(elevă în clasa a XI‑a)
Poate e greu să‑ți spun și tac întruna
Și mâine, și acum, și poate… întotdeauna
Dar văd cum soarele mai tare lucește
Observ cum al meu suflet cu al tău
se unește
Vreau să te înțeleg în toată ființa ta
Vreau să‑ți știu chiar și respirația
Remarcabil ești în toate persoanele
Nu mă mai ajută nici măcar icoanele
Simpla ta existență îmi dă un mare fior
Când nu ești lângă mine, mă apasă un dor
Ochii tăi, verdele pădurii în dimineață
Ochii mei, pământul în unica ei speranță
Tu ești cel la care pot veni când îmi e greu
Poate nu știi asta, dar nu te văd în rău
Ești abisul în care nu îmi e frică să cad
Dacă ai fi mare, te‑aș vrea în fiecare val
Dacă ai fi aur, te‑aș purta pretutindeni
Pot să te văd și în cele mai mari întinderi
Dar cele mai dureroase sunt cele în care
nu ești
Mi‑aș dori să aud de la tine și de tine
în orice vești
Inuman aș spune, dar eu pur și simplu
te iubesc
Și vreau să știi că numele mereu ți‑l citesc
Ți‑l scriu, fredonez și chiar îl îngân
În ochii mei, tu pari doar un înger blând
Dar aș vrea să‑mi fii și demon indigen
Și doar în fața mea fără frici, fidel
Să‑ți bucur auzul cu vorbe delicate
Și să te bucuri în momentele cele
mai rafinate
Subtil, aș spera la același răspuns
Poate nu în public, dar sigur în ascuns
Aș vrea să fii cu mine…
Și să mă iubești, dând totul din tine
La fel cum eu am intenția de a‑ți oferi ție.
