am două bomboane rafaello expirate
așteaptă mucegaiul își pierd conturul
un ghem de elastice aproape uscate
îl bat ca să sară să-mi țină isonul
am un băț mai lung unul mai scurt
îmi anunț prezența suflând într-o frunză
n-am o voce dar am un pom
și din el mai tai câte puțin
să fac loc cuvintelor
am niște reacții chimice incerte
niște lumini și umbre
fenomen fotosintactic
am o oglindă rezistentă
în care se reflectă toate și nimic
când lucește îi văd un chip în întuneric
caut în lumea dintre smirnă și tăciune
carne fumegândă
sunt ce mai rămâne când
contextul pică
omul din mulțime care protestează doar
singur
cumva coexist cu conceptul de vină
ura este tatăl meu
mamă îmi sunt eu
mă nasc din propriul pământ
Studiez. Progresez. Mă angajez.
Redacția Revistei TIMPUL
