Turnul înclinat din Pisa

Imaginea cu Turnul din orașul Pisa m‑a intrigat de fiecare dată prin faptul că e înclinat, de parcă ar fi pornit să cadă, și tot de atâtea ori, consolându‑mă, îmi ziceam în gând:

„E o distorsiune optică, o imagine special înclinată, ca să atragă vizitatorii”. Dar repede scepticismul devenea maleabil, contrazicându‑mă, totodată liniștindu‑mă și promițându‑mi: „Într‑o zi voi ajunge la Pisa și mă voi convinge cât de adevărat este acest turn și cât de aplecat pe‑o coastă poate fi…” Dar, știut lucru, când ți se cuibărește ceva în cap, nu te lași păgubaș până nu‑ți îndeplinești moftul. Astfel, într‑o bună zi am pornit spre acel Turn înclinat din Toscana, regiune renumită prin două mari și importante orașe: Pisa și Florența. Dar să le luăm pe rând. Primul impact cu Pisa a fost fascinant. M‑au impresionat încrustările în marmură de pe pereții bisericilor și edificiilor din întreg ansamblul arhitectonic al orașului. Această dăltuire în marmură păstrează evident amprenta timpului, iscusința și dibăcia sculptorilor. Deși mi‑au apărut în cale alte edificii, eu mergeam spre ținta mea: Turnul Înclinat. Și, iată, pașii mi se opresc involuntar, căci în fața mea apare o piață enormă cu o priveliște de invidiat, unde verdele „suedez” de pe gazon șerpuiește liniștit printre trotuare. Culorile se amalgamează într‑o armonie perfectă, continuând să evidențieze imaculatul marmurei, vestimentația monumentelor din jur, creând o armonie mișcătoare. Nu mă grăbesc, absorb cu privirea piața, alegând ce să vizitez mai întâi, chiar dacă venisem aici ademenită de Turnul Înclinat. Developez în memorie cele citite referitor la acest spațiu și‑mi amintesc că Piața Miracolelor a fost considerată, încă din vremea etruscilor, un important centru religios. Cele trei complexe care se înfățișează în toată plinătatea în fața mea simbolizează principalele etape din viața fiecărui om: Baptisteriul, edificiul unde se botezau nou‑născuții, Catedrala Santa Maria Assunta, simbolizând viața, și Cimitirul, care face aluzie la moarte și că nimic nu este etern. „Bine, dar cu Turnul Înclinat pentru care ai venit la Pisa cum rămâne?” mă întreb în gând. De el e imposibil să uiți, te privește, te ispitește, te ademenește și nu iese în afara decorului din piață, ba din contra, face parte din Dom sau Catedrală și, de fapt, este clopotnița acesteia.

Ca orice creștin, simt necesitatea să încep vizitarea edificiilor de la maiestuosul baptisteriu al catedralei, unde se făcea botezul, dar, înainte de a ajunge la intrare, caut să citesc inscripțiile din preajma mea. Aflu că numele Piața Miracolelor (Piazza dei Miracoli) i‑a fost atribuit abia după război, când Gabriele D’Annunzio, în romanul său Poate că da, poate că nu (1910), descrie astfel acest loc: „Ardea, se învârtea în cerul lui Hristos, pe gazonul Miracolelor”. Deși cuvântul „ardea” derivă din latină și înseamnă „stârc”, în cele mai vechi dialecte ale Mediteranei indică ceva luminos, strălucitor. Astfel, această piață, grație romanului lui D’Annunzio, începe să fie numită Piața Miracolelor, iar atunci când poposim aici și așteptăm să se întâmple vreun miracol, sigur are loc. Este minunea pe care o percepe ochiul nostru, în care se reflectă istoria ce narează etapele prin care au trecut edificiile – este tot ce te înconjoară!

Baptisteriul a fost conceput în anul 1153 de către arhitectul Diotisalvi și este o uriașă bijuterie în marmură. Ne oprim fascinați de bogăția ornamentală a cupolei văzută din exterior. Lucrarea este atribuită lui Nicola și lui Giovani Pisano. Contemplu cupola, în care se reflectă razele soarelui, creând impresia că sculptorii au învelit‑o într‑o delicată dantelărie de arcuri și coloane, iar timpul le‑a făcut nemuritoare, transformându‑le în marmură lucitoare. Statuetele în forme umane și animale, busturile cu sfinți și profeți evidențiază încântător întregul exterior al construcției. Această imagine te face să devii și mai curios de a explora interiorul, așa că intru și observ imediat sobrietatea arhitecturii care nu schimbă aspectul de măreție. Într‑adevăr, este cel mai mare baptisteriu din Italia, poate chiar și din lume: circumferința lui măsoară 107,24 metri, lățimea zidului la bază este de 2 metri și 63 cm, iar înălțimea lui atinge 54 de metri și 86 de centimetri. Interiorul surprinzător de simplu și neîmpodobit are o acustică excepțională. Este o adevărată rotondă combinată cu înalte și solide coloane, care, luate împreună, constituie fântâna baptesimală și, bineînțeles, cu amvonul lui Nicola Pisano. Amvonul baptisteriului este o capodoperă a epocii pisano‑gotice, semnată și datată cu anul 1260, una dintre pietrele de temelie ale sculpturii italiene. Acest amvon este fără precedent, unic: baza e construită în formă hexagonală și se sprijină pe șase coloane laterale, trei dintre ele fiind susținute de lei sculptați, și una centrală. Tot parapetul este decorat cu cinci panouri în relief cu scene din viața lui Hristos. Între coloane se află arcade trilobate cu profeți și evangheliști, iar deasupra capitelurilor sunt sculptate tot atâtea statui. E o adevărată bijuterie arhitectonică, iar personajele sunt reprezentate după o aranjare spațială realistă, cu o descriere impresionantă a fizionomiilor și cu un simț viu și dinamic al narațiunii. Sculpturile în relief nu desfigurează originalele romane, ba din contra, ajută să fie vizibilă neliniștea tipic gotică, redată cu o măiestrie fină, dar sigură grație liniilor care fac să cadă draperiile sau să fie percepute mai bine de ochi coamele cailor.

Punctul culminant, dramatic, al ciclului sculptat pe amvon este atins în lucrarea Răstignirea, care denotă o mare rigoare compozițională, unde aproape toate personajele au privirile îndreptate spre Hristos fără suflare. Ieșind din baptisteriu continui să păstrez pe retina ochilor imaginile acelor priviri pătrunzătoare și reci, dar atât de iscusit sculptate, încât pare imposibil să le uiți. După ce am fost

„botezată”, intru în Duomo, sau Catedrala Santa Maria Assunta. Istoria acestui edificiu începe la 1064, într‑o perioadă în care prestigiul și bogăția Republicii Maritime din Pisa atinsese apogeul. Interiorul este împărțit în cinci naosuri de patru serii de coloane voluminoase, toate terminate în capiteluri care susțin un arc semicircular. Unduirea armonioasă a succesiunii arcurilor este unită de o lungă arhitravă, deasupra căreia se înalță câte un pilastru de mici dimensiuni, striat de linii de marmură albă și verde. Această desăvârșire grandioasă a interiorului, în care sincronizează culorile și sculptura, mă frapează și mă uimește încât vreau să cred că la construcția bisericii a participat nu doar mâna omului,dar și harul Dumnezeiesc. Printre comorile de admirat în interiorul Domului se numără cu siguranță și mozaicul din absidă Hristos întronat între Fecioară și Sfântul Ioan. Aceasta este considerată ultima operă a lui Cimabue, datând din 1302, care a scăpat în mod miraculos de un mare incendiu în Catedrală. Aș putea sta ore întregi în această încăpere a Domnului, admirând sculptura, mozaicul, tablourile, meditând, contemplând, dar mă așteaptă Turnul Înclinat și mă grăbesc să ies. Campanila, sau Turnul Înclinat, construcția căruia a început în 1173 de Bonanno, se vede din exterior ca un lung cilindru. Cunoscutul Turn este cea mai faimoasă clădire înclinată din lume și punctul de reper al orașului Pisa din Italia. Inițial a fost planificat ca o campanilă pentru Catedrală. După doisprezece ani de la punerea pietrei de temelie, la 9 august 1173, când construcția ajunsese la etajul al treilea, din cauza proastei calități a solului constituit din noroi argilos și nisip, turnul începe să se încline în direcția sud‑est. Timp de o sută de ani construcția a fost stopată. Următoarele patru etaje au fost construite oblic, pentru a compensa partea înclinată. După un timp, construcția a trebuit să fie întreruptă din nou, până în 1372, când turnul clopotniței a fost finalizat. A fost deschis vizitelor publicului cu intermitențe, anume din considerentul că poziția turnului nu părea sigură. Astfel, guvernul italian a trebuit să se implice activ în cea din urmă consolidare, începută în anul 1990. Abia în decembrie 2001 turnul a fost declarat stabil și sigur pentru 300 de ani și redeschis accesului publicului. Pe lângă această informație oficială, turnul rămâne a fi o nestemată printre bijuteriile din Piața Miracolelor, având o istorie particulară. La cele 294 de trepte care duc de la sol la camera clopotniței, în ultimele patru secole au mai fost instalate șapte clopote. Turnul are o greutate de 14 200 de tone, plus clopotele de peste trei tone fiecare. Deci, imaginați‑vă că acest turn, cu o greutate destul de mare, a fost așezat pe un teren nisipos, având toate premisele să se încline chiar din primii ani ai construcției. Nu o singură dată s‑a discutat despre pericolul turnului, iar Mussolini l‑a considerat „rușinea Italiei” și chiar a încercat să‑l „îndrepte”, numai că l‑a înclinat și mai tare. Oricum, nimeni nu a reușit să‑l demoleze. A rezistat și celui de‑al Doilea Război Mondial, când trupele americane au ajuns în Italia și s‑a dat ordinul de a fi distruse clădirile care puteau servi drept ascunzători pentru inamici, printre acestea fiind și Turnul Înclinat. El a rămas în picioare! Iar în 1987, Turnul și Piața Miracolelor au fot declarate de către UNESCO Patrimoniu Mondial. Așa cum multe locuri din Italia sunt îmbogățite nu doar cu narațiuni istorice, dar și cu legende, de acest Turn Înclinat este legat numele lui Galileo Galilei. Se povestește că faimosul astronom, profesor pe atunci la Universitatea din Pisa, ar fi aruncat din turn două bile din același material, dar cu mase diferite, pentru a demonstra studenților săi că corpurile din același material, care alunecă la cădere prin același mediu, vor cădea cu aceeași viteză. Acum, noi cunoaștem foarte bine legea lui Galilei, dar atunci, în secolul XVI, căderea corpurilor a trebuit demonstrată de la înălțimea Turnului.

P.S. Când am finalizat acest articol și am ridicat ochii, am dat cu privirea de termometrul lui Galileo Galilei. Asta e! Când scrii despre minuni, minunea îți apare.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Iurie Colesnic

Stejarul Unirii

Trecutul ni se prezintă astăzi ca un tablou cu figuri și umbre… Și-n acea aglomerare cețoasă  distingem cu greu chipurile unor oameni care au fost.

Noutăți
Adelina Labic

Frica nr. 2

Cartea de poezii Tot mai multă splendoare a Alinei Purcaru, recunosc, se citește dintr-o suflare, dar cu imperioasa necesitate de a te opri pentru a

Noutăți
Raia Rogac

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”: 145

Mariana Harjevschi: „Am putea spune că astăzi Chişinăul a devenit un adevărat oraş al bibliotecilor” Doamnă director general, sărbătorirea aniversărilor o dată la cinci ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *