A durut chiar atât de tare? întreabă piticul din capul meu. Vocea lui se suprapune peste gestul tău final, care n‑a ajuns nici măcar la știri. Alexandru râzând, Alexandru recitând versuri, Alexandru obosit, Alexandru cu cearcăne care se văd dincolo de filtrele computerului, Alexandru în poze, fericit, jucând fotbal, Alexandru cu insomnii. Alexandru imaginându‑și un prieten, un prieten de care ar avea nevoie. Un prieten bun, care nu există. E doar o poezie. Un exercițiu. Alexandru, ce ți‑aș spune dacă ai fi aici lângă noi? Să fii curajos, să rabzi? Cât de ridicol… (dar asta ai spus‑o și tu)
,,Arătăm caraghios vii, arătăm caraghios și morți”