Dimineața în care am auzit despre război
Eram încă în pijamale.
Știrile curg prin conducte subterane.
Fără bumbac sau mătase,
fără visuri astupate.
Google zice că țara arde de partea cealaltă a
globului.
E lovită!
Corpurile calde nu vor flămânzi în stațiile
de metrou,
sunt hrănite cu apă și oțet.
Un bătrân ține sub braț un urs mare
înfășurat în pungă de plastic.
În cealaltă mână are un radio cu baterii
AAA.
A pierdut antena când sirenele au început
să huiască în adăposturi.
În stația de metrou, fiecare centimetru
contează.
O mamă își strânge la piept copilul de 8
ani.
Îi spune să se uite după ajutoare ca în D-l
Rogers.
Băiatul știe că vecinii nu vor veni de data
asta.
Așa că îi sărută fruntea.
Acum e stingerea până mâine.
Tinerii aduc telefoane burdușite.
Poze, video-uri, mp3-uri,
orice poate măsura respirații și voci.
Oamenii nu cer mai mult,
vor să fie salvați ca să poată lupta în tihnă.
Dacă nu vine timpul la ei, se duc ei la el.
Eu aș fi vrut să-ți spun că nu am văzut
micul dejun de pe masă.
Ferecați cerul!
Au primit acest cer reciclat
N-au știut că era întors pe dos.
Toți zeii erau blocați înauntru
În timp ce oamenii se plimbau cu gurile
căscate.
Un set de tacâmuri pe masa cea lungă
pătată de unt.
El mănâncă singur servit doar de
miliardarul lui.
Ferecați cerul!
Rachetele ne urmăresc copiii
Scrapbooking de carne.
Nimeni nu mai privea în sus.
Am învățat să-și ducă zilele
Târându-se scormonind în pământ.
Ferecați cerul!
Prin strecurătoarea asta ar putea trece
Numai corbii
Dacă avem noroc.
Speranța nu poate veni decât din adâncul
pământului.
Unde suntem siguri că oul albastru s-a născut înaintea găinii.
Tată, tu pe cine cunoști?
La Zaporja subsolurile sunt pline
Norii dogoresc pământul
Băiatul mănâncă pe genuchi o bucată de
pâine uscată
Prăjită la ultima ghiulea
Se pregătește
Strânge aerul în piept
Ca un pașaport în mână
A luat trenul deja de trei ori până acum
Are 11 ani
Banchetele miros a lemn ud și cenușă
Băiatul își poartă strămoșii pe coloana
vertebrală
Și părinții în gură.
După 1000 de km a început să plouă
Copacul genealogic arde
Slovacia vibrează în difuzoare
***
Primăvara se încuie în burtă
Ghiocei aruncați în tranșee
Presați între pagini de
Pământ și țărână
Femeile însărcinate cară peste molozuri
Doua-trei valize
Le împing spre soare
Spre clădirea încropită
De unde mai pleacă încă
Zboruri spre alte generații
În pântecul ei
Zeci de burți
Cuminți, înfierbântate,
Zdrențuite, triste, pasionale.
Mamele își freacă mâinile,
O partitută nouă,
În perfectă surdină.
Maternitatea duhnește
A ceapă, a utere și sânge de obuze
Am ajuns la ultimul anestezic
Care se sparge în burți
Ca o coardă de ploaie peste care
Nu se mai aude nimic.
Noi sau doi paralel
M-am trezit cu noaptea în cap.
Am stins televizorul și am deschis cartea lui
Dumitru.
Soldații intră cu puștile în creier.
Se poate întâmpla oricui.
Mă declar norocoasă și parcă nu.
Oamenii lui au învățat să cadă
Îi ridică pe genuchi, îi impinge de la spate.
Rândurile mele sunt înghețate bocnă.
Nu reușesc să scot pușca din creier.
Să curgă nevrozele.
Tu te-ai trezit odată cu mine și-ai umplut
covorul de trenuri fluierând un cântec de tabără.
Nu ne mai putem ascunde pentru pace!
Unii oameni nu se mai trezesc cu grija zilei de mâine.
Nu mai sta în cuierul ruginit pregătită de cu seară.
Nu o mai pot îmbrăca de dimineață.
Tranșeele săpate ieri sunt niște microunde în linie.
Unde oamenii nuzi așteaptă cu sufletele coapte.
Dingul care să le deschidă ușa de sus sau cea din metereze.
Un iad care le șterge păcatele și le însămânțează rădăcini.
Până la a șaptea generație.
Femeile lor au plecat cu brațele pline și Cu praf de pușcă în buzunare.
Nu ne mai putem ascunde pentru pace!
Sub capace de tancuri ca niște capsule care se opresc pe linii de metrou.
Cizmele soldaților imberbi caută noroiul unde să-și arunce chiștoacele și să urle libertate.
Capacele se ridică și soarele le pârlește ochii. Sunt legați cu funii navale și aduși la mal.
Au de ales între Marea Neagră și mame. Aceleași mame desculțe care trebuie să vină în urma cadavrelor să-și ia fiii acasa.
Ele vor duce înapoi în cămine, aprozare, biblioteci și biserici, os cu os, dinte cu dinte, cenușa celor învingători.
Pântecele mamelor plesnesc și în locul lor cresc cuiburi de noroi și cenușă. Până la a șaptea generație.
Nu ne mai putem ascunde pentru pace.
Când încheiem războiul de la butonul de la telecomandă.
Oh, regină a Ascardului
Fii legitimi și nelegitimi au plecat pe vase fără hartă
Cu visuri de vikingi.
Fii legitimi și nelegitimi au aterizat peste oameni
Au strivit pășunile și câmpiile pline de flori și minerale.
Platoșele lor ascund gaz și icoane de hârtie.
Oh regină a Ascardului,
Tinerii se cred nemuritori și blestemați.
Aruncă-ți părul tău împletit pe pământ
Înfășurat în toiagul care bate la toate ușile
și apartamentele
Trimite mamele să-și ia copiii acasă și să-și arate vârstele
Printre sute de grenade sub luna plină.
Ele te vor asculta.
Vikingii se mai țin drepti doar în cărțile de istorie în timp ce
Steagurile încălzesc cafelele generalilor.
