Umbrela – o saga întreruptă
Nu există așa ceva,
o fotografie curată.
Niciun pas spre mâine
fără o umbră de ieri.
Resturi de atingeri
aprinse ale sufletului
cad în timp ce înaintezi.
– Cineva privește.
Discreție, te rog!
– Omule, parcă ai fi vânat
sau bântuit, deopotrivă.
Care‑i povestea?
–Imaginează‑ți că deschizi umbrela!
Vezi tu, cu toată lumina
împrăștiată în jur,
nu e doar o mână magică,
mai e și alta,
ce ține‑ncoronate secrete întunecate.
– Aș prefera să‑i văd chipul.
Sau lasă‑mă să te întreb
dacă cumva privirea e cea
care oprește umbrela
să se deschidă
și, astfel, să dezvăluie Sinele?
Vezi tu, doar desfăcută,
umbrela va arunca lumină
doar ca să descuie
cele mai magice împrejurimi
ale siluetelor fantomă din spate.
– Totuși, cine e omul acesta?
Pălăria apasă ca o tăcere veche.
Picioarele iau la pas orașul
ca un generic de final lent
pe care până și ecranul
refuză să‑l afișeze.
Ce poate să nască
o glorie atât de‑ntunecată
parte umbră, parte mit?
Cum recompui omul acesta
dintr‑atâtea părți împrăștiate?
– Nu om. O întrerupere.
Sau, altfel să‑i spun
Nice Cool Insane Saga.
