am văzut pe instagram un reel
care zicea că bărbații își distrug viața
într‑un singur moment de slăbiciune
mânați de lăcomie, furie sau
poftă
deci așa se simte când te joci cu un ciocan
și‑l arunci din greșeală
(deși aici n‑a fost
vorba de nicio greșeală –
totul premeditat)
prin fereastra vecinei de la parter
și rămâi frânt în timp ce aștepți ultimul
tramvai
cel de ora 23, să te ducă dracului acasă
să te culci și tu o dată și să uiți naibii
momentul ăsta de slăbiciune
în stație, alături de tine, un boschetar
și companionul său maidanez
până și cei fără casă își găsesc pe cineva
numai
tu nu
în timp ce aștepți tramvaiul
aduni cioburi de amintiri și impresii din
ultimul an
scenarii pe care le răsucești și îndoi în
nenumărate
direcții să vezi ce ți‑a scăpat
ce n‑ai înțeles
unde s‑a pierdut mesajul
totul se potrivea
dar acum frânturile
oferă doar un peisaj cubist
fragmentat și reasamblat
aparent aleator
iar în oglinda caleidoscopică
portretul tău se impune
doar prin voință
și forță
nu naturalețe
sau poate că totul trebuia să se întâmple
tocmai așa, dezastruos, dar necesar
un tsunami ca să spele fațadele
de la etajul patru
acolo unde găinațul de porumbei
a făcut crustă pe blaturi
pe balcon sunt câțiva cactuși
un cadou de casă nouă
de la mama
să ai și tu ceva verde
în casa asta
nu trebuie să‑i ud prea des
așa că slăbiciunea mea de moment
e improbabil să‑i omoare
acum că s‑a mai încălzit
au început să înflorească
bulbi mici și superbi, albi sau roz
și mă gândesc ce n‑aș da să pot surprinde
acel moment când spinii le înfloresc
și durerea dă roade de frumusețe
e ceva încăpățânat în mine
și oricât încerc să‑l îndoi sau să‑l răsucesc
refuză să plesnească
un prieten mi‑a citat două versuri
pe care le‑am scris
l‑am întrebat naiv cine a scris asta
că‑mi sună foarte familiar
m‑a privit uluit și mi‑a răspuns
tu, ai uitat?
