Principalul opozant al lui Putin, Alexei Navalnîi – avocat, activist civic (întemeietorul fundației „Anticorupție”), lider al Partidului Rusia Viitorului, deținut politic –, a murit, la 16 februarie 2024, în închisoarea Iamalo‑Neneț, aflată în vestul Siberiei. Autoritățile închisorii au raportat că, după plimbarea de dimineață, Navalnîi s‑a simțit rău și a murit, iar încercările de resuscitare au fost zadarnice. Trupul lui Navalnîi nu a putut fi recuperat decât după multe zile, autoritățile încercând să împiedice o autopsie din afara sistemului penitenciar rus. Alți deținuți din același penitenciar au afirmat că încă din seara de 15 februarie ar fi fost agitație, semn că, probabil, Navalnîi a murit în acea seară, și nu a doua zi dimineața.
Încarcerat pentru așa‑zis terorism și extremism, Navalnîi ar fi urmat să stea în închisoare până în 2038. În 2020, a fost otrăvit cu Noviciok (de către agenți FSB) și a fost salvat în ultimul moment, fiind transportat și spitalizat la Berlin. Demnitatea, onoarea și spiritul civic l‑au făcut să revină în Rusia după încercarea de otrăvire, fapt pe care Putin l‑a perceput ca pe o sfidare. Documentarele pe care le deținea despre regimul corupt și despre averea uriașă a dictatorului (considerat cel mai bogat om din Rusia) au făcut ca Navalnîi să devină persona non grata în mod absolut, ca și cum ar fi comis o crimă de lez majestate. După o perioadă de încarcerare în capitala Rusiei, Putin l‑a exilat punitiv cât mai departe de Moscova (în Siberia), temându‑se ca nu cumva Navalnîi să fie privit de către Occident ca o alternativă la conducerea Rusiei. Procesele intentate lui Alexei Navalnîi au fost de tip neostalinist, cu atât mai mult cu cât Asociația pentru respectarea drepturilor omului a afirmat oficial că Navalnîi este DEȚINUT POLITIC, nicidecum de drept comun (așa cum încerca să îl prezinte regimul putinist).
Navalnîi provenea dintr‑o familie ruso‑ucraineană și a fost unul dintre protestatarii împotriva războiului din Ucraina. Hărțuirea politică a lui Alexei Navalnîi a început în 2012; de atunci s‑au desfășurat varii procese abuzive, fiind acuzat și persecutat constant. Pătimirile sale au durat 12 ani.
Oamenii lui Putin l‑au asasinat, în 2015, pe politicianul liberal Boris Nemțov fără niciun scrupul, doar fiindcă acesta îl criticase pe Putin și era candidat la prezidențiale. Pe jurnalista Anna Politkovskaia au asasinat‑o în 2006. Militantă pentru respectarea drepturilor omului, Politkovskaia a fost cunoscută pentru poziția ei critică față de politica dusă de Putin în războaiele din Cecenia. În articolele sale, a adus critici dure la adresa abuzurilor comise de forțele de intervenție ruse asupra populației civile. A fost asasinată, în fața casei sale, de ziua lui Putin, la 7 octombrie 2006. Cărțile sale (cea mai importantă fiind Rusia lui Putin, tradusă și în limba română) sunt utile pentru înțelegerea mecanismelor și a culiselor politice ale Kremlinului care au declanșat invazia în Ucraina. În cazul lui Alexei Navalnîi a fost vorba despre un asasinat lent.
„Dacă voi fi ucis, nu renunțați la lupta pentru democrație!” – este mesajul central al lui Navalnîi. „Oamenii buni să se adune mereu, altfel răul nu va putea fi stopat”, a afirmat politicianul în filmul documentar Navalnîi, realizat de Daniel Roher în 2021 și lansat în 2022.
Figura martirică a lui Alexei Navalnîi a fost comemorată peste tot în lume, chiar și în Rusia, unde câteva sute de oameni au fost arestați. Curajul lui Navalnîi este unul inspirator, iar modelul său civic și etic este, cred și sper, cu miză și bătaie lungă.
Cadavrul lui Navalnîi a devenit un simbol, chiar dacă Putin a dorit să facă o demonstrație de forță, arătând că nici măcar cadavrul unui opozant al său nu poate ajunge la familie pentru ritualul de jale și doliu dacă el nu își dă acordul. Inclusiv un cadavru poate fi pedepsit, fiind pedepsită și familia acestuia, astfel încât populația să ia aminte și să fie terorizată. Președintele ucrainean Zelenski l‑a numit pe bună dreptate pe Putin un huligan‑asasin. Asasinatul politic este pentru Putin o metodă specifică, fie că acesta se manifestă prin otrăvire, prin împușcare ori prin accidente dubioase (cădere de la etaj, accident de mașină etc.). Felul în care mama lui Navalnîi a fost purtată în Siberia, de la o instituție la alta, fără să ajungă nici la trei zile după moartea fiului să îi preia cadavrul, a fost modalitatea (tactica) lui Putin și a regimului său de a batjocori nu doar viața, ci și moartea opozantului. Autoritățile ruse au anunțat că vor reține cadavrul fie pentru 14 zile, fie chiar pentru 30 de zile pentru expertiza medicală oficială. E ca și cum (oricât de absurd ar fi) Navalnîi ar fi arestat și prizonier politic inclusiv prin cadavrul său. Un cadavru arestat. Bănuiala este aceea că Navalnîi ar fi fost din nou otrăvit cu Noviciok, precum în 2020.
Nu doar ca să compenseze această impietate asupra unui mort, ci și din motive etice, cea care a preluat mesajul civic și politic al lui Navalnîi este soția sa, Iulia Navalnaia. Navalnaia îl conține astfel pe soțul ei într‑un fel cu impact emoțional: îl conține mai întâi fiindcă acesta e mort (a fost asasinat), apoi îl conține provocând un amplu ritual de doliu, de fapt, o înmormântare simbolică, deschisă pentru întreaga lume democratică, la care aceasta să participe. Mass‑media din a doua jumătate a lui februarie este dominată de comemorarea figurii lui Alexei Navalnîi. Miza e simbolică și alegorică: Navalnîi a fost ucis și e mort, dar e viu de fapt prin mesajul său continuat de Iulia Navalnaia, care și‑a asumat să fie Navalnîi, chiar dacă la feminin. Va fi un rol dificil și foarte periculos.
***
Între timp, Rusia putinistă atacă agresiv în Ucraina. Kievul se găsește în defensivă, mai ales din pricina lipsei de obuze și arme. Președintele american Biden a recunoscut chiar el că pierderea localității Avdiivka, unde s‑au dat lupte dure, e cauzată de lipsa de ajutor militar occidental (id est american) pentru Ucraina, în ultima perioadă. Împlinirea a doi ani de la începerea războiului îl determină pe Putin să își ațâțe armata să atace turbat Ucraina pe mai multe fronturi, ca să provoace, prin dominare militară, o înfrângere a țării invadate. Cele mai rușinoase gesturi de nesusținere a Ucrainei vin dinspre Statele Unite ale Americii.
***
În preajma celor doi ani de război, Putin pare că intenționează să anexeze Transnistria, exploatând acest cal troian în Republica Moldova pentru a folosi această zonă atât împotriva Chișinăului, cât și a Kievului. Este o recidivă după modelul anexării Crimeei, în 2014. Până acum Rusia nu a recunoscut independența Transnistriei. Dacă o anexează, recunoașterea administrativă vine de la sine. Scopul lui Putin este de fapt să atace Ucraina de pe un front nou, mai ales acum, în situația în care armata ucraineană este în retragere din cauza lipsei de muniție. Nu Moldova îl interesează pe dictatorul de la Kremlin, ci Ucraina atacată din toate părțile și extinderea războiului.
Ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, a atacat‑o pe președinta Maia Sandu, acuzând‑o de politică înrudită cu cea ucraineană. E limpede că Rusia va iniția la un moment dat o acțiune violentă în chestiunea Transnistriei, dar miza nu e atât Republica Moldova, cât Ucraina, respectiv crearea unui coridor de joncțiune prin care trupele ruse – dacă Transnistria va fi anexată Rusiei – să aibă cale liberă spre Odessa și Marea Neagră. Nu în ultimul rând, depozitul uriaș de arme din Transnistria, cel mai mare din Europa (oricât de învechite ar fi aceste arme) este văzut ca un corn al abundenței pentru o armată.
Funeraliile lui Alexei Navalnîi sunt boicotate cu tendință, în așa fel încât să nu adune mase de oameni, posibili protestatari, stârnindu‑se o răzmeriță anti‑Putin. Mama lui Navalnîi a fost somată să aleagă între două soluții: fie să îl înhumeze urgent pe fiul său, fără autopsie, fie ca trupul lui Navalnîi să fie înhumat în colonia penitenciară unde a decedat (caz în care orice autopsie ar fi imposibilă, iar accesul rudelor la funeralii ar fi interzis). În acest fel, liderul de la Kremlin, care pozează adesea în credincios ortodox asumat, se dovedește a fi nu doar anti‑creștin sau non‑creștin, ci chiar blasfemic în mod concret.
***
La doi ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia, mass‑media internațională titrează lucid ideea că harta strategică globală s‑a schimbat: contraofensiva ucraineană a eșuat sau a izbutit doar parțial, în timp ce avântul belic al Rusiei putiniste se îndreaptă către războaie deschise spre alte țări (Republica Moldova, Țările Baltice). Președintele Zelenski a primit vizita‑surpriză a câtorva lideri europeni, care au dorit să își manifeste fățiș solidaritatea cu Ucraina: Ursula von der Leyen, Giorgia Meloni, Justin Trudeau. Un zid lung era împânzit cu sute ori mii de poze ale victimelor războiului. Părea că se află mare parte din Ucraina acolo, în fotografiile de pe zid.
Președintele francez Emmanuel Macron a declarant că trupele NATO ar trebui să nu mai fie ezitante și să se implice pe teritoriul Ucrainei în războiul actual. E o afirmație tranșantă, care nu se va concretiza totuși, căci rostul acestei afirmații este să îl prevină pe liderul de la Kremlin că trupele NATO pot fi la o adică active și incisive. E o luare‑aminte pe care președintele francez i‑o impune lui Putin.
Între timp, mafioții politici de la Tiraspol, în cadrul unui congres al reprezentanților din zonă, au cerut protecție de la Federația Rusă. Decizia este agreată de Putin, întrucât liderii transnistreni au făcut aceleași acuze pe care el le‑a adus la adresa Ucrainei, la adresa Republicii Moldova, care, cică, nu respectă drepturile omului, comite genocid etc. Chișinăul nu a luat în serios cele petrecute la Tiraspol, a reacționat prudent, fără afirmații radicale. Punctul‑cheie însă constă în faptul că liderul de la Kremlin șantajează astfel și hărțuiește Republica Moldova de peste trei decenii. Ținta sa este de fapt Ucraina, căci Transnistria ar putea deveni un Kaliningrad de supraveghere a teritoriului.
Discursul lui Putin din 29 februarie 2024 a semănat izbitor cu ultimele discursuri ale lui Ceaușescu, rupt de realitatea României, de mizeria și dezastrul economic din țară, înainte de izbucnirea revoltei din 1989. Din păcate, nu cred că va izbucni prea curând o revoltă la Moscova, întrucât sistemul de represiune din actuala Rusie este atât de organizat și disciplinat, încât orice formă (fie chiar minimă) de răzvrătire este taxată dur (prin arestare, maltratare, detenție ori chiar ucidere). Minciunile gogonate din discursul lui Putin despre Ucraina și despre Occident au făcut înconjurul lumii deja, atât prin ridicolul lor, cât și prin aerul amenințător care a însoțit cuvintele putiniste. Asemenea lui Ceaușescu, liderul de la Kremlin a mizat pe o mediatizare intensă a discursului său, fiind puse la dispoziția locuitorilor din marile orașe inclusiv cinematografe unde să fie urmărit. Acestea au fost însă aproape goale sau cu oameni relativ plictisiți, unii fiind mai preocupați de mesajele din telefoanele lor decât de sforăitorul discurs prezidențial. Nici în sala în care Putin și‑a ținut discursul spectatorii nu au fost complet disciplinați: în ciuda aplaudacilor, camerele de filmat au înregistrat destule figuri plictisite ori moțăitoare. Cât despre glumele proaste ale lui Putin, și ele seamănă cu ale lui Ceaușescu (toată lumea cunoaște, cred, bancul tembel al lui Ceaușescu, rostit în iulie 1989, despre Occidentul taxat prin proverbul „Când o face plopul mere și răchita micșunele”). Dictatorul rus, el însuși patron al unei firme de producere a vodcăi Putinka, i‑a sfătuit pe ruși să bea mai puțin și să schieze mai mult și, în același timp, a amenințat că ar putea să distrugă omenirea (cu ajutorul butoanelor sale nucleare). Nu pâine și circ, ci trufie găunoasă, iresponsabilitate și circ.
***
Funeraliile lui Alexei Navalnîi au adus între 15 mii și 20 de mii de participanți. O ceremonie tulburătoare. O jumătate de milion de ruși au urmărit înmormântarea pe varii rețele de socializare. S‑a strigat:
„Alexei, îți mulțumim, iartă‑ne! Dragostea învinge teama!” A fost admirabil curajul acestor oameni veniți la funeralii, care au înțeles întru totul actul de martiraj al lui Navalnîi. Și care au riscat să fie arestați și maltratați. Oameni de toate vârstele au priceput că Navalnîi a murit pentru ei și pentru ce ar putea fi Rusia lor cândva. Rusia fără Putin.
***
De acord întru totul cu articolul lui Matei Vișniec din „Observator Cultural” (nr. 1196, 21‑27 februarie 2024, pag. 2), intitulat Asasinarea lui Navalnîi sau despre dificultatea de a trezi din somn oameni care trăiesc pe altă planetă, în care analizează felul în care există o „stare de placiditate istorică în Occident”, care depinde de „incultura politică a generațiilor născute în regim de libertate”. Dacă Estul European este militant în sensul libertății și al democrației (căci Estul a trecut prin totalitarism vreme de zeci de ani), Vestul – la nivel de populație, nu neapărat la nivel de lideri politici – este cvasi indiferent, iar generațiile tinere nu fac excepție de la această somnolență și pasivitate. Vladimir Putin nu este perceput ca pericol maxim dacă atentează doar la fostele țări‑satelit ale Moscovei din perioada sovietică. Lucrul acesta face din Occident nu doar o entitate imorală, ci una abulică: a nu percepe conglomeratul de țarism, sovietism, imperialism și ortodoxism mistic radical (după cum îl portretizează cu exactitate și luciditate Vișniec pe Putin) înseamnă a fi orb cu tendință și chiar neghiob (e un eufemism, desigur).
***
Urmează alegerile prezidențiale din Rusia, așa încât Putin este din nou musculos în amenințări nucleare. Presiunea asupra Republicii Moldova continuă, Kremlinul e conștient că pierde teren la Chișinău și că proeuropenismul Maiei Sandu are șanse reale să convingă populația. Influența bisericii ortodoxe ruse a scăzut în Basarabia, preoții și credincioșii de aici migrează spre Biserica Ortodoxă Română. Ucraina este în continuare fără muniție, dar NATO și Consiliul Europei încearcă totuși să grăbească trimiterea armelor. Armata rusă nu mai înaintează deocamdată, pare să fie desenergizată după efortul belic susținut la începutul anului. Războiul e mai degrabă al dronelor, fizic vorbind, și al informațiilor, al trolilor mediatici etc.
Alegerile prezidențiale în Rusia – o mascaradă sinistră în care Putin vrea să fie înscăunat țar cu surle și trâmbițe. Câțiva protestatari au îndrăznit totuși să boicoteze secțiile de votare, chiar dacă riscă ani de închisoare. Susținătorii lui Alexei Navalnîi (și echipa acestuia) încearcă să responsabilizeze mentalitatea publică rusească în legătură cu trucarea alegerilor prezidențiale, dar nu se știe cât impact vor avea respectivele atenționări. Escroc, pungaș, borfaș – termenii aceștia i se potrivesc politic –, Putin este probabil cel mai cinic dictator care mimează calmul. Alegerea lui, la mai bine de doi ani de la invazia Ucrainei, cu aproape 90 la sută din voturile rușilor, vizează să îl legitimeze național și internațional și să justifice orice fel de aberații ori monstruozități în deciziile posibile de invadare a altor țări în anii care vin. În felul acesta, Putin devine Alesul inconstestabil, care poate decide viața ori moartea unor popoare, teritorii etc. Sună distopic, dar este cât se poate de real.
România nu stă cu mâinile în sân în privința recuperării tezaurului captiv la Moscova, ci și‑a reluat solicitările legitime, iar Parlamentul European a emis o rezoluție prin care somează Rusia să înapoieze tezaurul românesc. Kremlinul împroașcă mincinos România, afirmând că statul român este cel dator Rusiei (cu 4 miliarde de dolari). Adevărul este că românii și‑au plătit datoria cu vârf și îndesat către URSS, care vreme de 14 ani, din 1944 până în 1958, a practicat jaf la scară largă în România, până când trupele sovietice s‑au retras de aici. Românii nu sunt considerați o națiune, afirmă Dmitri Medvedev, mizând pe o insultă cu tendință. Rusia nu are deprinderi democratice și nici antrenament în acest sens; dimpotrivă, dacă se poate vorbi despre un antrenament, Rusia este rodată în dictaturi. Iar actualmente, Rusia are dexteritate în a purta războaie mediatice, infiltrându‑și trolii în Occident în mod eficace: de aici, reacții indiferente, ignorante ori chiar antiucrainene atât în Vest, cât și în România. Neliniștea reală este legată însă de relativa prăbușire a frontului din Ucraina; ca să evite așa ceva, Ucraina are nevoie de dotare militară aeriană și poate chiar de trupe străine pe teritoriul său (Franța, Polonia și Țările Baltice s‑au manifestat teoretic în acest sens). Faptul acesta concret devine tot mai stringent.
***
Atentatul de la Moscova din 22 martie, cu peste o sută de morți și mulți răniți, a fost revendicat de o facțiune ISIS, dar degeaba, căci Putin este montat să arunce morții moscoviți în cârca Ucrainei. Obsesia dictatorului de la Kremlin a ajuns compulsivă și ritualică. În spatele acestei obsesii se găsește râvna putinistă de a ataca tot mai intens țara vecină și de a ucide cât mai mulți civili în Ucraina, precum și intenția de a stimula o mobilizare generală a rușilor într‑un război pe care dorește să îl prezinte ca fiind mondial: Rusia contra NATO și Occident, plus Ucraina. În această lună, Federația Rusă și autoritățile de la Kremlin au admis că e vorba de un război și nu doar de o operațiune militară. Serviciile de informații din Rusia au fost prevenite de cele occidentale în privința unui posibil atentat islamist în Moscova, de unde supoziția că Putin a permis acest atentat (sau chiar l‑a montat) tocmai ca să își sporească puterile discreționare ca președinte, pozând în singurul salvator posibil al Rusiei. Tot mai multe analize indică de fapt că atentatul a fost gândit strategic sau cel puțin stimulat de FSB, ca să îi dea mână liberă completă liderului de la Kremlin în privința oricărei decizii (fie că e vorba de mobilizare, de represiune ori de o tiranie pe viață). Nu doar că Putin nu este salvator, dar el este chiar cel care îngroapă Rusia într‑o mocirlă politică și umană din care greu va putea ieși. Pe acest fond, rugăciunea formulată de papa Francisc ca pacea să fie posibilă, fie chiar cu riscul pierderii unor teritorii de către Ucraina, este neavenită și chiar insultătoare. Pontiful ar fi putut să se roage mai degrabă pentru sufletele celor pieriți în acest război cumplit și pentru salvarea lumii de un război mondial, dar în niciun caz nu era adecvat să dea indicații cum să fie făcută pacea, prin acceptarea de către Ucraina a pierderii unor teritorii. Mihail Podoliak, consilierul președintelui Zelenski, a precizat din nou (pentru urechile surde încă ale occidentalilor) că Ucraina nu are decât două posibilități: să câștige acest război (și să își recupereze teritoriile) sau (în varianta sumbră) toți ucrainenii să moară luptând în acest război, întrucât o înfrângere a Ucrainei de către Rusia ar echivala oricum cu o pieire în masă a ucrainenilor (prin execuții, deportări, detenție). Explicația este tranșantă pentru cei care încă nu înțeleg că a fi cucerit și învins de Rusia înseamnă a dispărea din lume.
***
La începutul războiului, o ucraineancă întrebată ce așteaptă de la noi, ceilalți, vecinii (români, moldoveni, polonezi) sau occidentalii, a răspuns așa: „Ajutați‑ne să rezistăm!”
Mi se pare esențial acest S.O.S. imperativ: „Ajutați‑ne să rezistăm!” Nu doar prin solidaritate politică ori prin cuvinte ajutați‑ne, ci ajutați‑ne să rezistăm concret, prin tot ceea ce înseamnă lucrul acesta. Ucraina nu intenționează să dispară de pe harta lumii (așa cum râvnește Vladimir Putin), iar dârzenia ucrainenilor este excepțională și îi uimește inclusiv pe rușii atacatori, la fel pe occidentali. Această rezistență a devenit, de doi ani încoace, un model etic și uman, de fapt.
Verbul acesta, a rezista, a fost pe buzele tuturor și în România în postcomunism. Dicționarul român de sinonime pentru verbul a rezista este bogat: a ține piept, a face față, a se ține tare; a sta pe poziții; și ar mai fi variantele simple și sobre: a se opune, a se împotrivi, a nu ceda, a nu se lăsa învins, a se menține; plus variantele colaterale: a dura, a persista, a dăinui. Nu știu câte din sinonimele acestea există în ucraineană, dar sper că toate.
A REZISTA a însemnat și înseamnă a nu te lăsa lobotomizat de condițiile absurde, brutale și injuste ale unui regim politic corupt sau totalitar.
Compasiune și solidaritate – cred că sunt cuvintele și reacțiile cele mai adecvate pentru a fi alături de ucraineni și Ucraina. Pe Facebook, unii comentatori ai postărilor mele mi‑au scris că ar trebui să ne concentrăm noi, românii, pe treburile și necazurile noastre, iar nu pe ale altora. Nu mi se pare nici just, nici moral așa ceva, să fim indiferenți la suferința altui popor și mai ales a unui popor de lângă noi, cu care avem legături istorice. La urma urmei, ceea ce pățesc acum ucrainenii într‑o formă extremă de agresivitate, noi, românii, am pățit în 1944, când trupele sovietice au invadat România și au staționat aici timp de 14 ani (doar în 1958 s‑au retras și doar fiindcă Nikita Hrușciov a fost mulțumit de felul în care liderul comunist român de atunci, Gheorghe Gheorghiu‑Dej, a acceptat supușenia față de Moscova).
Asistăm astăzi la un conflict dur al mentalităților și civilizațiilor în care democrația este pusă la încercare. Societatea civilă ar putea avea un rol catalitic mentalitar în care să explice lumii, din unghi civic și al drepturilor omului, de ce Ucraina trebuie apărată, îmbărbătată și ajutată, iar nu abandonată și uitată.
Notă:
De la începutul războiului, scriitoarea Ruxandra Cesereanu ține un jurnal despre războiul din Ucraina. Acest jurnal are actualmente peste o sută de pagini.
