Slava Svitova: „Este o luptă lungă, dar nu a fost o singură zi în care să-mi fi pierdut speranța că vom câștiga.”
Slava Svitova, scriitoare din Kyiv,Ucraina.Cofondatoare și partener la Editura „Creative Women Publishing” și la „Creative Women Space”. Am întâlnit‑o pe scriitoarea ucraineană Slava Svitova și pe fiica ei, Polina, la Muzeul Național al Literaturii Române Iași, unde Slava se află în rezidența Șotron. Ea ne‑a povestit la ce lucrează, cum era viața în Kiev înainte de 24 februarie, când Rusia a atacat Ucraina și cum a devenit acum. Slava Svitova este autoare a două cărți de proză scurtă și a unei cărți pentru copii. La Iași, lucrează la altă carte pentru copii.
Salut, Slava! Ne bucurăm foarte mult să te vedem aici la Iași, unde ai câștigat o rezidență literară. La ce lucrezi acum și cum te simți la Iași?
Mulțumesc foarte mult! Sunt atât de fericită să fiu aici cu voi, în acest loc foarte frumos. Nu mă așteptam să văd atât de mulți copaci, e chiar o atmosferă specială. Am venit aici să-mi termin cartea la care am început să lucrez cu mult timp în urmă. Este o carte pentru copii, despre o fată foarte curajoasă, care își dorește să salveze lumea și, pe parcursul unei călătorii, întâlnește personaje foarte amuzante, ciudate. Aceste personaje nu sunt ideale, dar acestea sunt cele care, de fapt, schimbă lumea. Sper mult că dealuri- le, munții, oamenii și locurile din România mă vor ajuta să-mi termin cartea. Am făcut deja niște schițe și scriu la ea deocamdată de mână. Mă simt foarte motivată să o termin.
Știu că ai mai scris o carte pentru copii, una foarte amuzantă. Și înainte de asta ai scris două cărți de povestiri scurte. Vrei să te întorci la povestiri sau preferi deja să scrii pentru copii?
Tânjesc după povestirile scurte, fiindcă îmi place să observ oamenii. Îmi place să observ micile detalii din comportamentul lor și în acele detalii și în acei oameni văd multă viață. Deci, mie îmi vine mai ușor să scriu texte scurte, printr-un text scurt încerc să spun foarte multe, să vorbesc despre lucruri importante. Așa că s-ar putea să mă întorc la proza scurtă, pentru că e și ușor de scris. Văd ceva, prind asta în poveste și doar dezvolt puțin subiectul.
Cum te‑ai simțit când ai trecut de la proza scurtă la literatură pentru copii?
Cred că datorită fiicei mele am făcut-o. De fiecare dată când ne plimbăm sau ne pregătim de culcare, sau mergem să vedem un loc nou, spun povești pe parcurs. Dar și ei îi place să inventeze povești, mă inspiră: Marele, cosmicul hapciu este o carte inspirată de strănutul puternic al fiicei mele. Este distractiv să scriu pentru copii, pentru că astfel mă simt relaxată, știu că pot să-mi fac de cap, pot fi amuzantă, pot crea un anumit tip de personaje. Și de fiecare dată când scriu o carte pentru copii e de parcă aș apăsa pe un buton ca să mă uit la un desen animat în capul meu și apoi încerc să-l transfer în scris.
Și ești foarte norocoasă pentru că ai o foarte bună cititoare acasă.
E adevărat. Ea este cea mai bună cititoare. O întreb mereu: cum ți se pare acest personaj? Ți se pare amuzant acest episod? Și de îndată ce văd lumina din ochii ei, și pe ea spunând „Da, mami, continuă, sunt curioasă ce va urma”, știu că voi continua povestea.
Și sunt sigură că veți scrie o carte împreună foarte curând. O colaborare între Slava și Polina!
Da, sper foarte mult! Pentru că îi place și să deseneze și mă tot întreabă: „mami, îmi dai voie să creez ilustrații pentru cartea ta?”, așa că probabil ar trebui să avem un astfel de proiect.
Da, trebuie să o faci, pentru că unele dintre desenele ei sunt incredibil de bune!
Mulțumesc foarte mult!
E o temă dificilă, dar vreau să te întreb cât de mult s‑a schimbat viața ta după 24 februarie?
S-a schimbat în totalitate. Întotdeauna am crezut că sunt foarte curajoasă și am crezut că pot face față oricărei frici, că mă pot ridica cu ușurință după ce cad, dar ceea ce s-a întâmplat cu țara mea, cu cetățenii Ucrainei după 24 februarie, m-a zdrobit. Toate visele mele au fost spulberate. Încă mai găsesc, însă lumină în lucruri foarte mici. Chiar și acum, uită-te la acest copac, sunt melci pe el; sunt melci peste tot unde merg și melcii pentru mine sunt un simbol al lentorii. Eu, însă am o fire foarte energică, îmi place să am o viziune, îmi place să am vise, planuri, să le realizez. Mă întreb mereu care e următorul pas, apoi următorul. Dar acum nu mă simt așa, nu am o viziune, doar văd melcii, cum sunt blocați acolo, nemișcați. Sunt ca și mine acum. Nu știu, nu mai văd un viitor, pot doar să trăiesc cu ziua de azi. Carpe diem.
Dar când mă uit la tine, văd o femeie foarte puternică și o mamă foarte bună. Am încredere în tine!
Și eu am încredere! Știi, cred că ucrainenii sunt foarte curajoși și, într-un fel, sunt invincibili. Această calitate e în istoria noastră: îmi amintesc de bunica mea, de străbunica mea, cum au supraviețuit ele pentru ca eu să trăiesc. Și acum mă uit la fiica mea și îmi dau seama că și ea vede asta în fiecare zi, știe ce se întâmplă și va păstra această amintire pentru tot restul vieții. Așa devenim mai puternici, generație cu generație, deja avem asta în sânge. Această luptă, răul împotriva binelui, se petrece pe teritoriul ucrainean de aproximativ 300 de ani. Este o luptă lungă, dar nu a fost o singură zi în care să-mi fi pierdut speranța că vom câștiga. Pentru că este pământul nostru și știm pentru ce luptăm. Nu este ca și cum am vrea să luăm pământul altcuiva sau să distrugem ceva. Suntem creatori. Ucrainenii sunt un popor de creatori și sunt foarte puternici. Cred că vom izbândi, vom supraviețui.
Noi suntem din Moldova și nici noi nu ne pierdem nicio clipă speranța. Credem că ucrainenii vor câștiga. Pentru că așa trebuie să fie. Și, până la urmă, am fost atât de norocoși! Îmi amintesc că pe 24 a fost foarte greu și pentru noi, pentru că se auzea zgomotul războiului de dincolo de graniță.
Am citit pe internet mărturia ta despre cum ai ajuns de la Kiev la Iași. A fost foarte greu, cu toate astea, ai găsit puterea de a‑i ajuta pe ceilalți. Ai găsit cărți pentru copiii ucraineni din Moldova. Asta este incredibil. Și din acest motiv vreau să te întreb cum ai aflat despre această reședință?
Am aflat datorită oamenilor din viața mea, cărora le sunt atât de recunoscătoare. Nici nu îți poți imagina cât de fericită sunt să am în jurul meu toți acești oameni, toți acești prieteni. O prietenă de-a mea, o colegă, co-fondatoare a „The Creative Women Publishing” (stă la Berlin acum). Ea m-a susținut enorm și mi-a lăsat un mesaj spunându-mi despre această minunată reședință pentru scriitori: „de ce să nu scrii o scrisoare de motivație și să încerci să câștigi reședința?”. Pe atunci, m-am gândit că ar fi straniu să o fac: sunt în mijlocul războiului, în Kiyv, cad rachete. Nu îmi venea să cred că voi scrie scrisoarea și, cu siguranță, nu îmi venea să cred că voi fi selectată pentru reședință, pentru că știu că nu sunt selectată mai nicăieri. Dar am decis să încerc. M-am gândit: „hmm, România, nu am fost niciodată acolo, pare o țară drăguță. Mereu am vrut să merg în Transilvania. Poate, m-am gândit, este o șansă frumoasă să lucrez, să respir, să scriu mai mult, să petrec timp cu fiica mea. Și am scris această scrisoare. M-am așezat și am notat tot ce mi-a venit în minte și am fost atât de surprinsă și atât de fericită, încântată, când am fost selectată și, da, știam că drumul va fi o aventură specială. Va fi un drum lung și obositor, dar a fost distractiv. Toți oamenii ne țineau ca în palme și totul a fost atât de ușor.
Vreau să te rog să ne povestești despre cum ai fondat „The Creative Women Publishing”? Ce ți‑ai propus prin acest proiect? De la ce a început?
Mulțumesc pentru întrebare! Consider că este un lucru foarte important să publicăm cărți în limba ucraineană acum și acesta este unul dintre scopurile editurii noastre. Proiectul a început de la un cerc de femei creative care visau să sprijine autorii care întâlnesc dificultăți în drumul spre prima lor carte, să ajute autorii care vor să învețe să scrie mai bine și să spună o poveste. Așa că am fondat editura și acest vis mare cu zero buget. Și publicul ne-a susținut enorm. Suntem o editură pentru femei care scriu și citesc, și știm: cărțile schimbă lumea din jurul nostru. Am publicat deja două cărți, a treia este în curs de publicare. Sunt foarte multe provocări acum, echipa noastră este dispersată prin toată lumea, a devenit o echipă internațională, dar e bine, pentru că editura aceasta e specială. E o misiune, ne dă sens, nu doar supraviețuim sau ne trăim viața, dar știm pentru ce trăim, pentru că facem ceva util pentru ceilalți.
Și faci asta cu pasiune.
Da, da, punem foarte multă pasiune în ceea ce facem și ne simțim bine. Începând de la o idee (faci nenumărați pași) și ai o carte!
Într‑adevăr! Mă bucur pentru tine și sper că în viitor ne vom revedea și că voi reuși să îți citesc cărțile. Îți mulțumesc mult și suntem bucuroși să te cunoaștem!
Interviu luat în cadrul proiectului „Dialogurile bibliotecii”, Biblioteca Municipală
„B.P. Hasdeu”, coordonat și organizat de Alexandru Vakulovski
Traducere din engleză de Cristina Dicusar
