În mijlocul unei istorii tragice, imobile de Cosmin Perța

Zorovavel (2002)

Titlul acestui volum poartă numele unui personaj biblic, care a fost primul guvernator persan al provinciei Iehud, unde se stabiliseră evreii întorși în Ierusalim după captivitatea babiloniană. Mai mult ca atât, este descendent al regelui David. Acesta este fundamental în organizarea societății evreieși. Este menționat și în cărțile biblice ale profeților Hagai și Zaharia. Zorobabel, pentru că în limba română astfel se scrie numele personajului, a devenit un model prin credința și curajul său.

S-ar putea spune că autorul creează un personaj nou, diferit de cel biblic, sau, cel puțin, îl adaptează la noua contemporaneitate. Diferența se remarcă și în scrierea numelui, deoarece se recurge la înlocuirea literei „b” cu „v”. Totodată, cele două personaje râmân similare, așa cum la prima vedere numele face trimitere la personajul din Biblie. Totuși, se insistă pe acest schimb de consoane. Respectiv, acest procedeu are un efect stilistic auditiv. Fonemul „b” reprezintă o avalanșă de energie, iar această literă se asociază des cu un caracter puternic, câteodată reprezintă și spiritul războinic al omului. În multe limbi litera „B” înseamnă casă, iar simbolul de referință devine Babilonul. Fonemul „v” este mai degrabă asociat cu un caracter mai domol sau chiar sperios și nu inspiră atât de multă putere și voiciune ca celălalt. Ca reprezentare simbolică, litera „V” înseamnă viteză, volt, vanadiu, iar toate aceste elemente sunt într-un mod legate de timp. Respectiv, Zorovavel este personajul căruia, călătorind în timp, i s-au mai știrbit din calitățile eroice și valorile înalte ale societății de altădată. Acesta devine un individ care face „primii pași printre cutiile goale ale cartierului, își amintește de primele palme primite peste creștetul gol și bătucit ca o minge de cauciuc peticită” și plânge „așteptând să plece autobuzul” (p. 12). Aranjarea poeziilor în această parte a cărții pare cât se poate de logică și precisă. Dacă am citi titlurile în ordinea în care sunt aranjate textele, am obține un poem despre viața lui Zorovavel respectând aproape toate etapele vieții. Zorovavel are cinci ani și vine dintr-o pătură vulnerabilă, apoi devine adolescent și se îndrăgostește, toată viața de adineauri dându-i-se peste cap: „și berea i se părea lipsită de gustul de odinioară…”,apoi gândurile suicidale sunt depășite și dominate de pofta vieții: „Prefer să trăiesc!” (p. 14). Obiectele care fac parte din cercul său, „mașina de ras, ciorapii, tricoul, săpunul de untură, posterul Coca-Cola și Cristina Aguillera, icoană, vată îmbibată în formol”(p. 17), ridicatul pantalonilor până la subsuori,comparațiile băii imense în care se rătăci Zorovavel, „cu o crupă de cal sănătos sau un cartier locuit de negri/ mici și prietenoși” creează personajul eponim mediocru. Acesta îmbătrânește. Respectiv, trăiește o serie de schimbări fizice pe de o parte: „mâinile i se bălăngăneau inutil/ pe cângă corp, ca/ niște bucăți de carne puroinde”. Iar pe de altă parte, în ultimul poem intitulat Zorovavel în cea mai frumoasă dimineață posibilă, pot fi identificate urmările oarecărei boli neurologice care i-a afectat nu doar gura devenindă diformă de încordare, dar și psihicul, acesta bucurându-se de niște pietre și binoclul din bostan. Totodată, poate fi asumat faptul că personajul devine un dependent de droguri care maschează limbajul pe care îl posedă, iar referința cea din urmă a „primului drum” este iarăși o trimitere la antichitate, care doar astfel se face posibilă. „Am picioare și imaginea clară/ a primului drum – gândi el./ Acum sunt viu”(p. 23).

Santinela de lut (2006)

Spre deosebire de volumul anterior, Santinela de lut cuprinde texte mult mai voluminoase, care diferă atât din punct de vedere stilistic, cât și tematic. Temele prezente în această culegere sunt moartea și emoțiile profunde provocate de aceasta (1. durerea), astfel fiind intitulată prima parte a prozopoemului – Iată cum moartea –,apoi 2. disperarea și, într-un final, 3. nebunia. În aceste texte poate fi urmărită relația tată–fiu și drama care vine „pâș-pâș” în prima parte, este alungată „hâș-hâș” în a doua, și revine în vârful degetelor „pâș-pâș” în a treia parte. Moartea devine elementul care developează istoria acestor doi bărbați. Ea vine după unul, apoi îl pândește și pe celălalt, în timp lăuntricul nu poate accepta despărțirea. Prin urmare, nimeni, nici vasile, gheorghe sau ion nu scapă. Nici chiar cei care, ferice, se prefac virili nu sunt privilegiați în fața morții, iar „aerodromul de ceară”confirmă acest lucru. În ultima parte, moartea este demitizată – „ea nu este nici violetă, nici moale” – culoarea aceasta fiind asociată cu doliul sau cu elementul mistic și secret. Unicele sentimente trăite în momentul de impas sunt spaima și rușinea. Autorul creează imaginea vizuală a angoasei cu ajutorul mâinilor „care greblează pavajul, scarpină pielea uscată a vreunui vecin,/ se frământă neputincioase în carne, mâinile tale nu mai sunt cum au fost/ și larva plutește prin aerul tare”.

Imaginea mâinilor se regăsește și în poemul De câte ori îți iei capul în palme, creând imaginea vizuală a necazurilor și suferințelor ironizate în comparație cu cele ale altor ființe, precum fluturii, cărora le cad aripile în noroi.

Cântec pentru Maria (2007)

În acest volum se regăsesc mai multe nume cărora li se dedică cântece, iar în termeni de timp prevalează seara. Seara devine un laitmotiv al poemelor, redând o stare de mică tristețe și melancolie, care de fiecare dată se simt în mod diferit. Singurătatea este prezentă la balcon, cu motanul negru cinând, ascultând muzica lui Chopin, pe faleza roșie, în tren, la geam, în luna august sau acasă. În dedicațiile prietenilor autorul transmite emoția tinereții, a nebuniei și fericirii.

În Psalmi se abordează temele iertării și ale păcatelor. Plopul din Psalm VI este un simbol al fricii, al nehotărârii și rușinii, ultimul de altfel recurent și în culegerea precedentă (3. Nebunia, p. 33). În Un fel de psalm eul liric trăiește o agonie, starea acestuia e asociată cu o catastrofă, un incendiu: „Bivolu-i negru/ pășește încet./ Pe nări îi iese pucioasă și scrum./ Din coaste țâșnesc scântei albăstrii/ la fiecare abatere de drum”. Imaginea vizuală din Ultima scrisoare către mama (apa cea mare) a strângerii oului în pumn și starea de după sunt asociate cu lucrurile negândite sau lipsite de noimă din viața adultă.

Fără titlu (2011)

Începând cu primul poem din acest volum, imaginile vizuale umplu imaginația cititorului. Corpul uman este asociat cu un drum fărâmicios care, treptat, supus anumitor factori externi nefavorabili, se distruge, se risipește (p. 112). Câmpia ce nu se mai termină, arșița, uscăciunile, brațele ca niște oase construiesc imaginea unui corp schilodit, istovit. Alternarea verbelor „a merge” și „a-și târî picioarele” creează dezechilibru, iar monostihurilor separate de catrene li se acordă importanță identică. Dacă în al doilea catren mai există o speranță, atunci în al treilea catren eul liric se resemnează în fața unui sfârșit tragic. Poemul este construit sub forma unei gradații ascendente, care are un punct culminant – sfârșitul vieții. Un alt element prezent în poeme este deziluzionarea. Trecând peste o traumă la o vârstă fragedă, trăiești cu senzația că ai trecut un test, ai devenit matur, te simți bărbat, apoi realizezi că ai trăit o iluzie și că de fapt erai atât de mic și neputincios, ascuns după cortina unei iluzii care de fapt a fost un colac de salvare. „… numai iluzia/ le mai dă uneori/ simțul realității” (p. 106). Poemele de amintit, de spus, de urlat sunt asemeni unui perete imens, construit din cărămizi, supus unor condiții mai puțin prielnice. Iar fiecare cărămidă sau bucată de cărămidă face parte din lucrurile din care se construiește o viață de om, lucrurile care îl modelează pe om, lucrurile care îl fac să crească sau, dimpotrivă, îl doboară.

Cântec de leagăn pentru generația mea (2018)

În volumul Cântec de leagăn pentru generația mea sunt abordate teme diferite de cele anterioare. Autorul descrie în poemele sale problemele sociale, iar eul liric este înfășurat în mantia nebuniei. Cântecele de leagăn sunt mai degrabă pentru trezire decât pentru adormit. Problema abuzurilor specifice societății de consum, a educației distructive, ironizarea puterii și a politicii creează o angoasă ce ți se bagă sub piele. Apocalipsa și delirul devin parte a realității din care face parte omenirea.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Ariana Zburlea

gerar, slobozia

s-a făcut noapteîn dragul meu oraș de provinciecare deschide drumul spre mare babele au intrat în casă, bârfesc sfințiidin calendarul ortodoxstelele dorm ca niște copii

Noutăți
Ioana Pavel

feat. Poezia (I)

Un proiect pentru cititori de toate vârstele Insolit și cu mize experimentale, proiectul de sub egida FILIT, „Parodii originale”, reunește 50 de poete și poeți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *