am văzut computerul mai mic decât un bob de orez
mă gândesc și acum dacă
am avea credință cât un bob de muștar
grădina de buzunar începe cum se termină
când ieși din ea intri încă o dată în ea
nimic – a răspuns artistul ce lucra în ea cu ea – mai
bine cunoscut pentru cum făcea să fie lucrările altora –
întrebat ce rămâne din ce
face – dar în ce a rămas timpul capătă mai mult
spațiu aerul împins întins aruncat în
aer în limpezire până la suflarea cea mai ușoară de ce
se aude cu toate
că putea rămâne
aural infra‑
roșuUV – ai tot – dar nu ca‑n „sunt
clipe când toate le am” – ascultat
grădina de buzunar nu e
secretă e taină o poți auzi și când nu se aude
intri încă o dată în ea când ieși din ea
ții minte maestrul
ce lucra și pentru cine s‑ar regăsi în ea
vorbea (altfel) cum
e să nu simți nevoia de
echilibru niciodată fiindcă n‑ai simțit dezechilibrul
Hai, copii! Asta [nu]‑i tot
Lui Sergiu Celibidache
