Pe 3 martie, în timp ce Anastasiia
Yalanskaya încărca în mașină
mâncarea pentru câini, eu mă trezeam,
îmi beam cafeaua, în grabă îmi
îmbrăcam hainele și îmi pieptănam
părul.
Într-un azil de câini din suburbiile
Kiyv-ului nu mai era mâncare. Câinii
flămânzi schelălăiau de trei zile în
timp ce oamenii, înfometați și ei,
căutau pâine în alimentare.
Eu îmi făceam un ceai și mă uitam pe
fereastră. Ningea încontinuu dintr-un
nor de cenușă, în timp ce Anastasiia
Yalanskaya, cu doi prieteni de-ai ei,
hrăneau câinii din azilul din Bucha.
Ningea și în Kiyv când au fost
împușcați, pe 3 martie, Anastasiia
Yalanskaia și prietenii ei. Iar câinii
deveneau tot mai flămânzi în timp ce în
restul Europei era pace, în timp ce
Putin rostea un nou discurs în mintea lui
ascunsă în bunkerul din Ural. Dar
eu mă tot uitam pe geam și abia
dimineața am văzut că nins.
