Cu botnițe pe ochi…
cu ochi sub pleoape
accelerarea
s‑a sustras părerii
crezută de o urmă
fără pași…
dar ploaia
a spălat asfaltul
rupând din el
bucăți întregi de urme;
părerea s‑a‑ntețit
dar pași au rămas
cu botniță
pe pleoape
scurse‑n orbite…
n‑am lacrimi să mai plâng!
Darja
E prea mic sicriul,
e prea mare perna
pe care
se pare
că‑ntâiul fecior
ți‑a pus‑o sub cap.
Ce‑ți caută inelul
pierdut pe un deget?
De ce nu‑i pe altul…
La altul?
Cea mică nu plânge;
se joacă.
Suflă și stinge
și stinge și aprinde
cu‑n pai o lumânare.
Îi pare
un joc,
într‑un loc de‑ntuneric,
jucat pentru tine.
Sicriul pe scaune
dă‑n clocot pe margini,
pe margini
cu giulgiu.
Podelele‑s pline
de giulgiu și de tine,
și cerul e plin,
de tine e plin,
Darja.
Atunci când te‑ai dus,
în zori,
de ce nu ne‑ai spus
că vrei să mori?
