„Al tău rămâne doar trecutul”

Cel mai nou volum de poezie a lui Virgil Botnaru, Alibi, publicat de Editura Prut, este o carte cu mai multe etaje. Ea poate fi citită atât ca un roman al formării și devenirii unui tânăr poet în niște vremuri foarte dificile, în una dintre cele mai sărace țări din Europa, din care lumea pleacă (sau fuge) pe capete („din toți câți eram,/ numai eu și Diana am făcut studii/ și am rămas în țară,/ ceilalți s‑au dus care și încotro: Natașa – în Irlanda, Olesea – prin Franța,/ Vera e‑n Italia, Anatol s‑a însurat în Rusia,// doar eu și Diana/ scoatem foc pe nări în Republica Moldova”; „când eram copil,/ mama îmi spunea/ că dacă n‑o să învăț bine/ voi căra/ toată viața/ cărămizi, ciment/ și găleți cu mortar.// am făcut o facultate,/ publicat niște poezii,/ luat câteva premii.// azi, tot ea îmi zice: lasă, dragul mamei, /cărțile, serviciul ăsta/ și te du peste hotare,/ la construcții,/ că acolo face lumea bani.”), cât și ca un roman de dragoste („prin venele mele/ curg încă atingerile/ femeilor de care/ nu mai știu nimic…// ne‑am certat de câteva ori,/ până am șters de pe Facebook/ pe oricine avea vreo legătură/ cu trecutul meu, ne‑am certat/ până ai făcut la fel…// deseori, visez cum îți aduni/ lucrurile și te duci la altul,/ de fiecare dată același,/ în visele mele…// numai tu/ îmi vrăjești așa sângele,/ când te lipești de mine/ în toiul nopții/ și nu mai adorm…”) sau ca un roman de familie („când suntem în trei,/ copilul nostru/ parcă e altul.// de câte ori vreau/ s‑o îmbrățișez/ pe maică‑sa,/ vine repede/ și o trage într‑o parte,/ privindu‑mă/ într‑un fel anume…/ când îi fac băiță/ nu‑mi dă voie să stau,/pentru că/ lângă cadă/ e imposibil/ să nu mă ating de ea.// iar când ne pregătim/ de culcare, / mă împinge nervos/ cu piciorușele din pat.”). Toți acești afluenți se varsă în același fluviu: o poezie existențialistă de factură biografică, scrisă într‑o cheie minimalistă, fără niciun fel de podoabe stilistice. Poetul preferă o poezie tranzitivă în detrimentul poeziei reflexive, dacă ar fi să amintesc de felul cum împărțea poezia marele scriitor și teoretician brașovean Gheorghe Crăciun, și asta face ca discursul să curgă natural, fără niciun fel de opreliști, să fie verosimil și convingător, dar, mai ales, emoționant. De multe ori, poeziile sar din chingile tematice, precum ar sări niște pești din apa unui râu, și auzim cum pârâie haina subiectului pe care‑l însăilează ca un păianjen iscusit. Atunci, poeziile își depășesc încadrările tematice și pot fi citite nu doar ca niște expresii ale biografismului, ci și ca niște mici parabole despre cruzimea iubirii („la un moment,/ o parte din lucrurile tale,/ ca niște apropiați cumsecade,/ devin și ale ei,// ca peste o vreme,/ să‑ți spună că nu‑i mai plac,/ că nu mai sunt bune/ și trebuie de cumpărat altele –// alt portmoneu,/ altă valiză pentru călătorii,/ alt album pentru pozele de familie,// alt fier de călcat,/ alt storcător de fructe:/ pe ăsta vechi îl vom duce la țară…/ altă cratiță,/ alte cuțite,/ cești/ și un ibric nou,/ de care nu s‑a atins alta,/ până la ea,// al tău/ rămâne doar trecutul/ pe care să nu i‑l povestești/ niciodată”) sau despre cum e să fii poet în lumea de azi, în care interesul față de literatură se află într‑o vertiginoasă cădere liberă („toamna trecută, am mers/ cu un grup de scriitori/ într‑un liceu dintr‑o suburbie/ a Chișinăului.// când am ajuns,/ elevii din clasele mari/ și câțiva dascăli/ ne așteptau deja.// o profesoară severă/ a stat tot timpul în picioare/ lângă calorifer/ și urmărea pe fiecare.// au ascultat cuminți/ și ne‑au aplaudat.// iar după ce/ le‑am mulțumit/ emoționați/ pentru prezență,/ s‑au năpustit buluc/ spre ușă.// am făcut schimb de cărți/ noi între noi/ și ne‑am scris reciproc/ cele mai sincere autografe.”) .

Una dintre poeziile care își devorează tema este și act public și o să o scot din paranteze, propunându‑vă s‑o citiți așa cum apare în carte:

Imaginația poate fi o chestie periculoasă, Mai ales atunci când le vorbești altora Despre pornirile rușinoase care nu‑ți dau pace

Să dormi.

Chiar acum pe undeva se petrec lucruri

Greu de închipuit, lucruri despre care

Mai bine nici să nu auzi vreodată.

Lasă‑te înconjurat de treburile domoale

Ce se întâmplă de luni până duminică,

Dincolo de ele te așteaptă

Plăcerile ascunse.

Să nu vorbești despre ele, să nu le cauți,

Ești tânăr, ai soție și copii acasă.

În acest poem, poetul renunță să mai fie doar un narator al întâmplărilor altora sau ale sale și devine și personajul principal al acestei povești existențialiste. În poeme ca acesta, dictatul rațiunii este înlocuit cu spontaneitatea mărturisirii. Emoția se furișează pe neobservate ca un șarpe printre copaci, până când i se transmite și cititorului. Prefer aceste poeme. Dar cartea e plină de ele. Adică e o carte care și‑a topit temele pe care le‑a ilustrat într‑o poezie a confesiunii despre marile dileme ale vieții, pe care le trăiește un tânăr poet, căsătorit cu o femeie pe care o iubește la nebunie și tată a doi copii. E una dintre cele mai bune cărți de poezie ale anului 2021 și nu doar din Republica Moldova, ci și din România. Diferită față de tot ce‑a scris până acum Virgil Botnaru.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Viorel Postolachi

Maxima lunii octombrie

Îmbătrânind, îmi dau seama că de școală au nevoie nu copiii, ci părinții. Viorel Postolachi

Noutăți
Filip Klega

Kaufland în București

Kaufland din Bucuresti de lângă gara Basarab este proiectat în mod absolut identic cu magazinul similar din Praga de la capătul tramvaiului 9 Sortimentul este

Noutăți
Victor Dumbrăveanu

Lumina de la capătul tunelului

(roman inedit, trimis de fiica autorului, partea a doua) Am lăsat amintirile pentru o altă ocazie şi m-am grăbit să fiu drăguț cu doamnele. Am

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *