pustiu
unii oameni numără în beznă
stelele
alții lipesc cu sânge stele
pe epoleți
care dintre ei este mai liber
unii oameni împart o palmă
de firimituri
alții sfărâmă lumea
care dintre ei este mai puternic
unii oameni cântă murind
alții mor de ciudă când cineva
cântă
care dintre ei trăiește
uneori întrebările strigă
la cer
dar cerul e
pustiu
lapte negru
un copil se naște o mamă moare
de durere
apoi ambii învie sorb
unul din altul
viață
laptele mamei nu crede
că pruncul ei într‑o zi
va ucide sau
va fi ucis
dacă ar ști laptele mamei
despre alt fel de sânge
n‑ar mai fi
mame
dar mamele nasc carne
din carnea lor sânge
din sângele lor
întru nemurire
sau poate nu
poate sunt femei alese
să nască monștri
să crească monștri
să‑i trimită
la moarte
poate laptele lor
e negru
durere și șoc
durere și șoc
pentru el e un joc
pentru noi chin și groază
niciun înger de pază
niciun far în zenit
dumnezeu a murit
îl întreabă un puști
pe bunicul său orb
niciun corb n‑a scos ochii
nicicând altui corb
niciun lup n‑a ucis
puiul celuilalt lup
numai oamenii taie
împușcă și rup
din bucata cuiva
să domine mai mult
cerul doarme pierdut
pământul e mut
n‑are spadă nici scut
pruncul astăzi născut
n‑a visat niciun vis
pruncul astăzi ucis
moartea însăși e tristă
nici ea nu rezistă
durere și șoc
cine seamănă foc
să culeagă și scrumul
și smoala și fumul
fiecare atom
câte‑o viață de om
s‑o plătească în haos
cu sânge‑n adaos
orice schijă de‑oțel
să‑ncolțească în el
și orice bubuit
să‑i tresară în gât
orice strigăt sau bocet
să‑i urle în voce
și toți morții pe rând
să‑i dea buzna în gând
am uitat să mă rog
neputința e drog
durere și șoc
cu nervii în smoc
am uitat să mai scriu
despre tot ce‑a fost viu
parcă scriu pe‑un sicriu
nu sunt mamă de fiu
însă dacă aș fi
cel puțin pentru‑o zi
tot așa aș urî
din rărunchi aș urî
blestematul război
care crește în noi
blestematul război
crește în noi
numai cenușă
războiul mă chinuie mă seacă
îmi otrăvește poezia
știu niciodată nu voi mai fi
cea de până la
nici tu nici alții ca noi
între noi și război a înflorit
ura iar eu mă consideram
un om al luminii
cum să mă plimb printre flori
dacă sunt o rană vie
florile nu merită să sângereze
cum să mai ascult cântecele
păsărilor dacă zborul meu
e numai cenușă
cum să mă prefac în pasărea
phoenix dacă nu‑mi dispar
din priviri cadavrele din
nări izul
dacă nu mă vei ține
de vorbă voi deveni
tot mai tăcută
și mâinile mele
tot mai reci
apropo
am visat cum un șarpe
frumos albastru
mi le încolăcise
urmăream cum mi se
învinețeau pe rând degetele
dar nimeni nu avea puteri
să mă elibereze
în vogă
pe obraji
în loc de lacrimi riduri
cristale de sare
înghițite în sec
cuvinte ghemuite în ofuri
ofuri eșuate
în stomac o băltoacă
de frici fără ochi fără gură
mutante
pe de altă parte
o primăvară indecentă
cu sânii scoși în văzul
tuturor
sănii ascunse de rușine
și impotență
toate‑s
de la un timp obiecte
de anticariat
numai armele
armele nu
și moartea
tot mai în vogă
sfârșit
niciun rău n‑a sfârșit bine
nici acesta nu va dura la infinit
doar dacă lumea nu s‑a întors pe dos
doar dacă n‑au murit în lumea lor
îngerii cu tot cu dumnezeu
nicio noapte n‑a înghițit pământul
pentru totdeauna nicio zi nu s‑a oprit
în loc roata timpului le‑a mistuit
rând pe rând pe toate
va mistui și această bucată
hidoasă de timp o va arunca
la gunoiștea secolului dacă
acest secol nu s‑a dezis încă
de noi iar noi nici nu mai
simțim putrezirea noastră
eu sunt Ucraina
ei vor dintr‑odată
să‑mi fie străină
să‑mi pese de altele
să nu simt vină
să uit că mi‑i soră
amică vecină
să caut la ea
neajuns și pricină
chiar dacă ar vrea
s‑o prefacă‑n ruină
eu sunt Ucraina
ei vor să‑i răpească
și vis și lumină
să‑i scuipe în față
atunci când suspină
s‑o îngenuncheze
căci nu se închină
la ei, ca să‑i fure
și grâu și neghină
chiar dacă ar vrea
s‑o prefacă‑n ruină
eu sunt Ucraina
ei vor orice glonț
orice bombă și mină
s‑ajungă în ea
răzbunare deplină
deoarece sus
știe fruntea s‑o țină
ei moartă o vor
decât sieși stăpână
chiar dacă‑ar pu‑
tea s‑o prefacă‑n ruină
eu sunt Ucraina
