Înțelegerea lumii în termeni informaționali permite o abordare multidisciplinară, cumulând aspecte din filosofie, fizică, tehno- logia informației, cibernetică etc. Faptul că pentru a vorbi despre informație este nevoie să existe atât partea tehnică, materială, fizică a sistemului, cât și partea digitală, oarecum nematerială, arată cât de intim pot fi legate cele două aspecte ale lumii. De exemplu, scoate un om de acum câteva secole, în prezența unui calculator, ar fi luat în seamnă strict părțile materiale, firele, circuitele, cutiile etc. Din celalaltă perspectivă, pentru un copil din zilele noastre, care se joacă permanent la laptop, consolă sau telefon, lumea ar putea fi înțeleasă drept ceva virtual, ca un ansamblu de combinații infinite de 0 și 1.
O teorie foarte provocatoare susține pe această linie Luciano Floridi, profesor la Hertfordshire și Oxford. După el, lumea este totalitatea structurilor informaționale ce interacționează dinamic unele cu altele. Cum totul se poate aborda în termeni infor- maționali, Floridi studiază inclusiv sinele (analogul modern al sufletului) în termeni informaționali. El propune un model pe baza a trei feluri de membrane, și anume membrana corporală, membrana cognitivă și membrana conștiință. Sinele are nevoie să fie văzut la final, adică din punct de vedere evolutiv foarte târziu la scara istoriei universului. În plus, la fel cum e cazul calculatorului, este nevoie să vedem intim legate atât aspectele corporale, cât și cele mintale – în termeni informaționali, sinele este o cucerire târzie a structurii informaționale.
Modelul propus de Floridi arată cum sinele apare ca un ultim pas al unui proces de detașare ce începe cu o membrană corporală ce încapsulează un organism, apoi se desfășoară ca un proces cu o membrană cognitivă ce încapsulează un animal inteligent și se încheie cu o membrană conștiință ce încapsulează un sine mintal, adică o minte conștientă (în sens de conștiință de sine, ca să sublinem că este vorba strict despre ființele umane).
Vedem cum trei feluri de membrane sunt intim legate și interacționează în așa fel încât să dea ceea ce noi azi numim conștiință și conștiință de sine. Fac acum o paranteză. Există studii ce demonstrează nu numai că animalele au o mare parte din facultățile umane, dar, într-un sens, pot fi considerate că au conștiință; o deosebire mai radicală între animale și om poate fi cea dintre conștiență (la animale) și conștiință (la om). Deși misterioasă (după Nagel), conștiința este ceea ce vedem, simțim, gândim, iubim etc. atunci când suntem în stare de veghe. În anumite limite, animalele au conștiință – cel puțin, primatele. Oamenii se deosebesc de restul ființelor prin faptul că au un limbaj articulat, iar pe baza lui pot avea conștiință de sine – pot fi conștienți că sunt conștienți. Nu știm dacă un cimpanzeu sau urangutan știu ce însemană „eu” sau dacă sunt conștienți de stările mintale proprii, dar este cert că văd, simt, se bucură, se sperie etc., exact cum fac oamenii.
Revenind la Floridi, să spunem că pe baza modelului său cu cele trei membrane, se poate trata problema sinelui într-o modalitate informațională. Membrana fizică, corporală are în vedere organismul; la orice scară a lumii am privi, vom găsi organisme în toată întinderea ei. Să luăm ca exemplu o plantă de floarea-soarelui, potrivită pentru acest prim nivel (și să o păstrăm și la nivelele doi și trei).
Membrana cognitivă este asociată cu animalele inteligente, care au facultăți senzoriale, motrice, cognitive, comunicaționale etc. Drept exemplu poate fi o pasăre ce stă pe floarea-soarelui.
În fine, membrana conștiință, asociată cu ființele raționale, arată un accent pus pe limbaj, artă, cultură, spiritualitate. Cazul omului este aici extrem de limpede ilustrat. Ca exemplu, continuând cele două niveluri anterioare, putem avea un grădinar ce pri- vește pasărea aflată pe floarea-soarelui.
Voi încheia subliniind două idei foarte provocatoare ale abordării datorate lui Floridi. În primul rând, el vorbește de „logica realizării”. Pornind de la termenul grecesc anagnorisis, adică realizare, se susține că avem un proces informațional prin care o etapă ulterioară a fluxului de informații obligă la reinterpretarea întregului flux de informații (putem face o trimitere la recontextualizare în sensul lui Rorty; aici avem ceva asemănător). Realizarea este mai degrabă un proces hermeneutic decât epis- temologic. De exemplu, dacă se dă linia A, R, B, vom spune că în R este adevărat că la A x iubește pe y. Dar, la R, x realizează (adică înțelege) că de fapt era vorba de o iubire frățească. Așa se face că la fel va fi cazul și pentru B, plasat în viitor; în plus, trebuie reconsiderat A, plasat în trecut, dat fiind faptul că primește altă semnificație.
A doua idee este că, aflați în plină revoluție a patra (după Floridi), adică cea informațională, este nevoie să trecem de la egologie (știința eului) la ecologie (grija pentru sine). Acest accent pus pe etică este astfel pe deplin consonant cu ceea ce susținem noi prin abordarea membranatică a lumii.
