oamenii mari uită să se joace
au de rezolvat lucruri importante
așteptă încordați se uită
cu neîncredere
unii la alții pe stradă
o fetiță îndrăznește să scrie
un poem despre lumea ei
din ce în ce mai mică
și o alta străină
tot mai sufocantă
jucăriile sunt abandonate
copiii continuă să se joace
cu bucăți de cârpe și resturi
din bombe căzute
lângă casele lor
cu ochii bulbucați
privesc expresiile
îngrijorate ale părinților
încearcă să înțeleagă
încep să pună întrebări
de ce nu mergem la școală
de ce prietena mea
s-a mutat în alt oraș
tensiunea străzii
intră în casele lor
înainte de culcare
somatizează
în corpurile
mici
copiii se uită pe geam
așteaptă ca monstrul
să apară de după
fereastră
nu știu că genul ăsta
de monștri nu se
arată niciodată
îți bântuie visele
în fiecare noapte
pe măsură
ce crești mare
înveți să trăiești
în ciuda lor.
