Scriitorul Leo Butnaru întreține o vastă corespondență epistolară cu colegi și prieteni din toată lumea. Inclusiv cu scriitori din Rusia și Ucraina. Iată unele scrisori recente, care vin în continuarea corespondenței publicate în numerele noastre precedente.
E. Ah. către Leo Butnaru
28.XII.2022
Mama butonează telecomanda. Caută vreun program, oarecare. Unul de la Moscova. În ce mă privește, nu urmăresc ce se dă la televizor. Nici în ruptul capului. Deja de mulți ani. Însă mama aude prost, dă sunetul la maximum. La urma urmei, e televizorul ei. Aparatul urlă cât ține casa și împrejurimile. Răcnește de zângănesc geamurile, nu alta. Aceste sunete extreme sunt unicele pe care mama le mai poate auzi fără aparatul special. Eu mă aflu într-o altă cameră, iar crainicul îmi zbiară în timpane: „Noi suntem țara învingătorilor! Noi avem cu ce ne mândri!” Ce baliverne! Cine are cu ce să se mândrească? Voi înșivă ați ucis țara învingătorilor, Uniunea Sovietică. Nu aveți vreo atribuție nici față de acea țară, nici față de victoriile ei! Nici-u-na!!! Voi nu sunteți decât niște ucigași și jefuitori. Ați furat totul ce se putea și nu se putea fura. Sunteți niște lași și ticăloși conduși de un președinte-maniac dement, unicul loc al căruia ar fi spânzurătoarea! El nu merită să se afle printre oamenii vii. El însuși s-a privat de un atare drept. Această pocitanie nu are nici dreptul de a respira, nici dreptul de a viețui.
Iar mama ascultă minciuni inumane urlate de crainic și zâmbește oarecum înduioșată. Sunete! Ea aude doar sunetele, nu și sensurile lor. Toate celelalte nu contează. Celelalte – mai apoi.
* * *
Leo Butnaru către E. Ah.
28.XII.2022
Dragă E. Ah., dramatică până la sfâșiere sufletească laconica ta narațiune, „smulsă” din tumultul prezentului rusesc.
Incontestabil, tu știi că popoarele care au reușit să se smulgă din imperialista Uniune Sovietică nicidecum nu deplâng destrămarea acesteia. Se mai știe că nu toate au ajuns la o libertate adevărată, în special cele din arealul geografic caucazian-asiatic al fostei sângeroasei, deznaționalizatoarei închisori a popoarelor, țaristo-bolșevico-rusești. În ce-i privește pe conaționalii mei, foști concetățeni în RSS Moldovenească, cei mai mulți dintre ei au simțit din plin beneficiile libertății europene, ale liberei circulații și aplicării, prin muncă, a vocației, prin urmare și ale unui câștig pe măsură grație occidentalizării. (Bineînțeles, mai avem pe aici ticăloși, cozi de topor, progenituri tipice societății bolșevice, pe care îi susține, îi asmuță și îi mai plătește Rusia atât de bolnavă, însă atare inși constituie doar o mică parte din societate.) Mai bine de 60 la sută din comerțul Moldovei e cu țările din Uniunea Europeană, iar Rusiei îi revine mai puți de 5 procente.
Sper că tot mai mulți cetățeni ruși conștientizează în ce închisoare sunt ținuți și nu peste mult timp noi vom putea să ne întâlnim, să colaborăm fructuos, liber.
Adevăr e însă că, în mișcarea ideilor în lume, sunt firești și unele diferențe de viziune asupra anumitor momente ale istoriei contemporane. Însă este important că noi, tu și cu mine, suntem oamenii și scriitorii care luptă pentru libertatea circulației ideilor, cetățenilor țărilor lumii.
Cu urări de sănătate, pace și inspirație,
Leo Butnaru
* * *
E. Ah. către Leo Butnaru
Mulțumesc pentru înțelegere. Eu nu mă orientez spre ce a fost mai prost în trecutul care încearcă să joace rolul prezentului. E târziu. El deja nu mai are niciun rol. Suntem predestinați colaborării și prieteniei. În pofida strădaniilor celor care, de fapt, nu mai există și pentru care deja nu va mai exista loc în lumea civilizată.
Cea mai necostisitoare și anabolizantă ieșire a lui Putin și Rusiei din situația curentă ar fi ca Putin să procedeze la fel cum a procedat fostul său șef, Elțin: în noaptea de Revelion să se retragă. De ce nu? Lui Elțin i-a ajuns minte să o facă? Protejatul său de cândva ar putea să facă la fel.
E. Ah.
* * *
Leo Butnaru către E. Ah.
29.XII.2012
Eh, dragă E. Ah, situația curentă e radical alta, una dramatică. E o situație sângeroasă, cu zeci de mii de morți în Rusia, dar mai ales în Ucraina, asupra căreia a năvălit acest gefreiter, soldățoi de KGB. Copii și bătrâni uciși. Zeci de orașe distruse. Tâmpirea populației printr-o propagandă stupidă, dezmățată și obsesivă, agresivă a așa-zisei „operațiuni speciale”. Rusia izolată, cu care nu mai doresc să aibă relații zeci de țări. Sancțiuni, care nicidecum nu vor fi ridicate curând. Umbra Tribunalului de la Haga. Necesitatea de a plăti sume uriașe de despăgubiri, reparații de război. Acest pitic a împins Rusia cu mulți ani îndărăt. Prestigiul ei a căzut… mai jos de plintă. Sportivii ei, în genere tineretul parcă ar fi în închisoare. Și astea, bineînțeles, vor avea consecințe. Și ar fi prea simplă și necostisitoare plecarea lui Putin așa, cumva, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic grav.
În genere, se pare că rușii încep să înțeleagă în ce situație de neinvidiat au nimerit – de țară agresoare, țară ucigașă. Iar istoria totdeauna a oferit și surprize, momente neprevăzute, astfel că deocamdată cu Putin lucrurile sunt neclare. Dar… va da Domnul și se vor limpezi.
Îți urez sănătate, pace, inspirație și cititori deștepți!
Leo Butnaru
* * *
E. Ah. către Leo Butnaru
În ce privește reparațiile nu sunt totalmente de acord. Eu unul nu i-am declarat nimănui război, nu am tras în nimeni și nu am ucis. De ce ar trebui să plătesc pentru ceea ce nu doar că nu am făptuit, ci nici n-am dorit să se întâmple? Să plătească cel care a luat atare decizii și cei care l-au aplaudat: curtenii lui și alte bande de hoți. Eu, ca și poporul simplu, nu am cu ce plăti. Eu și așa nu am nimic. Trebuie să fie pedepsiți cei care au participat la jaf, acum și viața lor întreagă. Eu unul nu am furat nimic de la nimeni. Eu am fost contra acestui război (și, în genere, contra oricărui război). Dacă aș fi pedepsit, ar însemna să-mi fie pedepsită poziția cetățenească și, implicit, să fie stimulat agresorul.
* * *
Leo Butnaru către E. Ah.
Dragă E. Ah.,
Eu îți cunosc poziția, de aia și ne „duelăm” noi aici în idei pentru pace și înfierare a agresiunii, războiului.
Numai că, din păcate, reparațiile nu le plătește… țarul, ci… țara.
