Antonia Ilie, InfrasonoR, Charmides

Suceveana Antonia Ilie a debutat recent la Editura Charmides cu volumul de ver‑ suri InfrasonoR, după câștigarea unui con‑ curs de poezie, și este membră a cenaclului „Light of Ink”. Poetul Vlad Sibechi con‑ turează bine în postfață tematica și direc‑ ția volumului. Este vorba ca în cazul mul‑ tor (poate prea multor?) tineri care scriu în acest moment o poezie – „dintr‑o lume a agoniei, a identității în criză, mizând pe forța impulsului primar, pe corporalitate și senzație”. Este un volum al generației ei, o generație care, evident, încă se conturează li‑ terar și ideatic și care se află cu siguranță în‑ tr‑o căutare a identității în genere, dar aici – nota bene – a unei identități culturale. Ca la mulți alți poeți foarte tineri care debutea‑ ză, se vede influența poeziei americane (En‑ glish language rules!) și a poeților români în vogă, de după 2000. O apropiere riscantă, pentru că produce, evident, și imitație, dar și sărăcie tematică în cazul debuturilor gră‑ bite, destul de frecvente în ultimii ani: „zac lângă tine lângă/ inima fiartă/ claxoane în draci/ porumbei care zboară/ cu spatele/ în‑ chisă în corp străin/ merg la nonstop/ o cap‑ cană de șoareci/ seceră picioarele/ ploaia se prelinge/ peste răni fundalul e/ din filme pi‑ sică moartă/ la intersecție aștept/ să se scur‑ gă gemete/ toate mișcările”.
Arthur Suciu, O nouă pantă, Tracus Arte
Arthur Suciu (n. 1974, în Suceava) a debutat cu poezie în 2023 după mai multe volume de studii, eseuri și proză. Reîntors în zona bucovineană pentru proiecte uni‑ versitare remarcabile, autorul mărturiseș‑ te că a scris poemele în timpul pandemiei, după moartea mamei sale și că este „autor de fragmente existențiale și autoficțiuni”. Cartea este notabilă din mai multe punc‑ te de vedere, actuală stilistic, însă miza ei esențială este o încercare de găsire a iden‑ tității pierdute demult, iar această căutare devine o criză: „intru direct în coșmar/ așa cum un actor intră în grabă în scenă direct din culise/ orele de seară sunt acele culise/ zilele și lunile și anii sunt acele culise/ ale coșmarului care se joacă noaptea pe scenă”. Orașul de altădată, străzile labirintice, pri‑ etenii, melancolia, deprimarea în fața unei noi pante versus poezia drept catharsis și vindecare. Poemul Nu mai rezist mi se pare emblematic pentru întregul volum, dar și pentru întreaga generație a anilor de tran‑ ziție, cu idealurile de atunci și actualita‑ te: „nu mai rezist la băutură/ la singurăta‑ te/ nu mai rezist să călătoresc departe/ nu mai rezist la prea multă cultură/ la min‑ ciună/ la abrupta sinceritate/ nu mai re‑ zist să am dreptate/ nu mai rezist la proiec‑ te despre o lume mai bună/ nu mai rezist până la geamandură/ nu mai rezist să mă uit pe netflix/ nu mai rezist când dau chix/ nu mai rezist la căldură și la ură și la eterna cenzură/ nu mai rezist să mă plâng/ nu mai rezist la televizor/ la semafor”. Cum afirmă Mircea A. Diaconu, „Arthur Suciu măsoa‑ ră în poezia lui, mai bine decât o fac mulți alții, spiritul timpului acestei lumi difuze”.