Dragobete, 24 februarie, ziua în care m‑am născut și ziua în care războiul a început în Ucraina, acum doi ani. Pentru mine, această dată a devenit un amestec de sărbătoare și tristețe, deoarece m‑am regăsit pe mine însămi într‑un univers în care iubirea și conflictul se întâlnesc într‑o combinație copleșitoare.
Am crescut ca un Copil al Dragostei, înconjurată de tandrețe și afecțiune. Ziua mea de naștere, Dragobete, a fost întotdeauna un prilej de bucurie și sărbătoare în familia mea. În fiecare an, soțul meu mă răsfăța și mă făcea să mă simt specială și toate acestea îmi aduceau zâmbetul pe buze. În ciuda acestor aspecte, în ultimii doi ani, această zi remarcabilă a devenit umbrită de un alt eveniment, care a avut un impact major asupra vieții noastre – războiul din Ucraina.
În dimineața zilei de 24 februarie, în timp ce mă trezeam cu gândul la ziua mea de naștere, realitatea dură a conflictului violent s‑a infiltrat în noi. Internetul inunda cu știri despre război, iar soțul meu era complet absorbit de această situație apocaliptică care se desfășura la câțiva kilometri distanță. Văzându‑l preocupat și îngrijorat, am încercat să fiu înțelegătoare și să‑mi înăbuș propria dezamăgire. Tăcerea lui, care în mod obișnuit era plină de căldură și iubire, s‑a transformat într‑un zid impenetrabil. În ochii lui citeam o teamă adâncă, o neliniște provocată de neștiința viitorului nostru și al lui Dacian. Încercam să pătrund în sufletul său înstrăinat, dar cuvintele mele se loveau de barajul tăcerii sale și se pierdeau în haosul din jur. În mintea mea, gândul de a fugi prindea rădăcini tot mai adânci. Simțeam cum eliberarea și siguranța zac ascunse într‑un bagaj pregătit în grabă, așteptând să fie luat și să ne conducă spre libertate. Aveam nevoie să scăpăm de amenințarea care se avânta asupra noastră, să găsim un refugiu departe de durerea și distrugerea pe care războiul le putea aduce. Astfel, de ziua Dragostei și a Războiului, sufletul meu era captiv între tristețea silențioasă a soțului meu, frica oamenilor din jur, bagajul pregătit și dorința arzătoare de a fugi.
Am petrecut ziua plângând în secret și întrebându‑mă de ce m‑am simțit atât de rănită de absența atenției și de cadourile care nu au venit. Încetul cu încetul, am început să înțeleg că această emoție, aparent fără motiv, era într‑adevăr o reacție la întregul context în care trăiam. Ziua mea de naștere cădea într‑un moment în care lumea era zguduită de violență și haos. Era ca și cum propria mea sărbătoare ar fi fost ștearsă de pe fața pământului.
În timp ce reflectam asupra acestor trăiri, am realizat că nu eram singura care suferea. Milioane de oameni erau implicați în război și resimțeau suferința și durerea pe care o simțeam și eu. Astfel, am început să găsesc în mine puterea de a înțelege și a oferi sprijin celor din jurul meu.
Această experiență m‑a învățat că trăirile și sentimentele noastre sunt adesea influențate de contextul în care trăim. Într‑o lume în care Iubirea și Războiul se împletesc, trebuie să ne aducem aminte să fim mai înțelegători și să recunoaștem că fiecare persoană are propriile lupte și greutăți de depășit.
Impactul real al războiului este visceral; corpul îl simte și își amintește. Chiar dacă nu ucide și nu mutilează, efectele psihologice asupra oamenilor sunt o cicatrice care nu se vindecă.
Viața noastră s‑a schimbat ireversibil și există un „înainte” și un „după”, care ne vor defini pentru totdeauna modul în care percepem lumea.
Înălțându‑mă în umbra unui război devastator, am învățat să găsesc puterea în iubire și să înțeleg complicațiile emoționale ale vieții.
Dintr‑un Copil al Dragostei am devenit un Copil al Războiului.
