul Gheorghe Mândru, cu participarea actorilor: Tudor Andriuță, Rodica Ciobanu, Ion Furnică, Natalia Ciolac, Oleg Mereoară, Constantin Mocanu, Aurica Țăruș, Mariana Delii și Mihai Țăruș. Spectacolul a fost montat în baza piesei cu același nume, scrisă de cunoscutul dramaturg american Arthur Miller și adaptată la realitățile sociale ale Republicii Moldova: migrația în masă, efectele colaterale, integrarea și neîncrederea localnicilor față de noii veniți. Grație inovațiilor tehnologice a fost posibilă vizionarea on-line în toată lumea: acolo unde au ajuns conaționalii noștri.
„Vedere de pe pod” este povestea lui Eddie, un emigrant în Occident, iar acțiunea se desfășoară într-un cartier din Brooklyn. Este o dramă cu o intrigă aparent simplă: protagonistul se trezește brusc gelos de nepoata sa, pe care el a crescut-o ca pe o fiică, după moartea părinților ei. Sentimentul egoist, afon și distructiv prevede finalul dramatic al piesei, demarează și ia amploare odată cu sosirea în America a altor doi emigranți, dintre care unul se îndrăgostește de fată. Eddie, fiind și el emigrant, cu un stagiu mai vechi, are o viziune patriarhală asupra familiei și un instinct de protecție morbid, posesiv față de nepoata sa. El își dorește s-o țină departe de lumea exterioară. Visează să-i găsească un loc de munca de prestigiu departe de cartierele defavorizate ale Americii.
Coloana sonoră aparține Rodicăi Ciobanu, iar muzica care apare pe fundalul scenei redă eficient vivacitatea suburbiei din jurul portului, imaginile sumbre; melodia cadențată accentuând și mai mult atmosfera de muncă la negru. Glasul copilului: „Mamă, tată, nu plecați de acasă, nu vreau să fiu orfan” are un impact zguduitor, atenționând că spectacolul este o dramă în dramă, iar ecoul chemării vibrează în toată lumea, acolo unde au emigrat basarabenii.
Avocatul Alfieri apare în scenă cu un monolog introductiv: „Suntem asociați cu nenorocirea și nu vor să se apropie prea mult. De multe ori mă gândesc că după saluturile lor suspicioase stau trei mii de ani de neîn- credere”. Prin aceste fraze avocatul tinde să sublinieze că neîncrederea în oameni e și mai relevantă când în sânul localnicilor apar persoane despre care puțin sau chiar nimic nu se cunoaște. Apoi urmează explicația de unde vin aceste persoane… „În regimul sovietic, cel mai mare lagăr democratic din lume, de unde oamenii fugind de această democrație au fost împușcați, dar asta e America, nu URSS…” Cu privire optimistă spre America, oricum occidentul nu-i cel văzut de pe pod: clădiri zgârie-nori și țară a visurilor, dar mai fiind și partea revers a medaliei, care se întrevede pe parcursul spectacolului. Sunt destine umane, vieți marcate de problemele cu care se confruntă majoritatea persoanelor nevoite să ia calea exilului în căutarea unui rost mai bun în viață.
Beatrice, soția lui Eddie, este o femeie loială care urmărește cu tot mai mare consternare schimbarea soțului din momentul apariției în casa lor a celor doi verișori. De mai multe ori, încearcă să-i aducă la cunoștință soțului suspiciunile-i cu privire la pasiunea-i bolnăvicioasă pentru nepoata lor, dar acesta rămâne neînduplecat.
Catherine (Căti), în vârstă de șaptesprezece ani, este nepoata. Ea are un atașament sincer și profund față de cei doi unchi ai săi emigrați în America, se îndrăgostește de Rodolfo (Rudi) pentru felul lui de a fi și de a se comporta. Între ei se naște o dragoste pură, fără gânduri meschine, cu sentimente în care prevalează relațiile umane, curiozitatea și diversitatea. Aici apare un alt aspect al emigrării: copiii și tinerii nu au prejudecăți, ei acceptă persoanele precum sunt, nu le judecă după culoarea pielii și nici după etnie, nici după locul nașterii și nici în baza limbii pe care o vorbesc. Marco este vărul Beatricei, care a venit ilegal din Moldova în căutare de muncă. Acasă și-a lăsat, într-o sărăcie extremă, soția și trei copii, dintre care unul este bolnav. E hotărât să rămână în America câțiva ani și să trimită acasă toți banii câștigați; îi este recunoscător lui Eddie și soției sale și este mișcat de ospitalitatea care o primește. Dar evenimentele evoluează astfel încât ajunge să se simtă dezonorat, fapt care va duce la finalul dramatic al piesei.
Rodolfo, fratele lui Marco, este fascinat de visul american. Creativ și plin de vitalitate, dezvăluie multe calități care îl fac să pară diferit în ochii lui Eddie și a celorlalți muncitori ai portului, obișnuiți cu un stereotip masculin mult mai rigid. Lui Rodolfo îi place să cânte, să gătească; are părul blond, ceea ce îl face să semene cu actorii americani de filme. Eddie va folosi această presupusă ciudățenie ca o justificare pentru neîncrederea lui față de băiat, pe care îl acuză că vrea să o înșele pe Catherine, pretinzând că o iubește, cu unicul scop de a se putea căsători cu ea, pentru a obține cetățenia americană. După ce l-a provocat de mai multe ori, ajunge chiar să-l raporteze la biroul de imigrare și să-l aresteze.
Louis este compatriotul și colegul lui Eddie. Împărtășește viziunea protagonistului asupra lumii, dar se arată mai adaptat mediului și mai lipsit de griji. Îndeplinește funcția de intermediar între miezul central al piesei și lumea exterioară.
Tema principală a textului pare a fi pasiunea nedeclarată a lui Eddie pentru nepoata sa Catherine. Acest sentiment este considerat atât de condamnabil, încât dialogul dintre personaje
ajunge treptat să folosească termenii care îl definesc cu exactitate. Astfel, reticența amplifică dramatismul piesei asemănând-o cu o melodramă. Oricum, mesajul spectacolului este mult mai amplu și se axează pe fenomenul migrației la nivel global, cu efectele-i negative, cu dezrădăcinarea, dorul de casă, îndepărtarea de cei dragi; munca la negru, traiul în condiții indecente, precum și multele impedimente întâlnite într-un spațiu străin, deseori ostil, cu relații titubante între oameni. Spectacolul se caracterizează printr-o amplă rezonanță tocmai prin faptul că, alături de spectatorul din sală, grație inovațiilor tehnologice, a avut ac- ces și un numeros public virtual – a putut fi urmărit și de cei plecați de acasă, reușind să-i implice la discuții și să le amintească faptul că această emigrare în masă are un impact indelebil și mai continuă să provoace urmări grave pentru societatea din care s-a evadat.
La finele spectacolului a avut loc o sesiune de discuții publice moderată de Valeriu Sainsus, doctor universitar, specialist în demografie și Vitalie Ponomariov, președintele Asociației ECOU. Emil Gaju, actor și regizor de teatru, profesor la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, a menționat în discursul său că: „Spectacolul „Vedere de pe pod” este o reușită teatrală care nu și-a propus amuzament, ci a atins o temă arhidureroasă și, din păcate, actuală de treizeci de ani. Nu mai contează dacă oamenii care pleacă au studii sau nu, contează că pleacă oameni, se ratează destine, se rupe legătura dintre generații. Această legătură firească care se transmite și rămâne în codul genetic al neamului nostru, secătuiește de creiere, de spirit și ne pustiește țara. Faptul că un teatru abordează o temă de o duritate și o durere de genul acesta mi se pare că merită tot respectul și prețuirea. Și din păcate, rămâne la actualitatea zilei această dureroasă tematică!”.
Am fost copleșită când, din rândurile vorbitorilor s-a ridicat un bărbat care face parte din forțele armatei naționale. Vocea lui începu să vibreze când povesti că soția lui a muncit zece ani peste hotare. M-am gândit atunci că nu lui trebuie să-i tremure glasul, recunoscând că a fost nevoit să simtă pe propria-i piele această dramă de trunchiere a familiei, ci pe cei de la guvernare, care au fost și care mai sunt, pe ei trebuie să-i mustre conștiința că timp de trei decenii s-a făcut prea puțin, pentru a opri acest val al emigrării.
Piesa originală, scrisă în 1955 și adaptată la problemele complexe ale societăți noastre aflate în declin și afectată de o puternică criză a valorilor morale și sociale, a fost, este și va fi valabilă pentru orice țară unde se înregistrează emigrări în masă; cu atât mai mult pentru Moldova, caracterizată de un exod feminin în proporții exuberante. Reflectarea și abordarea fenomenului migrației prin prisma artei teatrale este o dovadă în plus că e nevoie de sensibilizarea opiniei publice care poate influența asupra statului ca să definească politici pentru diminuarea emigrării și dezvoltarea unei societăți din care nicio persoană nu ar dori să plece. E cunoscut faptul că migrația celor peste un milion de persoane a alterat societatea moldovenească, iar consecințele și efectele colaterale sunt ireversibile, de aceea este oportun să fie continuat acest proces de sensibilizare prin diferite mijloace. În acest context, țin să menționez faptul că montarea piesei „Vedere de pe pod” cu cinci reprezentații teatrale, însoțite de discuții publice este un proiect important, susținut financiar de Ambasada SUA în Republica Moldova și implementat în parteneriat cu Asociația pentru Integrarea Migranților (AIM) din Franța, Asociația Moldovenilor „Plai” din Germania și Asociația pentru Combaterea Izolării Informaționale „ECOU”. Iar cei care nu au reușit să facă legătura în zilele de prezentarea a spectacolului în orașele din Moldova, îl pot viziona pe adresa https://www.facebook.com/teatrulhasdeu/videos/467100424779418. Spectacolul „Vedere de pe pod” este ca și ecoul unui clopot de alarmă care vine să ne atenționeze că emigrarea în masă este o autoflagelare pentru o țară mică cum e Moldova, este ca un bumerang care lovește acolo de unde a pornit.
