Un prânz prea dezgolit?

Dezgolit până în măruntaie, până la celulă… până… dincolo nu mai e unde… Prânzul dezgolit – un roman despre care m‑am gândit să scriu imediat ce l‑am terminat de citit. Azi sunt la o relectură, cu întreruperi de mai multe zile, în care am simțit cum mă atrăgea, nu mă lăsa… Subiectul captivează, te ține, romanul te cheamă, te caută să‑l reiei… Mi‑am dorit să scriu despre el şi pentru că fusese declarat un roman obscen, pe cale să fie interzis. În 1966 Curtea Supremă a Statului Massachusetts îl declară lipsit de caracter obscen… şi asta pentru că scriitorul american Norman Miller (1923‑2007) şi romancierul englez J.G. Ballard (1930‑2009) i‑au susținut cauza în fața Curții Supreme… în Statele Unite! Au ştiut să demonstreze că acele abjecții şi indecențe sunt la locul lor, că fără ele romanul ar pierde din valoare.

Să‑ți imaginezi că putea fi tăiat, la fel cum au fost date la cuțit atâtea cărți pe timpul sovieticilor. Când în 2005 mi‑a apărut romanul Printre vagoane, cititorii, în special cei avizați, au rămas oarecum oripilați de exhibiția eroinei – o prostituată în serviciile KGB‑ului. Şi au tăcut. Fără desconsiderări sau aprobări. Mai mult – ruşinată de unii. De incompetenți, vreau să cred.

În romanul apărut la Editura Pandora M, în seria coordonată de Bogdan Alexandru Stănescu, sunt aduse cititorului şi câteva extrase concludente prezentate în fața Curții de la Boston, în susținerea romanului Prânzul dezgolit, apărut în 1962.

Avocatul american Edward de Grazia spune: „acesta este sentimentul exprimat de dl Burroughs, pe care l‑am adoptat în concluzia mea de multă vreme, că artiştii şi scriitorii au de adus contribuții la cunoaşterea şi edificarea civilizației, la fel de mari, poate, ca şi acelea aduse de oamenii de ştiință”.

Filosoful şi psihologul american John Dewey argumenta în timpul procesului: „Eliberarea artistului în domeniul expunerii literare este o precondiție a producerii dezirabile a opiniei adecvate cu privire la chestiunile publice, tot atât de mult ca şi eliberarea în domeniul investigației sociale. Artiştii au fost întotdeauna adevărații aducători ai noutăților, căci nu evenimentul exterior, în sine, constituie noutatea, ci înflăcărarea, prin el, a emoției, percepției şi aprecierii”.

Însuşi William S. Burroughs (1914‑1997) se întreba într‑o scrisoare: „Ce înseamnă sex? Şi întrebarea simultană privitoare la ce înseamnă obscen, impur nu este pusă, cu atât mai puțin nu i se răspunde, întocmai din cauza barierelor de anxietate semantică aflate în calea examinării în mod liber sau, cred, în mod ştiințific şi obiectiv a fenomenelor sexuale. Cum pot fi studiate aceste fenomene, dacă este interzis să scrii sau să gândeşti despre ele? […] avem de‑a face cu o barieră ce nu poate fi numită decât superstiție şi temă medievală, exact aceeaşi barieră care a ținut ştiințele naturale câteva sute de ani în sfera dogmei, în locul experimentării şi cercetării… Cred că un scriitor are dreptul la aceeaşi libertate. De fapt, cred că a venit timpul ca linia de demarcație dintre literatură şi ştiință, o linie pur arbitrară, să fie ştearsă”.

Un atare roman e necesar societății. Chiar şi celei consumatoare de „marfă”, oricare ar fi ea. În fond, noi toți suntem dependenți. Mai mult sau mai puțin. De una sau de alta. Sau de cealaltă. Fiecare cu patima lui… şi fiecare şi‑o gestionează cum poate. Romanul e şi despre asta.

„Stăteam lângă mine însumi, încercând să opresc acele atârnări în ştreang cu degetele de stafie. Sunt o stafie, dorindu‑şi ce‑şi doreşte o stafie – un trup – după Vremea Îndelungată în deplasare pe cărările inodore ale spațiului unde nicio viață nu e decât incoloră, fără miros de moarte…”

Oricât ar părea de sumbru, romanul sclipeşte prin „genul de umor negru” care nu e nimic altceva decât „ultima mândrie a unui om învins, mândria că nu şi‑a pierdut causticitatea…” Ca să vezi până unde se ajunge!

Autorul ajunge la o concluzie izbitoare: „La capătul medicinei este drogul, la capătul vieții este moartea; la capătul omului ar putea fi infernul ce izvorăşte din vanitățile minții”. Mintea! Mintea uneori ne dă de sminteală! „Unde se grăbesc când o iau din loc şi lasă corpul în spate?”

Iar despre Chicago scrie: „o ierarhie invizibilă de macaronari decorticați, miros de gangsteri atrofiați… cerşetori de vise, trecutul care invadează prezentul, viața râncedă a automatelor şi a birturilor… Nu există lehamete ca lehametea americană… şi deprinderile ni se dezvoltă în relație cu lehametea…”

Te surprinde un alt adevăr dezgolit în fraza: „Să vinzi creează dependență mai ceva decât consumul…

Dacă orice plăcere e eliberare de tensiune, drogul oferă eliberarea de întregul proces al vieții prin deconectarea hipotalamusului, care e centrul energiei psihice şi al libidoului…

Drogul suspendă întregul ciclu al tensiunii, descărcării şi relaxării.

Organismul n‑are nicio funcție pentru drogat. Plictiseala indică întotdeauna o tensiune nerezolvată. Nu îl deranjează niciodată pe dependent.

Homosexualitatea este o crimă politică într‑un matriarhat…” În rest, este absolvită? Originea fiziologică, genetică au fost studiate? Autorul vine cu detalii covârşitoare despre viața lor: „Zâmbet de agațament… mortificat de drogat… râs de insectă neagră… mătura cafeneaua cu ochii albi de periscop… nervii dezgoliți ai nevoii de marfă… vicii şi dorințe de insectă… brokeri de vise feerice şi nostalgii testate pe celulele sensibilizate ale nevoii de drog şi oferite în schimb pe materiile prime ale voinței… Vârtejuri negre ale agoniei…”

Metaforele indecente, fixate cu acul ca într‑un insectar… ne apar decente. şi nu le putem strămuta. altfel fraza şi‑ar pierde ritmul, muzicalitatea… ar deveni fadă…

„Interludiu de coşmar, alcătuit dintr‑o panică a celulelor, viață suspendată între două moduri de a fi… Plăcerea morfinei e în viscere. ”

Şi ce mai este în el? Nimic? Totul s‑a spulberat între vise şi realitate. „O nevoie fără corp şi fără simțuri. Nevoie de stafie greoaie. ” Mai ales când: „Venele şi banii pe terminate”. Când… „ruşinea toxicomanului dispare împreună cu sociabilitatea sa ne sexuală, care ține şi ea tot de libido”.

Romanul abundă de stări incompatibile cu cotidianul obişnuit. Dar cred că asta e ceea ce contează şi prezintă interes, e prețios pentru cei care nu au avut curajul să cunoască stările drogaților, pentru că e necesar un şi mai mare curaj la dezbăierarea de el. Timp de 15 ani autorul trăieşte aceste stări şi, ca nimeni altul, cu un talent deosebit, redă rapiditatea căderii până în străfundurile mocirloase ale umanității, amputarea personalității. până la imposibilitatea întoarcerii. Frământarea dureroasă a refacerii nimicului în praful timpului imperceptibil. Şi înțelegi de ce drogații nu au timp. Uneori nu mai au nimic.

„Care e originea intuşabililor? Poate o castă preoțească decăzută. De fapt, intuşabilii îndeplinesc o funcție preoțească, luând asupra lor toată abjecția umană.”

O argumentare de utilizare a celor mai tari expresii şi cuvinte, evident, inevitabile în context, încerc să expun şi câteva metafore, argouri, fraze de toată admirația. Tari şi ele.

„…cu colți nesătui… forțele răului sunt puse pe fugă şi ies din scenă mârâind şi bodogănind malefic… vorbirea asta din cur avea un soi de frecvență viscerală… un sunet căruia‑i simțeai mirosul… să fie pupată la fel ca orice altă gură… corpul omenesc este de o ineficiență scandaloasă… nimic nu era de ajutor şi găoaza i‑a zis… şi tot capul i s‑ar fi amputat spontan… e sexul care trece de cenzură, se înghesuie printre birouri… rezultatul final al reprezentării celulare depline este cancerul… democrația este canceroasă şi cancerul ei sunt birourile… birourile nu pot trăi fără o gazdă, fiind adevărate organisme parazitare… şmenarul îl pipăie pe fazan cu degetele de ectoplasmă putredă… o bufniță evreiască cu ochelari… păduchi lați în salon de Prințesă… să se spargă în figuri în altă parte… ochi bătrân de insectă fără vise… seruri şi vaccinuri inactive, bărci de salvare găurite… văgăunile traficanților de replici la negru… sinistroşenie care pute a peşte…”

Disonanță între capitole, aranjamentul lor în structura romanului ne creează o uşoară confuzie. Oare putea fi evitată această confuzie, care vine direct din conştiința confuză şi anturajul tuturor confuziilor create de drog, din capacitatea autorului de a înțelege? El a cunoscut în detalii totul. Aici transpare şi explicația care înlătură confuzia relațiilor dintre artă şi obscenitate.

Intenționat am evitat o expunere succintă a subiectului. Nu vreau să ştirbesc din plăcerea, prospețimea sau acuitatea lecturii. Fără îndoială, este unul din cele mai importante romane ale secolului XX, şi e despre droguri şi drogați, despre libertatea de a te distruge, de a te crea, de a lupta cu tine… pentru o viață rațională sau una lipsită de sens. Curată nebunie din partea mea să mă expun referitor la acest roman aici, la noi, unde celelalte adevăruri, vădite şi ele, în loc să fie acceptate şi analizate, explicate, disecate până în origini, sunt negate, blamate, anatemizate. Lumea încă e percepută prin prisma credinței în forța supremă… Suficient. Poate e timpul să ne trezim, să vedem lumea exact cum este ea şi nu doar cum ne‑o înfățişează mentorii, preoții pe care‑i ascultăm şi care au tupeul să se expună drept experți în toate problemele existențiale ale omenirii.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Ariana Zburlea

gerar, slobozia

s-a făcut noapteîn dragul meu oraș de provinciecare deschide drumul spre mare babele au intrat în casă, bârfesc sfințiidin calendarul ortodoxstelele dorm ca niște copii

Noutăți
Ioana Pavel

feat. Poezia (I)

Un proiect pentru cititori de toate vârstele Insolit și cu mize experimentale, proiectul de sub egida FILIT, „Parodii originale”, reunește 50 de poete și poeți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *