Cu nepotul de mână, bunica înainta pe trotuar.
Un camion ieși din stradă și se izbi în stâlpul de curent din dreapta lor și, instantaneu, luă foc și explodă.
Nepotul se rupse de mâna bunicii și o luă la fugă în stradă, zigzagând printre mașini. Șoferii din față l‑au văzut și au scăzut viteza treptat, lăsându‑l să treacă mai departe. Cei din spatele lor însă nu l‑au observat decât în ultimul moment și au frânat brusc, scrâșnetul roților lor speriindu‑l și mai tare pe băiat, care începu să fugă și mai repede, fără a se mai uita prin părți. Acum se afla prins în mijlocul droaiei de mașini ca un prizonier pe front. Mașinile frânau una după alta și băiatul sări pe partea cealaltă a străzii. Călcâiele îi scăpărau printre pietonii de pe trotuar. Oamenii se fereau nedumeriți din calea lui. În parte, uimiți să vadă un pici doar de patru sau cinci ani fugind atât de repede. Părea a fi un puști rătăcit de părinții săi. Alergând ca să‑i găsească.
Când bunica și‑a dezlipit ochii de pe camionul care ardea și bubuia în fața ei ca tancurile de pe front, a trăit un nou șoc descoperind că nepotul ei dispăruse. Se porni să‑l caute. Mai întâi, în zona în care ardea camionul. Ea se gândi că, speriat, băiețașul a mers să se ascundă în spatele clădirii cu cinci etaje. Se îndreptă într‑acolo. Ei nu veniseră decât de o jumătate de an din Harkiv, unde au trăit până atunci. Dar în Harkiv, acolo unde au rămas mama și tatăl lui Mișa, obuzele cădeau pe mică de ceas și el se speria de fiecare dată și de fiecare dată încerca să fugă. Au plecat din orașul lor natal când Mișa și‑a pierdut somnul și pofta de mâncare. Dar mama a rămas, pentru a fi alături de tatăl lui Mișa, care era operator de drone.
Băiatul nu era în dosul clădirii și bătrâna se îngrozi, întrebându‑se unde să‑l mai caute. Se temea să nu i se fi întâmplat ceva și mai rău în acest cartier, în care se aflau pentru prima dată. Au venit aici ca să‑i cumpere o carte în limba ucraineană, pentru că doar aici – în Librăria „Dorința” – se vindeau și cărți în limba ucraineană. Se temea că n‑o să‑i mai dea de urme nepotului. Alerga și îl striga întruna:
– Mișa, Mișa!
Iar când întâlnea vreun om, îl întreba dacă nu l‑a văzut cumva pe nepotul ei.
Nimeni nu‑l văzuse.
În fața pasajului subteran din piața Dimitrie Cantemr, i s‑au aprins beculețele din ochi. Și‑a dat seama că Mișa nu putea să fie decât acolo. Într‑un pasaj subteran similar se ascundeau și în Harkiv când începeau să cade bombele. Coborî acolo și îl văzu, ghemuit în mijlocul pasajului. Oamenii care treceau pe alături îi lăsau bancnote la picioare, crezând că e cerșetor. Bunica alergă la el călcând în picioare bancnotele din jurul lui și îl strânse cu duioșie la piept.
