18 octombrie 2020. Am găsit la H. Bonciu, în Bagaj…, un fragment care mi-a amintit de una dintre întâmplările lui Daniil Harms, dar și de un banc. Bonciu: „Are șapca de flanelă neagră, cu două clape late- rale, pentru urechi. Parcă are și n-are mustăți. Ochii și nasul sunt și nu sunt la locul lor. Bărbie nu prea se vede și chiar dacă se observă vreuna, nu merită să vorbești de ea.” Harms: „Trăia odată un ins roșcat, care nu avea ochi și urechi. Nu avea nici păr, așa că doar convențional se spunea că-i roșcat. Nu putea vorbi, căci nu avea gură. Nici nas nu avea. Nu avea nici măcar mâini și picioare. Nici pântece nu avea, nici spinare, nici șiră a spinării nu avea, nici un fel de măruntaie. Nu avea nimic! Așa că nu se știe despre cine-i vorba. Mai bine să nu mai vorbim despre el.” Bancul: «Bulă așteaptă pe culoar, la maternitate. Apare doctorul și îi spune:
„Domnule Bulă, soția dumneavoastră a născut un băiat. Felicitări!” „Mulțumesc!” „Dar e o problemă.” „Aoleu! Ce problemă?!” „Nu are mâini.” „Dumnezeule! Nu-i nimic, o să-l iubesc oricum ar fi.” „Dar știți, mai e ceva.”
„Ce mai e?!” „Nu are nici picioare.” „Nu are nici picioare?! Nu contează, e al meu, voi avea grijă de el.” „Și mai e ceva.” „Mai e?! Ce mai e, domnule doctor?!” „Nu are nici trunchi, nici gât, nici cap…” „Dar ce are!?” țipă exasperat Bulă. „Cred că ar fi mai bine să-l vedeți.” O soră medicală aduce o pernă
pe care e așezată o ureche. Bulă, emoționat, se apleacă deasupra pernei, mângâie urechea și spune: „Băiatu’ lu’ tata!” Doctorul intervine imediat: „Știți, nu vă aude, e surd.”» Desigur, nici Urmuz nu e departe: „Ismaïl este compus din ochi, favoriți și rochie și se găsește astăzi cu foarte mare greutate” (Ismaïl și Turnavitu).
13 noiembrie 2020. Gabriel Liiceanu:
„Credința mea este că România trăiește de 30 de ani în contraselecție” (12 noiembrie 2020).decembrie 2020. Bistrița. Apusul contaminează cu reflexii sângerii albul de lapte al bisericii recent renovate. În curtea vecină, o fâșie îngustă și lungă de pământ acoperită cu iarbă, un bărbat cu căciulă de astrahan și cojoc din piele de oaie, cu niște nădragi negri, murdari de var, își duce în staul cele câteva ovine, dintre care una are atârnat de gât un clopoțel cu sunet scurt și sec.
24 decembrie 2020. Dan C., la telefon, mi-a urat: „Suflet lămurit!”
Gândacul lui McEwan e o satiră inteligentă (cum ar putea McEwan să nu scrie ceva inteligent?!), dar a scris cărți mai bune de-atât. Și totuși, ideea este memorabilă. Dacă la Kafka un om se transformă în gândac, la McEwan mai mulți gândaci îi posedă pe prim-ministrul Jim Sams și, cu o excep- ție, pe cei din cabinetul său. Gândacii vor să impună Inversionismul în Regatul Unit, opozanții lor fiind cei care preferă Regularis- mul. Parabola este evidentă, Brexitul, fără a fi numit ca atare, fiind cel la care se face trimi- tere. Inversionismul este de-un ridicol abso- lut. „Dacă îți iubeai țara și poporul, trebuia să răstorni ordinea existentă. Vechiul circuit (al banilor – n.m.) slujea exclusiv interese- lor unei elite conducătoare pline de dispreț.
„Întoarce banii” a devenit unul dintre multele sloganuri irezistibile” (p. 54). Populism, așadar. Mers de-a-ndăratelea, ca racii, invers față de mersul limbilor de ceas. Dar cum s-ar putea impune o economie inversionistă într-o lume regularistă? „O primă și covârșitoare problemă – crede prim-ministrul – o reprezenta comerțul exterior. Germanii vor fi cu siguranță încântați să primească pro- dusele noastre la pachet cu plăți grase. Dar la fel de sigur era că ei nu vor proceda la fel, adică să ne trimită automobilele lor pline cu bani gheață. Și astfel, cu deficitul nostru comercial, în curând aveam să dăm faliment” (p. 55). Jim Sams șovăie o clipă, dar apoi se decide să meargă mai departe, satisfăcând dorința poporului. Se vede treaba că aici intervenise partea umană a prim-ministrului, altfel nu-mi explic de unde s-ar fi putut naș- te această ezitare a gândacului. Apoi, când de partea sa trece și președintele american Archie Tupper, marele gânditor de pe Twitter, probabil unul de-ai lor, Inversionismul capătă elan. Odată ce Regatul Unit este pus pe șinele greșite, gândacii abandonează trupurile umane și, din discursul ținut de cel care fusese prim-ministru, aflăm care a fost scopul acțiunii lor. În discursul acesta, rupt parcă din Jonathan Swift, geniul lui Ian McEwan iese la iveală. McEwan nu uită să biciuiască și presa care intră adesea în complicități cu mediul politic. Deși nu știu dacă va mai interesa la fel de mult peste ani, este incontestabil faptul că Gândacul descrie cu precizie și umor (dar și cu o indignare nedi- simulată) situația politică a ultimilor ani din Regatul Unit.
27 decembrie 2020. Wallendorf. E târziu în noapte. Beau lichior de pere și citesc însemnările lui Zambaccian. Un fragment despre prima mumie egipteană adusă în țară m-a amuzat copios: „[…] nu exista în tariful nostru vamal din acele vremuri nici un articol privitor la operele de artă. E hazliu cazul unei mumii egiptene, pe care Exarcu, iniţiatorul Ateneului, o adusese pentru muzeul instituţiei și care nu se putea vămui, mumiile nefigurând în tariful vamal. După o lungă corespondenţă între vama Constanţa și Direcţia Generală, nu se putu totuși rezolva importul decât atunci când directorul general al vămilor, exasperat de această afacere care trena de multă vreme, propuse ca mumia să fie vămuită ca pește sărat!”
