Dezinvoltă, directă, polemică, dar și du‑ ioasă în același timp. Parcă realistă și, cu toate acestea, e mai mult fantastică, cu exagerări‑ le ei mai adevărate și mai pline de sens decât ceea ce credem noi că este realitatea. Și chiar nesăbuită, pe alocuri, este această carte.
Această carte a lui Doru Ciocanu este așa cum se vede patria din îndepărtata Canadă, acolo unde locuiește și creează scriitorul de SF realist Doru Ciocanu. „Frumoasă, de Doamne ferește”.
„Moldova, carte tristă, fără desene, neci‑ tită, cu foile lipite”, dar totuși, mărturisește Doru în noua sa carte Auzi cum cântă conestoga? (editura Cartier, 2024), „prefer să vin în Moldova. Aici mă desfăt. Aici mi se odihnește sufletul. Aici îmi pun ochelari roz și mă bucur de viață”.
Și de ce să nu revii când sunt atâtea și atâ‑ tea motive. „Copiii cresc și‑s sănătoși, Igor a mai lansat o carte, afară a plouat pentru că Botnaru și‑a spălat mașina, fata Doinei a luat un job la un minister în Anglia, cățelu‑ șul Dianei a ros un pantof și‑i foarte, foarte drăguț… cinci poze cu Margareta în rochii diferite, tu pui like‑uri și inimioare, totu‑i bine și frumos în Moldova și tu vrei din nou încolo. Pentru că ți‑i dor.” Că, mă gândesc, de asta te cheamă Doru, de la dor. Și de asta ai nevoie de prieteni, să te ungi pe suflet cu ei, să se repete senzația aceea din copilărie, când scoteai din geantă felia de pâine cu unt, unsă cu magiun. De atunci magiunul înseamnă magie.
Suntem acum pretutindeni pe hărți, de asta revederile noastre sunt mai încete. Doru Ciocanu scrie cărți ca să‑și revadă pri‑ etenii.
Romanul lui Doru, chiar dacă e inco‑ rect politic, așa cum anunță prima copertă sub titlu, e plin de prieteni, de acțiune, de amintiri de pe vremea noastră în care „eram inocenți și perverși”, de aventuri, de lecții de viață: „Totdeauna, când ai de făcut ceva, contează să începi” și „Unde nu‑i dis‑ ciplină, nu‑i inspirație” și „Privitul în zare este benefic”, are un fundal sonor cu for‑ mația Snails, care cântă „la fel de frumos ca Metallica la București, pe stadionul ace‑ la, în ’99, și este o călătorie printre lucru‑ rile, obiectele, senzațiile și oamenii pe care parcă îi cunoaștem, dar nu știm cum sunt cu adevărat.
Farmecul acestei cărți vine probabil și din faptul că poți să nu fii de acord cu nara‑ torul, mai ales că îți pare că ai trăit aceleași evenimente povestite și îți pare că altfel s‑au întâmplat faptele, dar totuși îți place să vezi ceea ce nu ai observat atunci și ce nu ai în‑ țeles acum.
Râsul cu poftă. Emoțiile până la lacrimi sau echivalentul lor modern de piele de găi‑ nă. Exclamații de încântare, cu multe voca‑ le. Acestea sunt cele mai adânci recenzii la romanul Auzi cum cântă conestoga?
Ați observat că în așteptarea unei noi cărți a lui Doru Ciocanu – nu știu cum – mai repede trece anul? Și ați mai remarcat că în cărțile lui Doru – nu știu cum – mai umană este Moldova? Cu Florin Izvoreanu, cu doamna Liuba, cu Dumitru Maxim, cu Dumitru Crudu și Ina Jeltova.
Cred că este o carte scrisă cu dorin‑ ța puternică de a revedea pe cineva drag, că asta o fi prima definiție a dorului, și cu durere, că dorul are la începuturile sale și ceva durere. Dar nu știu cum face Doru, dar acestea se transformă în ceva fru‑ mos. Într‑o carte. „Frumoasă, de mai dă, Doamne”.
