Pe lângă atmosfera literară electrizantă creată de FILIT Chișinău în perioada 20‑22 octombrie 2023, acest festival, la prima sa ediție, l‑a adus la Chișinău și pe dramatur‑ gul și scriitorul Ivan Vîrîpaev, dar și un spectacol inedit: Mahamaya Electronic devices.
Premiera, în regia lui Alexandru P. Rusu, a fost jucată pe scena Teatrului Fără Nume, în ultima zi a FILIT‑ului. Timp de 50 de minute spectatorii au fost martori ai unui spectacol‑experience, în care nu există nici personaje, așa cum suntem obișnuiți, nici intrigă, nici început și nici sfârșit… Spectatorul asistă și chiar involuntar participă în acest spectacol, doar că gândurile sale la un moment dat sunt rostite de „executorul” de pe scenă. E o iluzie, e un adevăr? Ceea ce se întâmplă în spectacol este, mai degrabă, întoarcerea în mister.
Pe scenă sunt patru actrițe care pun întrebări și răspund la acestea cu o viteză uimitoare, traversând toate domeniile vieții umane: de la Dumnezeu și infinit, norme și moralitate la droguri și homosexualitate, dragoste, sex, politică etc.
Pornind de la titlul spectacolului: Mahamaya (zeița hindusă a iluziei), „Maha” înseamnă mare, iar „Maya” înseamnă o iluzie care ne face să credem că această lume este reală. Mahamaya creează și distruge iluzia (Maya) care ne ține atașați de lume.
Pseudodialogul care se dezlănțuie pe scenă nu se produce însă între patru personaje, ele ar putea fi cinci, șase, șapte sau sute, dar la un moment dat spectatorul are senzația că acest dialog se produce chiar în palatul conștiinței universale a umanității, care „se ceartă” cu ea însăși și care se împotmolește în propriile contradicții. Publicul va urca într‑un vehicul pentru a explora cu viteză realitatea frământărilor și a iluziilor în care trăiește și cu care se confruntă.
Întrebările oscilează de la „există un Dumnezeu?” și „care este sensul vieții?” la „de ce nu poți face sex cu minori dacă o fată de șaptesprezece ani vrea? dar dacă peste o lună va împlini optsprezece, poți?”, iar răspunsurile variază de la „da” și „nu” la „acest lucru este imoral”, „acest lucru este împotriva naturii” și, mai departe, la „nu știu”, „acest lucru nu este definit”.
Actrițele se află într‑un decor de juma’ umbră‑juma’ lumină, iar întrebările și răspunsurile aleargă dintr‑o dimensiune în alta ca niște mingi de ping‑pong. Fluxurile discuțiilor sunt la fel de rapide, de parcă ar fi generate de un robot care le gândește întruna și totodată generează totalitatea de răspunsuri posibile. Sintagma, până acum neînțeleasă și totodată neobișnuită, a titlului – Electronic devices –, acum devine clară: această pseudodiscuție e o discuție virtuală, care este pe cât de abstractă, pe atât de concretă, generată de un calculator sau de o serie de calculatoare.
Discuția are o formă de negare a totului și de creare a unei platforme în care orice poate fi conectat cu orice. Negarea negației conduce către o altă afirmație, inexistența eului, discuția lunecând spre un nihilism total.
Ritmul cu care actrițele întreabă și răspund este hipnotizant, un ritm al respirației unui fugar de cursă lungă, evitând emoția și creând o atmosferă aproape robotizată, care îți deconectează din când în când logica.
Această discuție, care pe alocuri e a unui dialog socratian, pe alocuri aduce a catehism, nu are drept scop descoperirea adevărului, ci mai degrabă de a face cât mai profundă conștiința universală.
Cu siguranță e un spectacol care te uimește și te scoate din zona de confort!
