Ritmurile minunatului vals din Spărgătorul de nuci de P. Ceaikovski le‑am auzit de îndată ce am pășit în sala de expoziție. Aripi de pasări în dansul lor de iubire. Petalele florilor rotindu‑se amețitor de pretutindeni. Dantele, eșarfe în vânt sau fluturi colorați? Frunze de dor I, II. Dacă vor studia atent camerele de supraveghere, vor descoperi că chiar dansam. Sigur, acele picturi muzicale mi‑au indus o stare de beatitudine, de basm, de transfer în copilărie, când mă visam dansând chiar deasupra norilor.
Cine sunteți, Tatiana Voloh, că rezonați atât de bine cu muzica din interiorul meu? Cum ați reușit să transpuneți în culoare vibrațiile sunetelor? Ce mister nevăzut ne unește prin aceleași frecvențe de muzică, pictură, deci, și poezie?
„Cu mâini de văzduh/ Pomul în floare scoase/ din miile lui de cutioare/ albe și roz/ pomenile lui albe și roz/ și le întinse peste cuvintele uscate/ așa ne ameți…/ așa ne tămădui…/ rănile și cicatricile se făcură petale.” (Maria Banuș)
Cu timpul, colecția de cicatrici se mărește. Și‑i întreb pe toți din jur cum de rezistă. Îi ascult atent pe bătrâni. Răsfoiesc minuțios biblioteci. Revelația vine scurt, simplu, prin mesajele divine. Fiecare tablou al pictoriței Tatiana Voloh e o fereastră prin care pătrunde bucuria. Sunt niște deschideri de la Cer către noi, să ne ajute la găsirea răspunsurilor, să nu ajungem la uscarea tuturor cuvintelor, sentimentelor, la deznădejde. Ca un copil vreau sa revin în fața acestor ferestre și să cultiv bucuria de a trăi.
Cu fiecare fereastră‑tablou Tatiana Voloh ne pune înaintea ochilor imagini din caleidoscopul îndreptat spre flori. Fascinanta jucărie din copilărie, dar cu imagini amplificate. Propun să vă induceți această stare vizitând Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”. Primăvara în Allegro! Amalgam de sentimente în Zbor fără nume! Senzații asemănătoare cu rotirea într‑un carusel de imagini, într‑un vals splendid al florilor. Să încercăm, ca dragul nostru Grigore Vieru: „M‑am amestecat cu viața/ Ca noaptea cu dimineața/ M‑am amestecat cu dorul/ Ca sângele cu izvorul”.
Timpul acesta ce mereu se schimbă la față ne oferă materiale nesfârșite, provocări pentru călire emoționă. Unii din preajmă ne învăță reziliența și vigoarea, alții ne luminează ca niște pomi în floare. Anonimi, cărora vrei să le săruți mâna. Putem fi mai mult decât niște fire simple de nisip, căci „moștenirea ne este puternică”. „Dacă nisipul ar avea rădăcini/ ar înflori și el/ ar ști și el cum/ surâd rădăcinile” (Octavian Paler, Definiția florii).
Tatiana Voloh, vă mulțumim pentru rădăcinile care v‑au format, pentru aceste expresii ale sufletului în floare! Pentru Verset în Itinerar! Pentru Caramel în Legământ! Pentru Sonet în Metaforă!
