gîndind (în loc de creier)
c-o pungă de puroi,
te-ai crăcănat, spurcăciune,
și pe partea de lume
care nu-i a ta.
ca să-ți stîmperi ura macabră
sclipind în gunoiul din piept,
mărunt sub copite zdrobești
case, pomi, vieți omenești,
cum mușchii tăi vrea.
te înfieze la noapte o moarte ca tine:
să te calce mărunt sub copite,
cu carnea ucișilor să te hrănească,
cu sîngele setea să-ți potolească
blajina mumă a ta.
20 martie
***
armata morții avansează, drumuri roșii își
întinde sub picioare. ”ajutor! ajutor!”
– strigă de săptămîni copiii, femeile și
bărbații vînați (celor rămași vii curajul
le tot crește din ură auriu și puternic
precum florile-soarelui din hoiturile
invadatorilor). ”ajutor! ajutor!” – strigă
toți din rîul de sînge, întinzînd mîinile
către noi.
de săptămîni noi tot dăm din cap cu
admirație tristă: da, da, ne-au învățat ce
înseamnă demnitatea și eroismul, slavă
lor! dar mîinile noastre nu pot ajunge
cu-adevărat la ei nici acum, cînd propriul
sînge le-a ajuns pînă la gură.
în fiecare dimineață strălucitoare
(între timp a venit primăvara, o nebunie cum cîntă mierlele!),
noi le spunem: pup și o zi
bună, bravilor! nu uitați că sîntem
alături de voi!
12 aprilie
asasinul și țara asediată (2)
asasinul a năvălit peste ei
cu toate mașinăriile morții:
le-a făcut casele una cu pămîntul,
le-a ucis pruncii pînă și-n pîntecul
mamelor dar – degeaba:
groaza nu i-a cuprins, nu dau îndărăt.
la sigur,
încă din prima zi de război și-au spus
calmi și lucizi: vom muri, asta-i!
ce leac mai bun împotriva
fricii de moarte puteau găsi?
cu cît arată că nu le e teamă,
cu cît arată că nu cedează,
duhoarea de hoit a asasinului
crește și se întinde peste lume,
cum crește lumina unei stele
în ultima clipă a vieții sale.
19 martie 22
asasinul și țara asediată
moartea trece podul, huruie, scrîșnește.
femei și bărbați din țara asediată
fac zid neclintit în fața ei cu copiii în brațe.
tanchistul abia ieșit din copilărie
pricepe dintr-o dată
că el e semănătorul morții, el e moartea,
nu eliberatorul așteptat cu flori.
moartea trimisă de marele asasin
are chipuri crunte mii și mii.
dar cel capturat de țara asediată
de groază e galben. cu lacrimi în ochi,
imploră la telefon:
mamă, vino să mă iei de-aici, e cumplit!
în acest timp, moartea trece și trece
și trece podul, huruie, scrîșnește.
6 martie 22
