Memoria apei, după Shelagh Stephenson, este o comedie care ilustrează drama unor surori care se pregătesc de înmormântarea mamei lor. Într‑o piesă în care absolut fiecare protagonist este de fapt și un antagonist, firul dramatic este subtil concentrat mai puțin asupra morții mamei și mai mult asupra fericirii sau, mai bine zis, lipsa acesteia din viața fiecărei fete. Copilăria fetelor a fost afectată diferit, dar nu independent una de alta, făcându‑le incapabile de a se adapta vieții de adult în mod individual.
Piesa începe cu o manifestare metaforică a mamei lor, Vi, în tinerețe, care este și subiectul acuzațiilor fetelor, în timp ce ele sunt dovezile acestor acuzații. În primul rând, observăm relația sa cu Mary, fiica mijlocie, femeie de carieră și medic. Femeia se arată complet detașată de moartea mamei sale, îngropându‑se într‑un caz clinic al unui tânăr care și‑a pierdut memoria și în alcool. Cazul, în fond, nu este mai mult decât o manifestare a simțului ei de vinovăție în legătură cu neputința sa de a opri demența mamei sale și pierderea unei alte persoane din viața ei, care o bântuie de peste 20 ani. Aceasta le așteaptă nu doar pe surorile ei, ci și pe iubitul său, un coleg căsătorit, cu un comportament eluziv și ignorant, dar la care ține. Apoi, în scenă apare Theresa, sora mai mare, mamă, căsătorită cu Frank, împreună cu care conduce o afacere cu suplimente alimentare. Din primele secunde ale personajului în scenă este evidentă presiunea pe care acesta o simte încă din copilărie, lucru care se transpune chiar și când vine vorba de moartea mamei sale. Ultima care intră în casa părintească, unde avea să se țină înmormântarea, este Catherine, o tânără cu infantilitate emoțională și o hiperfixație asupra „iubitului” său străin, Xavier, care folosește drogurile pentru a‑și reglementa emoțiile.
În următoarele scene fetele beau, fumează iarbă și discută despre copilăria lor nefericită. Fiecare conversație este ca o piesă de puzzle lipită de alta prin intermediul momentelor dureroase în care Mary o halucinează pe mama lor în două ipostaze de vârstă diferite, la 40 de ani și la bătrânețe. Pe parcursul piesei surorile se acuză una pe alta că sunt prea detașate, considerând doliul propriu ca singurul valabil. Această detașare vine sub multe forme: Mary nu se poate gândi la altceva decât la muncă, Theresa este presată de înmormântarea mamei, luând toate deciziile de una singură, iar Catherine se confruntă cu această tragedie atrăgând toată atenția asupra ei și fumând iarbă în volum excesiv.
De fapt, piesa se învârte în jurul mitului maternității, desființându‑l începând cu Vi și, în final, reconstruindu‑l prin prisma personajului Mary, având în permanență o aură feminină, dar nu feminină în sensul de frumoasă și seducătoare, ci cu sensul de feminin‑grotesc, bazată pe fricile, problemele, viciile și cele mai întunecate și profunde secrete ale femeilor. Prezența feminină este simțită și în regie, și scenografie, acestea fiind realizate de Irina Popescu‑Boieru și Rodica Arghir. Chiar dacă la prima vedere arhetipurile fetelor par a cădea în clișeu, acestea sunt dezvoltate, având o complexitate surprinzătoare pentru un spectacol de doar două ore și zece minute. Manifestările fiecărui personaj depășesc așteptările fără a părea false sau exagerate, învelind tot spectacolul în naturalețe.
Acest spectacol al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași este despre familie, nucleul societății în care trăim, sub toate formele ei. Ilustrează problemele comune cu care absolut fiecare om se poate confrunta, într‑o formă proaspătă, îmbibată cu o perspectivă vestică, creând un univers convingător și captivant pentru orice fel de spectator.
Regia: Irina Popescu‑Boieru Scenografia: Rodica Arghir
Distribuția:
MARY – Haruna CONDURACHE TERESA – Catinca TUDOSE CATHERINE – Irina RĂDUȚU‑CO‑ DREANU
VI 1 – Livia IORGA
VI 2 – Monica BORDEIANU MIKE – Radu GHILAȘ FRANK – Daniel BUSUIOC
