scormonesc adevărul cu ghearele
drumul meu către
absoluta tăcere
jucării, râzgâieli, nimicuri,
nașterea tunetului
în adâncuri
tu te‑ndepărtezi de adevăr.
dacă am putea descrie
tot ce ne vine în minte
tot ce ne macină carnea
și interioarele moarte
ce simplu ne‑am naște
de fiecare dată când plouă.
tăcerile de la marginea cărnii
nebunia repetată în cuvinte
chipul tău care încă mă atrage
nu știu ce aș mai putea cere
nemișcării din seva pământului
arborilor morți de secole
păsărilor oarbe.
pieptul meu supt de gândaci zgomotoși
inima mea învățată de alții să vorbească
pe toate vreau să le uit
să fiu o bucată de piatră
să mă macine nebunia și tristețea
crăpături mari să‑mi brăzdeze moartea
să le umplu cu bucurii și distracții nocturne
să privesc ceasuri invizibile
și tot pe tine să te imaginez
amantul piatră cu femeia lui piatră
să mă zdruncine roțile mașinilor
și să mor de bucurie când
mă săruți sub frunzele parcului
trecătorii să‑și rupă tocurile în
burțile noastre
șopârlele să‑și pună cozile la soare
o, ce zile frumoase ne așteaptă
ce moarte jucăușă ne va îmbrățișa
de copii nici nu poate fi vorba
pietrele nasc doar nisip.
și ce binecuvântare să ne calce
în picioare turiștii
ce mângâiere senzuală
broaștele‑țestoase să‑și depună ouăle în noi
mai toată vremea nemuritori
și aproape o secundă triști. trenul face uuu! uuu!
noi la poarta doamnei marinescu
promițându‑ne prietenie veșnică
ascultăm zgomotul subpământean
al fericirii.
născusem și îmi venea să vomit
să mor și să îmi coasă pântecele
mamifere preistorice
ce știu bărbații despre durere?…
eroi morți în lupte închipuite
imaginez un taur cu penisul tăiat
la nașterea monștrilor erotici
imaginez viața ca pe un robinet
din care curge sânge
și din când în când
câte o placentă înverzită
imaginez tristețea ca pe cea mai
bizară partidă de sex
să te naști mereu din cele mai
neînsemnate discuții
să pari interesat
de fapt să mori sub apăsarea
propriei dureri
să ți se pară o nimica toată
suprarealismul
să te joci și să‑i faci pe alții să creadă
că ești geniu
să nu știi și să nu vrei să știi
că „am pierit în pântecele matern al
tunetului”
sau că „ne iubeam adresându‑ne numere”
trăim în inima monstrului
și inima lui înmugurește.
se învârteau în jurul meu
apoi alergau și mă chemau
aș fi vrut să mă duc după ei
deși nu‑mi ofereau nimic
era ca o vrajă
deodată am simțit că înmuguresc
ochii mi s‑au deschis
sub pământ era liniște și frumos
oamenii se iubeau cu măsură
mergeau la lucru dimineața
seara se uitau la televizor
făceau și copii cu ochi transparenți
și picioare de plumb
aveau un parc în care
se plimbau în weekend
făceau grătare cu ierburi otrăvitoare
aveau un trai potrivit firii lor
creșteau uneori aripi din ei
bune de scormonit pământul
căci cer nu era
se mândreau cu miriștile făcute astfel
era și un concurs
se plătea în mii de rugăciuni
pentru o pereche de aripi mai bune
femeile obosite de nașteri
nu se bucurau de acest privilegiu
le creșteau capete de câini
priveau de pe margine
cum bărbații lor cu aripi
răscoleau pământul
practicam tăcerea pietrei
nu încercam să mă nasc din ea
o imitam doar
în numele nu știu cărui trecut
încercam să mă revolt
nu filosofam
mă îndrăgosteam des
aveam reverii mistice
plângeam frumos, înduioșător
aș fi vrut să fiu bărbat
să‑mi pot privi plânsul din afară
frumos mi‑ar mai fi stat
îndrăgostit de mine
și când femeia ar fi murit
bărbatul ar fi aruncat un ban în groapă
ușor el ar fi găsit o piatră
cu plâns înduioșător
și i‑ar fi vorbit despre ou.
dacă o să mor
să‑mi crești copiii din grenadă
sau din țeavă de pușcă
sau pe cei din cocktailuri molotov
cel mai bine ar fi să te
îngropi cu mine odată
să ne iubim cu o prietenie
masculină ca aceea dintre
Ghilgameș și Enkidu
să lăsăm prietenia feminină
să țopăie pe mormânt
că, de, noi ca două spirite
trecute prin foc și sabie
cu mers de rață și
râs de precupeață
ne‑am găsit să contrazicem negustorii
de filosofie
cine mai vrea să cumpere
un sistem filosofic?
hai, bre, că e bun și proaspăt
cine mai vrea să nască un copil
din grenadă sau din țeavă de pușcă
să umble pe la școli
și să se facă negustor
vântul bate și e bine
trenul merge repede
și face uuu! uuu!
noi la poarta doamnei marinescu
promițându‑ne prietenie veșnică.
