Există un număr considerabil – peste 500 – de drame radiofonice arhivate, proprietate privată a postului național de radio (Compania IP Teleradio‑Moldova).
Prima dramă audio, înregistrată pe bandă magnetică, datează din 20 februarie 1950 – Piatra din casă, o adaptare a piesei lui Vasile Alecsandri. Rolurile au fost interpretate de actori din trupa Teatrului de Stat din RSSM: Valeriu Cupcea, Eugeniu Ureche, Vladimir Cocoț, Ecaterina Cazimirov, Iosif Leveanu, Alexandra Iurceac și Arcadie Plăcintă. Regizorii Victor Gherlac (regizor artistic la teatru) și Margareta Javroțchi (regizor artistic la Radio Moldova) au adaptat textul pentru radio. În Cartea de arhivă a postului Radio Moldova, Piatra din casă este scrisă sub numărul tehnic LT‑1, cu o durată de 55,36 minute, viteza de înregistrare – 38 cm/s, data înregistrării și difuzării – 20.02.1950, dublu original, total bobine – 2. Spectacolul radiofonic a fost transmis în direct, din studio, în același an fiind înregistrat pe bandă magnetică. Putem afirma deci că istoria teatrului radiofonic începe odată cu difuzarea și imprimarea acestui spectacol.
În 1950, Radio Moldova achiziționează din Ungaria casetofoane magnetice de dimensiuni mari, care permit înregistrarea tuturor tipurilor de emisiuni, inclusiv a dramei radiofonice.
Este relevant să menționăm că drama radiofonică deschide calea către o altă eră a audiovizualului moldovenesc, care va îmbogăți emisia și va stabili o conexiune reală cu ascultătorul. Mai mult decât atât, aceasta implică o echipă numeroasă – actori, regizori, editori –, axată pe ideea transmiterii unui produs artistic concentrat, valoros, educativ, popularizarea celor mai bune piese de teatru, fragmente din nuvele și romane. Această caracteristică este unică și în difuzarea curentă – atunci când echipa își concentrează eforturile pentru a crea un produs artistic valoros. Pentru noi, sensul dramei radiofonice nu se limitează la conceptul de one‑man show, dar, în mod firesc, este un produs în care fiecare își aduce cota de calitate și talent. Drama radiofonică moldovenească a fost întotdeauna considerată produsul unei munci în echipă.
Ce informatii ne poate oferi contextul istoric? Este bine că arhiva Radio Moldova are inițial o dramă radiofonică în limba română – Piatra din casă (1950). Spectacolul poate fi clasificat ca o comedie într‑un act, un vodevil foarte la modă la acea vreme. Satira scoate la suprafață un obicei al boierilor moldoveni din secolul al XIX‑lea – de a transforma căsătoria într‑un târg: o mamă văduvă caută să‑și căsătorească fiica cât mai repede, pentru ca, la rândul ei, să fie liberă să se recăsătorească mai târziu. Subiectul este hilar (umor situațional, limbaj și umor de caracter) și scoate în evidență mentalitatea vremii, cu foarte multe detalii. Limba vorbită pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești era considerată moldovenească – un grai al regiunii. De facto, limba română era limba de comunicare – fapt care a nemulțumit Moscova. Așa cum majoritatea directivelor veneau de la Comitetul Central (Moldova fiind atunci sub ocupație sovietică, iar limba rusă – un reper sigur de comunicare în instituțiile statului, supunerea – un criteriu venit de la autorități și impus prin presiunea directă asupra programelor media, precum și cenzura programelor – un alt criteriu de „echilibrare”, o realizare diabolică a planurilor sovieticilor), teatrul radiofonic, difuzat cu primul spectacol în LIMBA ROMÂNĂ, rupe schema propagandistă și se impune ca paravan de rezistență și libertate de informare în mass‑media, arte și cultură.
Să ne amintim și faptul că Moldova, la mijlocul secolului XX, trecea printr‑o criză politică, economică și culturală. Populația țării tocmai își revenea după cel de‑Al Doilea Război Mondial, în timp ce deportările masive în Siberia (1947‑1949) erau în plină desfășurare. Țara a fost practic golită de populația educată – preoți, profesori, scriitori. Pe vremea lui Iosif Vissarionovici Stalin (fost politician sovietic și revoluționar bolșevic care a condus Uniunea Sovietică din 1924 până în 1953), moldovenii erau în supunere forțată. Moldova se lupta să‑și revină după evenimentele politice distrugătoare de personalitate. Scopul urmărit a fost să‑i lase pe moldoveni analfabeți, fără nicio literatură de valoare. Adesea, erau promovați scriitori minori, care evocau partidul, îl lăudau pe liderul rus, iar literatura în limba rusă prevala celei naționale. Acest argument este dovedit de unele drame radiofonice din arhiva Radio Moldova: Grigore Cotovski de Victor Crăciunescu (1964), Martie‑aprilie de Vadim Kojevnikov (1965), Pururea de Victor Rozov (1982) ș.a. Aceste drame radiofonice nu se difuzează astăzi, întrucât au un conținut mai puțin literar‑artistic, abordează subiecte legate de perioada sovietică și nu prezintă valoare intrinsecă, dar sunt niște repere istorice. În termenii vremii, înțelegem că era foame de literatură, de întâlniri cu actorii la microfon. Mai mult, radioul era singura sursă media din care moldovenii puteau afla pimele noutăți, știrile de la sate și aveau posibilitatea de a se bucura de poveștile de viață, aduse la microfon prin drama radio. Acesta a fost rolul de pionierat al dramei radiofonice – de a conecta ascultătorul cu lumea civilizată, cultă, cu scriitorii și literatura valoaroasă.
Câteva caracteristici specifice dramei radiofonice
Drama radiofonică a dezvoltat noi imagini artistice, uneori similare cu imaginile artistice din filme. Dar, pe de altă parte, natura acestei sinteze rămâne specifică. Arta dramaturgiei radiofonice este percepută doar prin auz. Ascultătorul nu are impresii vizuale directe. Materialul dramei radiofonice este cuvântul, efectele sonore și muzica. Ascultătorul aude cuvinte, fraze, fragmente de muzică, efecte sonore, pauze, dar nu vede actorii. Trebuie să‑și imagineze cum arată actorul, locul, spațiul. Deci, putem spune, legea percepției domină în teatrul radiofonic. O persoană este capabilă să reproducă asociativ în mintea sa întregul în funcție de partea care i‑a fost dată în percepție directă. Prin urmare, o imagine auditivă găsită cu precizie evocă inevitabil reprezentări vizuale asociate cu această imagine în mintea ascultătorului, iar apoi ascultătorul „vede” tot ce se întâmplă.
Teatrul radiofonic a organizat în mod conștient direcțiile în care ar trebui să se îndrepte imaginația ascultătorului. Dar, pentru a clarifica specificul genului, facem apel la fantezia fiecărei persoane, care este de obicei subiectivă. Aceasta este una dintre particularitățile percepției teatrului radiofonic ca gen sonor de artă, prin care publicul stabilește legături pe termen lung cu actorul. Vocea actorului este imprimată în mintea ascultătorului. Memoria colectivă păstrează vocile actorilor care au excelat în drama radiofonică moldovenească. Voi da câteva exemple: Ion Ungureanu, Eugeniu Ureche, Arcadie Plăcintă, Valeriu Cupcea, Petru Baracci, Constantin Constantinov, Ecaterina Cazimirova, Domnica Darienco, Valeriu Cupcea, Ecaterina Malcoci, Paulina Zavtoni, Victor Ciutac, Ninela Caranfil (lista este mult mai lungă) – acestea sunt vocile prin care recunoaștem imediat actorul radiofonic. Au cucerit publicul prin dicție, pronunție corectă românească, muzicalitatea vocii, expresivitate. Am putea afirma că vocile actorilor sunt întipărite în amintirile ascultătorului, la fel cum imaginile vizuale rămân pe retina ochilor.
Drama radiofonică în perioada de aur
La începutul anilor 1980, drama radiofonică moldovenească a atins apogeul – începe epoca ei de aur. Atrași de magia acestei arte, regizorii, actorii, compozitorii se dedică genului. De asemenea, în acei ani, Radio Moldova s‑a mutat în noua clădire de pe strada Miorița, fapt care marchează o nouă etapă în dezvoltarea dramei radio. „Teatrului la microfon” i se oferă câteva studiouri încăpătoare, pentru a continua drumul creației. Tot în acel moment s‑a înființat Redacția Teatru, în cadrul Departamentului Emisuni Culturale. Studiourile de înregistrări au fost dotate cu tehnologie nouă, casetofoane moderne, microfoane, benzi magnetice.
Un număr record de drame audio – 42 – a fost arhivat în Audioteca (fonoteca) de Aur doar în 1991‑1992 – perioada de glorie a dramei radio în Moldova. Texte dramatice prețioase din literatura națională și universală au fost transformate în teatru sonor. „Teatrul la microfon” reușește să dezvolte o școală de teatru prin tradiție – pune în scenă drame ale unor clasici prestigioși precum Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Eugen Ionesco, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Matei Vișniec, Bertolt Brecht, Henrich Boll, Friedrich Schiller, Jean Paul Sartre, Friedrich Schiller, Markwa Jean Paul Sartre, Federico T. Cocteau, Friedrich Durrenmatt, Bernard Shaw, Frantz Kafka, Virginia Woolf.
În plus, Studioul de Dramă Radio (studioul literar‑artistic) era un laborator unde sunetul și arta cuvântului prindeau viață. Narațiunea în sine a devenit mai mult decât un text tăcut – o posibilitate, neexplorată până atunci, de a transforma o ambiție curajoasă în premiere ce vor rămâne în atenția publicului multă vreme.
Multe dintre ideile reflectate asupra dramaturgiei radiofonice din Moldova ar putea coincide cu cele despre istoria filmului, teatrului, muzicii și dansului, artelor verbale și nonverbale, bazate pe cuvântul artistic, pe tehnici creative cu un evident impact estetic. Teatrul radiofonic moldovenesc are o istorie bogată și unică, cu un valoros conținut autobiografic, o arhivă impresionantă (peste 500 de titluri), o comoară culturală, spunem noi, în care se regăsește o parte impresionantă din viața teatrală, culturală a țării noastre (Republica Moldova). Printre miile de kilometri de bandă magnetică înregistrată, găsim o parte din istoria noastră.
Drama radiofonică în secolul XXI „Teatrul la microfon” a devenit cartea de vizită a postului naţional de radio. Din 1950 până în 2025 sunt 75 de ani, o perioadă în care dramaturgia radiofonică și‑a perfecționat formele – de la primele tipărituri primitive de studio până la era digitală. Deci, suntem în an jubiliar al dramaturgiei radiofonice. Este acesta un succes, o performanță sau artă care a trecut barierele și a împins creația spre alte dimensiuni? Răspunsul la întrebare îl găsiți în cele peste 500 de titluri de drame radiofonice din arhiva digitalizată a Radio Moldova.
Timp de aproape opt decenii își menține eticheta artistică cu noblețe pe scena acustică a întregii țări. Cu recunoștință îi amintim pe cei care au pus bazele dramaturgiei radiofonice: Ala Cupcea (1931–1989) (redactor, director al Secției Literar‑dramatice, traducătoare, scriitoare), Margareta Javroțchi (director artistic), Vanda Zadnipru (1929–2007) (traducătoare, Secția Literară), Ilie Teleșcu (1949–2009) (redactor, scriitor, director Redacția Emisiuni Culturale), Ilie Stratulat (1945–2019) (regizor artistic), Emil Nicula (1939–1999) (redactor, scriitor), Nicolae Cimiliuc (regizor de sunet).
Ne exprimăm respectul pentru contemporanii dramei radiofonice de astăzi: Olga Șveț (regizor artistic), Nona Zvarico (regizor de sunet), Elena Vieru (regizor de sunet), Domnița Jechiu (regizor artistic), Aurica Varzari (regizor artistic), Ludmila Alexei (redactor, editor, realizator de dramă radiofonică).
Menționăm că multe drame radiofonice au câștigat de‑a lungul timpului recunoașterea și aprecierea publicului și poartă semnele unor adevărate valori acustice, iar unele au devenit capodopere naționale, precum Mărturiile calvarului (1996), în șapte episoade, adaptare după cartea Viața lui Isus de Giovanni Papini, în regia Olgăi Șveț. Deși au existat încercări ale altor companii de a produce drame radiofonice, inconsecvența nu le‑a ținut pe linia de plutire, iar Radio Moldova rămâne, fără îndoială, singurul post de radio din Republica Moldova ce produce și difuzează drame radiofonice de 75 de ani.
Etape finale
Câteva cuvinte despre autor: în calitate de realizator de drame radiofonice pentru Radio Moldova, din anul 2014 până în prezent (2025) – adaptări după piese de teatru, dramatizări după romane, povestiri sau nuvele –, am onoarea de a coordona proiectul „Teatru la Microfon”, cu preselecția și selecția actorilor, prezentarea spectacolelor la premiere. De‑a lungul anilor, am lucrat la 20 de drame radiofonice, cu diferite echipe de actori și regizori. Unele drame au fost premiate la concursuri de teatru din țară, cum ar fi Gala Teatrului Radiofonic (ediția a II‑a) și Gala UNITEM (Uniunea Teatrală din Moldova).
