Siena, orașul care și-a păstrat intactă originalitatea

Fiecare sătuc sau oraș din Italia are o biserică numită Duomo, o stemă proprie și o piață de agrement, care o dată pe săptămână este ocupată de iarmarocul de alimente și haine. Acestea-s unele dintre elementele principale ale localităților italiene. Apoi, mai este și primăria (comuna), în fața căreia fâlfâie trei drapele: al localității, al Italiei și al Uniunii Europene. Iar dacă am ajuns în centrul unei localități în zi de iarmaroc, vom trece neapărat prin piață, atrași de tarabele frumos amenajate și aromele de dulciuri, de carne și pește fript. Dacă nu-i zi de piață, oricum parcurgem acest spațiu, fiindcă de obicei ne duce la Duomo, iar indiciul poate fi nu înălțimea biserici, ci turnul adiacent. În majoritatea cazurilor turnul are
un orologiu, care, împreună cu clopotele, anunță ora exactă printr-un dangăt prelung, ademenindu-te să vizitezi localitatea. Acesta este primul impact când intrăm într-un oraș necunoscut și, deseori, setea de a cunoaște noi locuri ne tentează anume prin originalitatea vitrinelor și chiar a caldarâmului pe care pășim. Astfel, purcedem la vizitarea localității, în care ne duce curiozitatea, cazualitatea sau fie și doar două-trei zile de relaxare, precum îmi conced eu din când în când. De data aceasta am ales Siena…

Orașul a fost fondat de romani pe o așezare etruscă sau, poate, galică. Pe timpul împăratului Octavian Augustus, aici a fost constituită o colonie militară, dar, fiind departe de liniile principale care legau Roma, nu a cunoscut o mare dezvoltare în perioada Imperiului Roman. Înflorirea orașului începe odată cu stabilirea longobarzilorși a durat până în zilele noastre. Azi, orașul, care a păstrat intact aspectul originar de localitate medievală, ne întâmpină cu cele mai antice edificii: sanctuare, galerii, biserici, spitale de mii de ani, grădini botanice, biblioteci prețioase, picturi și sculpturi faimoase. Când am intrat în oraș, ceea ce m-a impresionat a fost statuia lupoaicei care alăptează gemenii. M-am întrebat mirată ce are regiunea Toscana cu lupoaica capitolină, emblematicul monument specific, după mine, doar Romei. Și iată că aflu: „Orașul Siena a fost fondat de Senius, fiul lui Remus, ucis de fratele său geamăn, Romulus, fondatorul Romei. Senius, împreună cu fratele său Aschius, ar fi părăsit, de fapt, Roma pentru că erau persecutați de unchiul lor, Romulus, și s-au refugiat în zona Sienei…” Așadar, grație sursei Wikipedia, am aflat că sculptura, deși asemănătoare la prima vedere, nu este întocmai lupoaica capitolină, fiindcă gemenii sculptați sunt Senius (Senio) și Aschius (Ascanio), dar nu Romulus și Remus. Setea de putere a lui Romulus pentru stăpânirea Romei l-a determinat să plănuiască uciderea nepoților săi, Senius și Aschius, iar ei, ca să se salveze, au decis să fugă din Roma. Legenda mai povestește că au evadat călare pe doi cai, unul alb și unul negru, culori pe care le regăsim în stema Sienei. Deci, dacă sunteți la Siena, să nu vă uimească alternanța acestor două culori verticale întâlnite frecvent în arhitectura orașului.

Rezervasem un hotel care mi se păru, când am parcat mașina, plasat la periferia orașului, deși era indicat că până în centru sunt cel mult zece minute de mers, grație scărilor mobile subterane. Eram nerăbdătoare să văd acele scări, preocupată de gândul dacă e nevoie de bilete la intrare. Ajunși în fața scărilor mobile, am aflat că folosirea lor este gratuită și, într-adevăr, în câteva minute, ne-am deplasat în fața unei străduțe care ducea în inima orașului, chiar
în Piazza del Duomo. Trebuie să vezi ca să crezi farmecul copleșitor în momentul când te oprești din mers în fața acestei catedrale unice prin stil, vechime și originalitate. Fațada extraordinară domină vizual piața, iar frumusețea-i te uimește și încetinești fermecat în fața ei. Scările catedralei te îndeamnă să le urci și să pătrunzi în interior, să te lași absorbit de vocea timpului și a istoriei, să admiri arhitectura și pictura
păstrate intacte.

Duomo, sau Catedrala din Siena, dedicată Fecioarei Asunta, este simbolul artei sieneze. Actuala biserică este construită pe un vechi templu dedicat zeiței Minerva, iar sfințirea lăcașului a avut loc în 1179, în prezența lui Papa Alexandru al III-lea Bandinelli. Construită din marmură albă-verzuie-închis, cu fațada spre Spitalul Sfânta Maria della Scala, catedrala reprezintă cel mai bine stilul gotic romano-toscan. Partea inferioară a fost construită între 1285 și 1296 de către Giovanni Pisano, iar partea superioară – de sculptorul Camaino di Crescentino, care a terminat-o în 1317. Construcția s-a oprit brusc în 1348, când ciuma, cea mai violentă pandemie din istoria lumii, a ucis între 30 și 60 la sută din populația Europei. De atunci au trecut multe decenii, iar azi porțile deschise ale Catedralei din Siena te ademenesc să intri. Cu ochi pioși coborâtori în jos, atrași de marmura multicoloră pe care pășim încet, oarecum neîndrăznind să ridicăm ochii spre bolta catedralei, observăm astfel o altă o imagine de paradis, o altă minunăție: podeaua. Această creație omenească este alcătuită dintr-un mozaic de 56 de panouri din marmură ce reprezintă scene religioase, la care au lucrat aproape 40 de artiști (între secolele 14 și 16). Acest paviment este unul dintre cele mai decorate din Italia, acoperind întreaga suprafață a catedralei. Mozaicul e de o rară frumusețe. Examinându-l și contemplându-l, te întrebi cum de au reușit meșterii să creeze un astfel de paviment-tablou. Folosind tehnica prin intarsie, metodă de ornamentare cu ajutorul marmurei, au dat naștere unei adevărate opere de artă, unică nu numai prin tehnica folosită, ci și prin mesajul figurilor. Apoi, privirea e atrasă de sculpturile și lucrările lui Nicola și Giovanni Pisano, Donatello, Michelangelo
și Bernini. Astfel, captivați, rătăcim în timp și evenimente, pătrundem în tainele sculpturilor și ale numelor care au făurit această bogăție milenară. La un moment dat, observăm o ușă laterală în interiorul catedralei. Este biblioteca Piccolomini. Cum a apărut în incinta unei catedrale? Se povestește că, pentru a onora memoria unchiului matern, Enea Silvio Piccolomini (Papa Pius al II-lea), și pentru a păstra bogata moștenire bibliografică pe care Papa a adunat-o când se afla la Roma, cardinalul Francesco Todeschini Piccolomini, arhiepiscop de Siena (mai târziu Papa Pius al III-lea), a construit această bibliotecă în jurul anului 1492. Todeschini s-a inspirat din tradiția Bibliotecii Vaticane a lui Sixtus al IV-lea, care a rezumat intențiile renascentiste de a crea o instituție ca centru de studiu, în același timp fiind o expresie artistică. Biblioteca a fost decorată cu fresce create de Pinturicchio și alți pictori din atelierul său în perioada 1503-1508. Bolta bibliotecii are o decorațiune strălucitoare și prezintă o serie de figuri alegorice ale vieții pastorale. În centru se află stema cu cele cinci semiluni ale cardinalului Tedeschine Piccolomini. Pe pereții bibliotecii sunt diverse fresce cu crâmpeie din viața cardinalului, iar o atenție deosebită merită cea care reprezintă întâlnirea dintre împăratul Frederic al III-lea și Eleonora de Aragon (anul 1452). Într-o
altă frescă îl recunoaștem pe însuși pictorul Pinturicchio și pe tânărul colaborator Raphael (e încălțat în ciorapi roșii). În centrul bolții putem admira tabloul Cele trei Grații. Părăsind acest spațiu, continuăm contemplația monumentului fabulos, care are forma unei cruci latine cu trei naosuri și o cupolă hexagonală. Ne aflăm abia pe partea stângă a grandiosului edificiu, iar privirile continuă să fie captate de numeroasele elemente care dau bisericii o alură de frumusețe divină. Observăm tonalitatea alb-negru
de pe coloane și ne amintim că sunt culorile stemei orașului Siena, care aici creează un efect de clarobscur rafinat, transmițând o senzație de liniște și pace.

Naosul central și corul sunt despărțite de 171 de busturi de papi, create de artiști neidentificați, între anii 1497 și 1502. Lista începe cu Sfântul Petru, având în dreapta bustul lui Hristos și continuând în sensul acelor ceasornicului cu succesiunea cronologică a papilor. Șirul se termină cu al 171- lea papă, Lucius al III-lea (deci, din 1181 până în 1185). Deși busturile reprezintă lucrări mai puțin valoroase, seria este spectaculoasă prin dimensiunea și minuțiozitatea realizării lor. Sub șirul de papi, în arcade, se află treizeci și șase de busturi de împărați, sculpturi ce aparțin secolului al XVI-lea. Spre deosebire de papi, care pot fi recunoscuți, identificarea împăraților este imposibilă.

Decorul interior al cupolei, cu stele de aramă aurite pe fond albastru, datează din anii 1481-1494, iar statuile din stuc aurit îi înfățișează pe cei șase sfinți sienezi: Ansano, Savino, Crescenzio, Vittore, Caterina da Siena și Bernardino. Picturile monocrome ale patriarhilor și profeților care se găsesc printre coloane au fost realizate în jurul anului 1481 de către diverși artiști. Contemplăm, citim, medităm, apoi lăsăm în urmă frumusețea divină și, înainte de a ieși din catedrală, cotim în stânga spre Porta del Cielo (Poarta Raiului). 79 de trepte în formă de spirală duc până în vârful catedralei, în exterior. La temelia intitulată Poarta Raiului stă episodul biblic în care Iacob spune: „Aceasta este cu adevărat Casa lui Dumnezeu, aceasta este poarta Raiului”, frază care a fost repetată la liturghia de sfințire a catedralei. Detașându-ne de cuvintele biblice, urcăm respirând din greu și oprindu-ne din când în când în urcușul spre „cer”, unde ne așteaptă marea surpriză: contemplarea catedralei de sus. Imaginea care apare în față taie respirația. A avea posibilitatea să vezi fațada catedralei la câțiva metri înseamnă a trăi senzația de bucurie și sublim, de ceresc și pământesc, de creație divină și muncă omenească asiduă. Vitraliile care reprezentă apostolii sunt deschise vizitatorului și ne bucurăm pe deplin de grația lor elegantă. Amvonul, sculptat de Nicola Pisano, observat de sus, pare o bijuterie divină uitată pe pământ, orbind privirea. Sculpturile aurite, văzute de la înălțime, îndeosebi Santa Caterina și San Bernardino, precum și busturile papilor apar în toată splendoarea lor. Este emoționant să privești de la înălțime frumusețea interioară și exterioară a catedralei: bijuterie de mare valoare spirituală și culturală. Sunt bucuroasă că am avut inspirația de a urca spre Poarta Raiului, imaginea din jur fiind o parte a raiului de pe pământ. Aici, lăsându-te condus de imagini prin istorie și veacuri, simți o armonie sublimă între uman și divin.

Contemplând de sus, observi mai bine nu doar interiorul catedralei, dar și edificiile din împrejurime: muzeul Santa Maria della Scala, turnul Mangia, Piazza del Campo, dar și întreaga panoramă a orașului Siena. În sfârșit, ne amintim de Piazza del Campo și ne grăbim să coborâm pe pământ. Piazza del Campo sau, mai simplu, Campo este o altă piața principală a orașului Siena. Unică și originală, având forma unei scoici, este renumită în întreaga lume pentru frumusețea și integritatea sa arhitecturală, precum și pentru că este locul în care are loc „Palio di Siena”, o cursă de cai de două ori pe an. Extremitățile scoicii, îmbogățite cu restaurante și baruri, creează o atmosferă de relaxare și contemplare a inimii orașului, care a știut să-și păstreze intact aspectul medieval.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Radmila Popovici

pe strada olha kobylyanska din cer-

năuți măturătorul de bronz cu trandafiride bronz scutură de ani caldarâmul reînvie în piatră urmele lui eminescu calcpe ele trandafirii se-nroșesc se agață cughimpii de

Noutăți
Marcela Benea

Luptător

Știu despre mine că nu-mi aparțin.Brațele-mi nu îmbrățișează –am doar două mâini purtătoare de armă,instruite cum să omoare. Picioarele-mi sunt mereu în alertă,obosite, sunt în

Noutăți
Romeo Aurelian Ilie

Țipete cu tocuri cui

Nadejda Ivanov (născută în 1988) este doctor în filologie, cercetător știinţific la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu” al USM, redactor-șef al revistei „Limbă,

Noutăți
Nicolae Popa

Călătorie spre Frasinul Gigant

(fragment) Deasupra unei râpi prăpăstioase crește un cireș sălbatic mult mai înalt decât copacii păduricii din jur. Iar în vârful cireșului tronează un cuibar clădit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *