Prozele scurte ale lui Remus Boldea din volumul său de debut, A râs și tata(Editura Trei, București, 2022), sunt amintiri din copilărie în varianta de cartier. Dincolo de tușele narative sau evocative, povestirile dezvăluie un spirit al frondei și al rebeliunii adolescentine, topit însă în pasta densă a ironiei și a umorului. Primele experiențe erotice, notele de revoltă care frizează comicul de situație și de caractere, prieteniile năbădăioase, aventurile pline de neprevăzut și, uneori, de absurd uman, relația spinoasă cu părinții și secvențele în care excelează, cu un sadism jovial, umorul negru sunt ingredientele de bază ale unui volum scris alert, cu nerv al observației.
Climatul evocării stă sub semnul unei narațiuni în universul căreia se întâlnesc, în mod cu totul spectaculos, Salinger cu Keret, într-un decor desprins din proza lui Iulian Bocai, cu precădere din Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu, sau, parțial, din prozele unui Radu Pavel Gheo. O anumită luciditate sarcastică, însoțită, în permanență, de o calmitate ironică și bonomă, se manifestă ca un antidot comic la o realitate cotidiană în care primează absurdul de situație și de caractere, pe fundalul, uneori depresiv, al interrelaționărilor umane. Ceea ce conferă culoare și autenticitate majorității prozelor din această carte este contrastul izbitor, prezentat într-o manieră comică, nelipsită și de accente grave, dintre părinții cu apucături dictatoriale și copiii rebeli care mimează acea rebeliune salingeriană a nesupunerii, a manifestării unui individualism libertin și revoltat sau a ieșirii din matca mult prea cenușie și carcerală a familiei de bloc.
Cu toate acestea, mesajul fiecărui text, inegal ca întindere și ca reușită, ascunde un fitil al revoltei, gata să fie consumat până la capăt, după care să urmeze explozia, o tendință tot mai expresă de evadare în ficțiune, mai ales atunci când existența devine mult prea insuportabilă, de-un banal agresiv.
Comicul de situație se împletește cu un spirit de observație, asemănător cu cel al lui Haruki Murakami, iar plăcerea teribilă a povestitului își urmează ritmul susținut, care derulează secvențe, experiențe marcate de crizele adolescentine, de nereușitele școlare, dar și de comunicarea tot mai defectuoasă și mai anxioasă cu părinții. Naratorul se dovedește a fi un observator subtil al relațiilor de familie sau al prieteniilor de cartier, redate printr-o coloristică amuzant-absurdă, în care imboldul apropierii de ceilalți, mult mai puternici și mai încrezători în propriile personalități, pun în contrast firea, uneori hipersensibilă, a personajului narator. Latura comică are, de asemenea, efectul unui antidepresiv care atenuează, dezamorsează tendința de agresivitate umană și socială, în unele scene de viață domestică, asemănătoare cu un malaxor al idealurilor și al bucuriilor adolescentine, sau în evocarea unor episoade în care spiritul matern ori cel patern sunt lipsite, total, de orice latură empatică sau afectivă, manifestându-se cu brutalitate și egoism.
Chiar în primul text, Faza aia din Seinfeld, primele încercări de a scrie un roman stau sub semnul eșuării. Doar că, fără a face un caz din acest lucru, în manieră comică, personajul narator ne anunță că se izolează, timp de mai multe zile, de toți cei apropiați, în propriul apartament, ca să aibă timp și inspirație pentru a lucra la un roman. Un singur prieten, Tavi, îi aduce de mâncare, pe care i-o lasă printr-o ușiță specială, de mărimea celor prin care intră patrupedele în case, construită la cererea expresă a naratorului. Cu toate acestea, din romanul mult visat, povestitorul va reuși să scrie o singură frază, căci va fi, în permanență, distras de cu totul alte lucruri sau preocupări domestice.
În alt text, Amintiri despre zăpadă, personajele sunt acei boschetari care își duc existența în miezul animat și pestriț al Bucureștiului central. Dintre toți aceștia, se desprinde figura bonomă, care pendulează, tot în mod comic, între note romantice și derizorii, a lui nenea Bebe, care și-a însușit, cu o seriozitate exemplară, meseria de parcagiu. Când nu se răfuiește cu ceilalți boschetari sau cu adevărații parcagii și când se reîntoarce la propria singurătate, devine nostalgic, chiar poetic, amintindu-și tot felul de secvențe sau chipuri familiare și familiale, îndepărtate într-un trecut idilic, și astfel supraviețuiește și capătă puterea de a merge mai departe. Singurele sale bucurii concrete sau chiar realizări sunt provocate de abilitatea șoferilor de a parca fără nicio greșeală.
Primele întâlniri sau experiențe erotice s-au consumat, undeva, între curiozitatea ingenuă, atinsă de suflul unei candori perpetue, și o imaginație perversă, electrificată de impulsuri erotice, de-o vulgaritate expresă. În cadrul evocării însă, ele devin prilejuri de a povesti franc, cu detalii picante, lipsite de orice prejudecată sau inhibiție, întreaga aventură pasională care, uneori, rămâne doar la faza iluzorie de proiect sau proiecție imaginară. Ceea ce salvează povestiri ca Schimbări sau 3 în 1 de a rămâne doar la stadiul unor scenarii pornografice, brute sunt elementele de umor, de introspecție și de observație ludică a manifestării unei inocențe anxioase, pusă la grea încercare, atunci când întâlnirea cu o adolescentă, colegă cu cei din gașcă și, pe deasupra, devenită o vampă cu experiență, se transformă într-un prilej al experimentării și al maturizării sexuale pentru personajul narator, neexperimentat.
Latura de umor negru scoate în relief stranietatea unor întâmplări morbide, a căror atmosferă apăsătoare sau funebră este atenuată de spiritul șăgalnic al tinerilor care vin să ridice sicriul colegului lor, mort de leucemie, pe care urmează să îl ducă spre cimitir. Nu asupra momentului tragic și a solemnității funebre se concentrează cei tineri, ci, într-o notă a absurdului de situație, vor să își dovedească puterea brațelor în ridicarea și purtarea coșciugului, dar și iritarea asupra ritmului strident și tot mai accentuat al bocetelor celor din jur.
Neînțelegerile cu cei din familie, care capătă amploare violentă uneori, sunt cauzate, în mare măsură, de nereușitele școlare, de absențele sau notele mici, dar și de evadările de acasă și cârdășia cu tot felul de personaje dubioase, tineri care îi cer sume de bani și nu i le mai restituie sau, într-o notă de sarcasm, îi cer ca el să le scrie biletul de adio, căci sunt deciși să își pună capăt zilelor, ca, mai apoi, totul să fie o farsă și el să își strice relațiile cu aceștia, după ce declarase în biletul respectiv cum au fost aceștia de-a lungul vieții sau motivul pentru care vor să recurgă la un asemenea gest.
Dincolo de o anumită recurență a unor teme general valabile, desprinse din societatea de ieri și de azi, cartea propune o serie de proze-documente ale unor etape de maturizare prin care grotescul și umorul conlucrează în direcția unei veritabile radiografii a unei adolescențe furtunoase.
