Plouă necontenit.
Merg prin ploaie fără umbrelă,
florile albe sunt tot mai grele,
degetele pământului își picură în gura
uscată apă.
Apă pe piele, pe față, pe buze, în oase.
În prima duminică fără
Mama
e frig.
Timpul a ieșit din oră și curge într-un
râu fără albie.
O pasăre bate din aripi într-un castan
și ninge
în mai.
Nu credeam că pleci, mamă, într-o zi
de mai,
nu credeam că pleci într-o zi de
primăvară.
Dacă era noiembrie și era ceață,
și copacii goi, și frunzele putrezeau,
și noi ne-am fi luptat să scoatem
picioarele din lutul cleios,
dar e mai.
Plouă și în biserica de la marginea
orașului.
Cineva pune o farfurie de inox
și ceasul de apă începe să ticăie ritmic.
Iarba se apleacă de atâta sevă
și tu zâmbești
prin potopul de apă și verde
Studiez. Progresez. Mă angajez.
Redacția Revistei TIMPUL
