(Elevă în clasa a VIII‑a la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Chișinău, cititoare a Bibliotecii „Ovidius”)
Cartea Doggy, scrisă iscusit de autoarea basarabeană Maria Pilchin, m‑a frapat enorm, imprimându‑se profund în sufletul meu. Aceasta redă povestea tristă a lui Andrei Mătăsaru. Mama lui lucrează în Italia, lăsându‑l în grija unei verișoare, Zina, și copilul trebuie să supraviețuiască într‑un climat nefavorabil.
Titlul acestei povestiri vine de la porecla lui Andrei. Aparent, simplul cuvânt eglezesc doggy devine emblematic și prinde noi conotații în contextul dat, marcând destinul băiatului și dirijând incursiunea acestuia prin viață. Doggy semnifică „cățel”, dar și „pui de cățea”, în acest mod Andrei fiind numit de doamna învățătoare pentru încercarea de a lua o ciocolată de pe biroul ei. De asemenea, între cel de‑al doilea sens și mama protagonistului se impune o paralelă răscolitoare, deoarece aceasta este numită „tearfă”. Ajuns adult, Andrei devine medic veterinar, porecla lui căpătând altă menire și convertindu‑se într‑o vocație, într‑o carieră reușită, întrucât „doggy” mai reprezintă și persoana ce se îngrijește de patrupede. Astfel, protagonistul își dedică toată viața simbolului canin, fiind născut chiar în anul câinelui și având o legătură specială, profundă cu acest animal. De asemenea, simbolul câinelui devine un intermediar, un istm dintre trecutul tumultuos al lui Andrei și viitorul său senin, de succes.
În carte este abordată tema migrației, contopită dexter cu cea a copilăriei. Doggy se concentrează asupra destinului lui Andrei, mama căruia, necăjită de sărăcie, în lipsa altei alternative, a fost nevoită să‑l părăsească și să emigreze, să plece peste hotare pentru bani lungi. Această decizie face ca băiatul să sufere și îi creează o copilărie tristă, marcată de dificultăți materiale și traume, dar și de absența, fizică și emoțională, a părinților în viața sa. Cartea generalizează consecințele dramatice ale emigrării părinților și experiențele dure suportate de copiii abandonați, criticând incisiv această formă de sacrificiu: destrămarea familiilor pentru asigurarea unui viitor eflorescent din punct de vedere financiar, substituirea și dezamăgiri. Protagonistul este respins de colectivitate, fiind umilit atât de învățători, cât și de elevi, considerat o nulitate, o ființă fără valoare. Lamentațiile și frământările sale nu sunt percepute de nimeni, starea sa lăuntrică nu este luată în considerare. L‑am empatizat enorm pe acest personaj neajutorat și mi‑aș fi dorit să‑l încurajez în cele mai dificile episoade.
În Doggy, procesul migrațional înfățișat are loc în perioada de după dobândirea Independenței Republicii Moldova, în 1991, când colapsul economic a condus la multiple probleme sociale, la salarii insuficiente pentru asigurarea existenței, la pierderea multor locuri de muncă, la schimbul spontan de populație.
Nuvela ne etalează și o societate meschină, coruptă, egoistă, aflată într‑o stare descurajatoare, care impune valori false și se asfixiază în propriul materialism, care își revarsă problemele asupra celor vulnerabili și inferiori. În mijlocul acestei societăți este aruncat Andrei, unde brusc bucuriile copilărești sunt preschimbate în responsabilități și dezamăgiri. Protagonistul este respins de colectivitate, fiind umilit atât de învățători, cât și de elevi, considerat o nulitate, o ființă fără valoare. Lamentațiile și frământările sale nu sunt percepute de nimeni, starea sa lăuntrică nu este luată în considerare. L‑am empatizat enorm pe acest personaj neajutorat și mi‑aș fi dorit să‑l încurajez în cele mai dificile episoade.
Deși Andrei trăiește sub supravegherea verișoarei mamei, el este nevoit să poarte lupte zilnice ca să poată rezista adversităților, astfel în linia narativă fiind împletită și lupta pentru supraviețuire. Micul Andrei este lăsat în voia sorții, abandonat de familie, neglijat, umilit, flămând, vulnerabil, trădat, stigmatizat… Conștientizând că trebuie să se descurce pe cont propriu, puștiul se află într‑o căutare perpetuă a hranei, dar, în același timp, el încearcă să cerșească fărâme de atenție și dragoste la școală, compensând cu acestea rudimentele unei foste familii. El trebuie să înfrunte melanjul de greutăți și încearcă să nu se lase copleșit de dorul de părinți. Frazele „Pe mine nu mă invită nimeni, despre mine nu se știe. Iată de ce sunt un rău. Nu de‑adevăratelea, mie însă îmi place să fac pe needucatul, altfel uită toți că aș exista”, „Mi‑a plăcut ideea cu muritul. Atunci când mori, toți te iubesc, plâng după tine”, „Eram deja sătul de întrebările lor despre familie. Da, există copii fără familie! Nu ați știut?” „Omul, dacă plânge mult timp, devine rău. Ca mine. Nu există oameni răi, există oameni nefericiți” profilează filosofia lui Andrei și amplifică drama pe care o trăiește puștiul. Acesta se află permanent în așteptarea unei schimbări, a unei tranziții, tânjind după o adevărată atitudine cordială, părintească. Băiatul vrea ca mama să se întoarcă la el pentru ca viața să se schimbe tranșant, să ia alt curs, unul liniștit, năzuit de mult, plin de speranță, în care dorul de părinți și grijile nu vor mai prevala.
De asemenea, m‑a uimit răbdarea inefabilă a lui Andrei de a suporta, tăcut, toate insultele în adresa lui: „Eu eram Doggy și ei mă loveau […]. Făceam pe clovnul. Râdeam în loc să plâng. Era felul meu să rezist, așa, câine‑câinește”. Deși e mic, Andrei percepe realitatea trăind cu o singură idee, una primitivă, dar atât de sublimă și dureroasă: de a supraviețui.
Nuvela le oferă cititorilor și o incursiune pătrunzătoare în psihologia umană. Andrei se jenează de situația financiară complicată și instabilă a familiei sale și își formează complexe de inferioritate, simțindu‑se diferit de alți copii, de cei cu o stare materială mai bună. Totodată, Andrei face confesiuni dramatice, recunoscând că îi lipsesc mult atât mama, cât și tata, pe care nu l‑a cunoscut niciodată. El suferă o maturizare forțată, înțelegând că implicarea minimalizată, pasivă a adulților în viața sa nu e normală, precum nu e firesc ca noțiunile de sărăcie, maltratare, foame, singurătate să facă parte din vocabularul său încă din fragedă copilărie. Mi s‑au părut tulburătoare viziunile micului băiat asupra banilor: „De ce e mereu nevoie de bani ca să înveți? De ce avem mereu nevoie de bani?”, ,,Doamna [învățătoare] mereu vrea bani. Bani și iar bani. Ce cuvânt urât…”, „Zina zice că noi nu avem [bani] și Doamna se uită supărată la noi. Nu avem! Când aud vorbele astea, mă fac mic și trist. De ce nu avem?!”, prin aceste fraze revărsându‑se toată durerea și zbuciumul clocotitor al personajului, acumulate în toți acești ani de așteptare a minunii.
Maria Pilchin finalizează cartea făcând referință la expresia „Cave canem”, care semnifică „Feriți‑vă de câine”. Aceasta ar explica atitudinea nepăsătoare a celorlalți față de Doggy, preferând să‑l ignore decât să‑l înțeleagă cu adevărat.
Cuprinzând pasaje captivante, de neuitat, cartea mi‑a stârnit compasiune și tristețe profundă prin secvențele care descriu intens, cu multă afectivitate modul lamentabil de viață al copiilor din ipostaza elegiacă a lui Andrei. Un aspect al acestei povestiri care mi‑a produs o impresie profundă reprezintă stilul abordabil; naratorul folosește fraze scurte, simple, pentru a exhiba viziunea unui copil și pentru a‑i modela cât mai tangibil și rezonant suferințele, pentru a reda aceste evenimente dramatice prin prisma unui băiat. Andrei devine o voce comună a acelei generații de copii abandonați, o voce întristată, care reverberează pe fiece pagină a nuvelei.
Cu un caracter inopinat, cartea m‑a înduioșat și mi‑a plăcut mult. Maniera fină, interesantă, plină de pasiune a autoarei de a scrie și emoțiile pe care le‑a depus în text mi‑au insuflat o admirație profundă pentru acesta. Deși cu un final fericit, cartea realizează contrastul dintre lumea copilăriei și realitatea dură a societății moderne. Un alt roman care tratează subiectul analizat în Doggy este Kinderland de Liliana Corobca. În cazul acestei cărți, sunt explorate mai profund șomajul și instabilitatea, dificultatea financiară din Republica Moldova, dar și impactul acestei probleme asupra unor copii uitați, marginalizați în societate. Protagonistul din Kinderland este o fată de 12 ani, Cristina, ai cărei părinți au plecat în Rusia și în Italia pentru a‑și stabiliza situația financiară. Adolescenta este împovărată atât cu școala, cât și cu gospodăria. Este nevoită să preia rolul părinților absenți și să pătrundă în mentalitatea adulților pentru a‑și educa frații mai mici, ducând un mod de viață tensionant, copleșit de nevoi și tristețe. Rudele din sat nu oferă niciun sprijin, ceilalți copii sunt maltratați, iar produsele de la magazin nu sunt salubre. Între Andrei și Cristina se schițează o paralelă dramatică: ambii copii se maturizează forțat și se confruntă zilnic cu responsabilități suplimentare pentru a supraviețui, simțind o singurătate mistuitoare, purtând o revoltă nefirească, un clocot lăuntric incapabil să se materializeze și așteptând totodată împlinirea unui vis inefabil, aproape neverosimil: întoarcerea părinților acasă și revenirea vieții la normal. O altă carte, asemănătoare cu Doggy, este Totentanz sau Viața unei nopți de Claudia Partole, unde emigrația reprezintă subiectul comun, iar naratorul este o menajeră, plecată în străinătate pentru bani, însă care descoperă, ca și micul Andrei, că această emigrație estompează valorile general‑umane și contribuie ca oamenii să se simtă neajutorați, mereu în ipostaza brațelor de muncă, lipsiți de orice sprijin, aruncați în inima unei societăți indiferente. În comparație cu Andrei Mătăsaru, naratoarea din Totentanz expune experiențele celui care se sacrifică și își părăsește familia, țara natală pentru a munci la negru, purtând în sufletul îndurerat frământări inexplicabile și un dor copleșitor de o viață mai bună, fără griji.
Îl recomand din suflet pe Doggy, această tulburătoare povestire, potrivită tuturor categoriilor de vârstă, cu personaje vii, cu un subiect actual, interpretat atât de sensibil, subtil, încât nu va lăsa pe nimeni indiferent.
