URME PE CERUL INIMILOR. DESPRE MAESTRUL VICTOR COBZAC

A fi desăvârșit la modul absolut poate însemna că ești irepetabil, de o unicitate armonioasă, capabil de a exprima o infinitate de sentimente într-o muzicalitate desăvârșită a manifestărilor eu-lui propriu. Profesor Victor Cobzac ne invită, prin intermediul lucrărilor sale, la desăvârșire totală, unică, golită de goliciunea mediocrității, a ideilor repetate, fiind un pictor al universurilor răsturnate, al liniilor frânte și al geometriei sufletești fără de reguli și opreliști, un pictor al zborului în nuanțe rebele, o invitație spre originalitatea respirului aparte și a culorilor răsărite din iubire. Puterea acestui artist de a vorbi prin imagini create din preaplinul său sufletesc, din însingurarea ascetică a talentului său colosal, captând distanțe și apropieri atipice, scormonind cu mintea lui veșnic trează rădăcini și zidind infinituri din culori și nuanțe, îl situează pe o axa cosmologică aparte, într-un alt spațiu, căptușit cu inteligență creatoare și cu adâncurile ademenitoare ale propriei ființe. La cotitura dintre social spre politic, Prof. Victor Cobzac pare o ființă ireală, zbătându-se să arate lumii clocotul și efervescența trăirilor, cu o nedisimulare îndelung adulată, studiată de admiratori, în afara matricii egoismului general, prin felierea milimetrică a totului relativ și istoric, dar aparținând totuși spiritului universal slav. Prof. Victor Cobzac este un trăitor aparte, fidel căutător de umbre și lumină, empatizând cu armoniile nealterate ale nuanțelor unice, prezente în operele sale, o manifestare prodigioasă a fericirii nerefuzate, cronometrând spectral și răsunător vârstele temporale și atemporale, prefigurând veșnicia, metamorfozând cu penelul, timpul atroce, veșnic flămând de secunde neprețuite. Lucrările sale, expresie a masculinității detectabile, ies în evidență prin armonia nuanțelor tari, răscolitor de personale, ca o prelungire firească e carcterului său integru, vorbind de la sine despre autor. Rotunjimile răsfrânte, în linii care ard în contururi vagi, precizia detaliilor ce se vor adorate de ochiul privitor și nesătul de frumusețea vie, născută pe șevaletul doritor de forme, într-un travaliu dulce și creator, cu pânza într-o așteptare răscolitoare de peisaje și realități iluzorii ne arată că avem de-a face cu un fenomen unic, deloc întâmplător, grăbit să ne arate raiul prin imaginile create atât de propriu și pătrunzător. Tripticul Urme pe cer scoate la suprafață frământarea sufletului artistului, cu ezitările, dilemele, țipetele acute spre covârșitoarea veșnicie, prezente și în alte lucrări ce zguduie retina privitorului, Autoportret, Pastel, Cuplu, Muza sunt răstălmăciri în mozaicuri de idei ale realității proprii, încercare ce se vrea o aluzie la perfecțiunea divinității și nu numai, distanțând dezechilibrele umane, arhivând cu corectitudine armoniile interioare. August, Iulie sunt viziuni proprii ale frânturilor de anotimpuri ce sfredelesc în felul lor pulberea realităților sfioase la care se raportează autorul, trecând prin vama culorii culorilor, depășind granițele dintre nuanțele revanșarde și șoaptele nescrise ale timpului călător, purtător de destine. Clar de lună, Descântec, Rătăcire, Timpul trece-Autoportet, în note de arămiu și verde matur, împletite cu portocaliu și dor de suflet neliniștit, vămuiesc pași timizi de contur abstract, o esență și o adiere a eului artistului plastic ce reușește îngenuncherea rutinii. Aceste tablouri, simfonii sentimentale pe șevalet, nu pot fi admirate decât îngemănate în descompunerea desăvârșirii artistului în piese mici de bunătate nemascată. Lucrările de grafică, grăitoare și misterioase, o infuzie de chipuri și umbre ascunse în imagini palide, ademenesc prin tematica și coloritul abstract, un fel de ilustrare a prezentului incert. Par gânduri arzânde, șoapte răscolitoare și tremurânde, par așteptări de veșnicii așezate cu migală și finețe pe coala de un alb infinit, limitat, pe care dorește să picteze nemurirea. Destine amorțite, aripi de îngeri cuminți, ochi transparenți nemișcați, liniștea dintre nuanțe și sunete diabolic de foșnitoare, picurate în nuanțe de roșu insistent, o uitare de sine și o ofrandă perpetuă într-un amalgam ce nu se poate separa țâșnește cu putere din adâncurile celui ce s-a născut din unirea culorilor și din țipătul asurzitor al luminii. Despre Prof. Victor Cobzac se pot spune multe, foarte multe doar prin prisma creațiilor sale excepționale. Ai senzația că privești printr-un ochean de sentimente puternice, cu vârfuri ascuțite și semețe, pășind printre umbre mătăsoase, de catifea, fiind un suflet contopit până la durere cu adierea sunetelor și semnelor devotate vibrațiilor perpetue, reflectată în cioburi de schițe, tablouri, grafică puternică, masculină și pânze insolite așteptătoare de logodna cu nuanțele feciorelnice. Aș putea afirma, fără frica de a greși, că artistul sufletului meu este o plăsmuire a culorii în forma cea mai pură și elementară, jumătate de trup creat din cuvinte ce stau aliniate la ieșirea din inimă cu pulsul interior mult mai activ și cealaltă jumătate din nuanțe hărăzite de destin, amestecate cu singurătatea lui ascetă pășind cu sfială spre glasul luminii siderale. E un autor de frumos renăscut din frânturi de clepsidră și va fi mereu o voce a lăuntricului răzbătătoare, cu o acustică înaltă, trasând un drum aparte în arta lumii, recognoscibil și evident special, iar cei ce îl cunosc personal vor realiza că bijuteriile sale picturale sunt reflecții ale spiritului său ce nu pot fi judecate decât prin comparația cu inegalabilul originalității. Gândiți-vă la acest artist ca și când ar trăi veșnic, ca la ziua de mâine, la noaptea care trece, la peticele de lumină ce rămân pe vecie încrustrate pe retine. Gândiți-vă la Prof. Victor Cozbac ca la o nouă minune a lui DUMNEZEU aflată pe altă baricadă, cea a inimii expuse prin culori și forme, unde moartea și viața își dau mâna sub ochii blanzi ai cerului fără sfârșit.

Mihaela Ciubotariu