O tânără de 18 ani cu o geantă plină de experiențe, pe care le transpune în versuri. Învață la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din București.
M‑am jucat de‑a v‑ați‑ascunselea întreaga‑mi copilărie.
„– Unu, doi… optișpe,
cine nu‑i gata îl iau cu lopata.
– Te‑am găsit!”
Așa se termina jocul.
Dar încă mă găsesc blocată în labirintul jocului.
Singura diferență acum,
vreau să fiu găsită.
Când eram mică plângeam dacă mă găseau,
acum, doar sper că cineva o va face.
Mă ascund la vedere, sperând să fiu văzută.
Jocul pe parcurs și‑a schimbat regulile.
Nu am fost anunțată însă.
Stau după prăsadul în floare
și strig:
– Aici sunt, aici!
Găsește‑mă.
Nu poți,
sunt departe.
Dar totuși, m‑ai vedea chiar dacă aș fi aproape?
Mă trăgea de păr, dar era o durere plăcută
Să am din nou șase ani,
să‑mi fie părul împletit.
Să mă târâi în brațele surorii mele,
să mă simt în siguranță.
Acum nu doar că nu mai încap în brațele ei,
nici în pielea mea nu mai încap.
Am găsit o casă în brațele
care nu au fost menite să rămână.
Oasele mele nu sunt atât de grele,
dar îmi este greu să fac încă un pas.
Am construit un sicriu înaintea unei case.
Am cumpărat o valiză înaintea unui pat.
Am iubit pe altcineva înainte de a mă iubi pe mine.
M‑am condamnat la singurătate.
Să am din nou șase ani,
să încap din nou în brațele surorilor mele.
