Constantin Olteanu, „Notre‑Dame”
Ah, dacă aș putea să scriu așa de adânc și așa de frumos cum scrie Constantin Olteanu, nu m‑aș mai opri din scris.
Până atunci însă nu mă pot opri din citit și din admirat, iar încântarea continuă și după ce închizi romanul Notre-Dame (Editura UNU, 2023), cu ilustrații de Veronica Lupan, și te desparți de carte cu așteptarea nerăbdătoare a următoarei. E aproape aceeași poveste de lectură ca după precedentul lui roman, Green Card (2022).
Că te desparți și te apropii de o carte ca de un om. „Despărțirea nu se măsoară în kilometri. Nici apropierea nu se măsoară în îmbrățișări.”
Iar în marile enciclopedii ale lumii și în micile calendare filozofice trebuie să se regăsească și această extraordinară definiție a lui Constantin Olteanu dată dragostei, ca să nu ne mai întrebăm după „dacă e dragoste asta sau…”
„Să fie alături, să se aștepte unul pe altul, aruncând o privire după perdea, să se întrebe dacă au mâncat azi ceva. O obișnuință. Iar când zic… când unul dintre ei zice: «…Tot te mai doare capul?», tu te întrebi dacă e dragoste asta sau… Sau nu e nimic. Și cauți. Cauți mai departe dovada aceea că s‑ar iubi. Te uiți peste poze și observi capul mamei tale înclinat. Un pic. Un pic înclinat spre tâmpla lui taică‑tău. Și zici că e dragoste. Asta căutai tu. Și, uite, vezi unde e? Într‑o poză pe care s‑au rușinat să o prindă‑ntr‑o piuneză pe un perete. E dragoste. Pentru că s‑au rușinat. Așa sunt ei, le este rușine să spună că se iubesc. Dar se iubesc. E din dragoste.
Și dragostea lor ești tu.”
Fiindcă toate cărțile sunt despre dragoste.
Și în toate cărțile ne căutăm pe noi înșine.
Cartea Notre-Dame de Constantin Olteanu poate fi găsită AICI: https://editura1.md/project/notre‑dame/
