Toți invadatorii din lume au avut ce au avut cu cărțile și bibliotecile. Oriunde ajungeau, aceștia distrugeau și sediile bibliotecilor. Au incendiat bibliotecile din Alexandria, Avicena, Bagdad, Belgrad, Saraievo, Chișinău sau din sute, dacă nu mii de orașe ucraine, arzând miliarde de cărți, unele dintre care se găseau într-un singur exemplar și, din această cauză, nu o să le mai putem citi niciodată. Acționau cu ferocitate și o cruzime absolută. Nu lăsau piatră pe piatră. Au lansat asupra bibliotecilor zeci de bombe, de rachete, de obuze, până le-au ras de pe fața pământului. Se pare că după distrugerea unităților administrative ale orașelor sau a obiectivelor militare, o altă țintă a lor a fost să facă una cu pământul și bibliotecile. Nu se linișteau până nu ardea și ultima carte. Iar odată cu cărțile se răfuiau și cu slujitorii bibliotecilor, așa cum au consemnat toți istoricii vremii. Ți se ridică părul topor în cap când afli cum i-au omorât pe bibliotecari. Încuiați în bibliotecile incendiate, nu erau lăsați să le părăsească. Cei care încercau să scape cu fuga erau împușcați, înjunghiați, decapitați. Martorii oculari și istoricii vremii povestesc că unii bibliotecari au fost îngropați de vii, chiar sub dărâmăturile bibliotecilor. Niciun bibliotecar nu era lăsat în viață. Pentru cotropitori, bibliotecarii reprezentau un pericol la fel de mare ca și cărțile. Ocupanții înțelegeau că aceștia citiseră o mare parte din cărțile arse și, oricând, le-ar fi putut reconstitui, așa cum au și făcut personajele unui roman de Ray Bradbary, care învățaseră pe de rost conținutul marilor capodopere ale lumii, sau cum au făcut intelectualii din pușcăriile românești. Scriitorul Vadim Pirogan, deportat în Siberia, îmi povestea că oamenii mai bătrâni din celulă îi învățau pe cei mai tineri conținutul unor cărți, ca măcar aceștia să le ducă la libertate dacă ei se vor prăpădi sau vor fi lichidați. Unii scriitori și-au „scris” în minte cărțile și le-au transcris pe hârtie după ce au ieșit din pușcărie. Ana Ahmatova a purtat în minte un poem câteva decenii.
De asta, cotropitorii se răfuiau nu doar cu cărțile, dar și cu bibliotecarii, omorându-i, dar nu omorându-i oricum, ci supunându-i unor chinuri inimaginabile. Cei mai mari dușmani ai cotropitorilor erau bibliotecarii. Procesul de cotropire se considera încheiat când îi ucideau pe bibliotecari, când scăpau de aceștia.
Țipetele și urletele bibliotecarilor răzbăteau afară din bibliotecile în flăcări. Răcnetele lor țâșneau spre cer sau se auzeau de sub pământ, la mult timp după ce fuseseră îngropați de vii.
Cei mai mulți bibliotecari și-au înfruntat cu demnitate dușmanii și destinul. Fiind siguri că ideile nu ard. Unii dintre ei au încercat să fure focului cât de multe cărți puteau, fugind prin niște tuneluri subterane săpate special pentru asta, cu saci de manuscrise în spinare. Așa au fost salvate unele dintre marile cărți ale lumii, datorită eroismului ieșit din comun al unor bibliotecari, încrezători în victoria luminii asupra întunericului.
Doamna Lidia Kulikovski mi-a povestit că un profesor al ei a văzut cum rușii au bombardat Biblioteca Municipală în 1940. Acel profesor a văzut cum a ars biblioteca până la temelii. Dânsul îi povestise doamnei Kulikovski că oamenii săreau în gurile focului pentru a salva cărți. Domnul Popescu a văzut, și el, cum a ars Biblioteca Municipală, unde mergea săptămânal să-și schimbe cărțile. A înfruntat flăcările pentru a intra în clădire și a luat de pe raft o carte rămasă întreagă. Un soldat l-a rănit. L-a rănit unul dintre soldații înșiruiți în jurul clădirii incendiate cu armele la ochi. Aceștia erau puși acolo ca să-i împiedice pe oameni să intre în clădire și să salveze cărți. Pe cei temerari îi împușcau. Îi împușcau pe cei care ieșeau din clădire cu cărți în brațe. I-au omorât pe mulți.
Unele dintre țintele rușilor în Ucraina sunt bibliotecile și bibliotecarii. Ceea ce înseamnă că lupii își schimbă naționalitatea, dar nu și năravurile. Ucrainenii însă încearcă să-și salveze bibliotecile, pentru că ei știu că peste ani aceste biblioteci îi vor salva pe ei ca popor.
Cineva îmi povestea că unele biblioteci ucrainene au fost mutate în adăposturi antiaeriene, antiatomice sau în buncăre.
Rușii nu-i vor învinge niciodată atâta timp cât va mai rămâne întreagă măcar o singură bibliotecă ucraineană. Nu ne vor învinge.
