Nu ne este greu să ne imaginăm o lume fără tehnologiile moderne cu care ne‑am obișnuit. Poate, pare înapoiată, însă a existat și încă mai există în unele regiuni. Situația se schimbă când încercăm să ne imaginăm o lume fără artă. Din punct de vedere istoric, absolut fiecare popor a manifestat capacități și râvniri artistice. Acum, când fiecare aspect al vieții noastre se împletește strâns cu tehnologia, este imposibil ca arta să rămână neatinsă. Nu putem să nu ne întrebăm: „Cum influențează mediul digital modul în care ne exprimăm creativitatea și identitatea artistică? Cum se schimbă și evoluează formele de artă și cultura în era digitalizării?”
Tehnologia a pus în joc forme noi de exprimare, care le‑au permis artiștilor să se expună în raport cu probleme noi, actuale, fiind inevitabilă evoluția artei în postmodernism. Un exemplu de unealtă pe care a adus‑o era digitală sunt roboții. Aceștia au devenit protagoniști ai romanelor, filmelor și chiar ai sculpturilor. Una dintre cele mai originale utilizări ale roboților în artă mi se pare sculptura kinetică Can’t Help Myself, creată de Sun Yuan și Peng Yu în 2016. Sculptura constă dintr‑un braț robotic care se poate mișca și dansa, dar are ca scop principal adunarea fluidului care iese din interiorul său. Fiind publicat faptul că lichidul roșu l‑ar fi ținut pe robot „în viață”, sculptura semnifica lupta sisifică a omului pentru existența sa, făcându‑i pe spectatori să empatizeze și chiar să simtă milă pentru acel robot. La doi ani de la finalizarea lucrării, aceasta a fost oprită definitiv în 2019. Chiar dacă mașinăria nu era cu adevărat dependentă de fluidul asemănător sângelui, este un exemplu pentru integrarea tehnologiei în artă, ilustrând cât de folositoare pot fi aceste forme noi pentru exprimarea artistică, dar și pentru relația dintre public și artă.
Din păcate, tehnologia nu are doar efecte pozitive asupra artei. Principala problemă este că nu există o distincție clară între original și reproducere în aproape orice mediu online. Piratarea filmelor, muzicii și cărților este din ce în ce mai accesibilă, ceea ce împiedică monetizarea artei și adâncește problema remunerării financiare a artiștilor. Distribuirea neautorizată a imaginilor precum fotografiile sau desenele digitale face tot mai dificilă menținerea dreptului de autor, iar celor interesați le este tot mai greu să găsească artistul original. Nu există o soluție clară, viabilă și implementabilă pe scară largă în afară de responsabilizarea populației în legătură cu importanța susținerii artiștilor.
Dacă observăm o creștere în piratare, ar trebui să observăm și o descreștere a investițiilor în artă, însă explozia NFT din 2021 ne dovedește contrariul. NFT, non‑fungible token, sau jeton nefungibil, este o unitate de date unică dintr‑un registru contabil informatic. Jetoanelor nefungibile le corespund fișiere de diverse formate, în funcție de natura procesului de creație: fotografii, înregistrări audio, videoclipuri etc. Deși fișierele în sine pot fi copiate și distribuite pe scară largă, NFT‑urile care le sunt asociate sunt consemnate și monitorizate în permanență în registrele din care fac parte, oferindu‑le cumpărătorilor dovada dreptului de proprietate. În 2021, piața NFT a cunoscut o explozie, valoarea sa ajungând la 40 de miliarde de dolari. Aceste jetoane sunt o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, le permit artiștilor să își monitorizeze creația într‑un mod ușor, funcțional și atractiv pentru public, soluționând problema despre care am vorbit, ajutându‑i să‑și redobândească independența financiară. Însă aceste beneficii sunt mai mult sau mai puțin umbrite de intersecția dintre IA si NFT. La fel ca toată arta generată de IA (care a fost antrenată, în majoritatea cazurilor, cu ajutorul artei create de oameni, fără știrea sau remunerarea lor), NFT‑urile iau resursele care ar fi fost destinate pictorilor, scriitorilor, fotografilor etc. și le distribuie companiilor sau indivizilor care de fapt nu au depus niciun efort real pentru a crea produsele. Un exemplu pentru acest fenomen este „Bored Ape Yacht Club”, o colecție de 10.000 de NFT‑uri, majoritatea generate de IA pentru piața largă. Cel mai scump jeton din această colecție a fost vândut cu 3,41 milioane de dolari. În acest context devine foarte clar de ce astfel de NFT‑uri pot fi o problemă. În plus, piața NFT este foarte volatilă și lipsită de reglementare, ceea ce o face vulnerabilă la speculație și fraudă. Atunci când normalizăm invesția unor astfel de sume de bani în asemenea „artă”, care nu reprezintă niciun mesaj, valoare sau identitate, dar suntem reticenți de a susține financiar artiști reali, ne pierdem, ca societate, din identitatea noastră culturală. Împiedicând artistul să‑și câștige existența și să creeze un contact funcțional cu publicul, prin astfel de obiceiuri, suntem direct responsabili de degradarea identității unui grup esențial din societatea noastră, oamenii de artă.
