Lena Chilari, originară din satul Pepeni, raionul Sângerei. Este masterandă la Facultatea de Litere din Cluj. A publicat în reviste precum „Steaua” și „Noise Poetry”. În 2020 a debutat cu volumul de versuri „O cană de noviciok la bătrânețe”, volum care a câștigat premiul „Regele dimineții” în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”.
Dragă Lena, s-ar putea să fie o introducere cam sentimentală, dar cred că este foarte important să spunem exact ceea ce simțim. Știi, de multe ori am certitudinea că viața e un miracol, deoarece îți oferă șansa să întâlnești în cale oameni extraordinari. Astăzi toată ziua m-am gândit la tine și la faptul că trebuie să facem un interviu. Am răsfoit poemele tale, am citit recenzii și interviuri cu tine pe net și nici măcar nu știam că e ziua ta. M-a înștiințat o notificare pe Facebook și crede-mă că, în acel moment, am avut din nou senzația că în univers se întâmplă ceva miraculos. E 1 august. La mulți ani! Ce sentimente te încearcă în legătură cu faptul că exiști?
Scumpă Natalia, cred că este cea mai frumoasă introducere ce mi-a fost adresată în cadrul unui interviu. Îți mulțumesc! Mă încearcă o tristețe incontrolabilă cu faptul că exist, dacă sincer, din diverse motive. Am tot urmărit să îmi induc fericirea ca în ceilalți ani, însă singurătatea internă m-a depășit, iar eu m-am resemnat.
Întrucât ești foarte legată de litere, ai făcut Filologie la Cluj, scrii versuri, spune-mi, care este cuvântul care-ți este cel mai drag, cel mai prețios, ori în care crezi cel mai mult?
Cel mai drag și prețios cuvânt pentru mine este – Tata. Și mama.
În cadrul atelierului „Vlad Ioviță” ai vorbit cu mult entuziasm despre experiența din Cluj. Cine au fost mentorii tăi și în ce mod te-au marcat aceștia? Care este cea mai frumoasă amintire care te leagă de Cluj?
Într-adevăr, am cele mai frumoase amintiri la Cluj. Mentorul meu indirect, dar primar, este doamna Ruxandra Cesereanu, poetă, prozatoare și profesoară universitară. Dumneaei m-a introdus în tragedia greacă, în teatru, totalitarism și film. Doamna Cesereanu mi-a ținut discursuri directe, dure și în același timp, blânde, ce mi-au schimbat percepția asupra multor lucruri. Un alt mentor ce m-a ajutat în perioade dificile este doamna Laura Ilea, profesoară universitară și prozatoare. Doamna Ilea are un background extraordinar, călătorește foarte mult și are două fiice minunate. Dacă doamna Cesereanu este o figură maternă pentru mine, doamna Ilea este cum îmi doresc să ajung de cele mai multe ori. Însă, sunt propria mea persoană, am calea mea și o urmez cu un soi de tupeu primitiv.
Bănuiesc că nu sunt singura care te întreabă ce este poezia și inspirația pentru tine. De asemenea, am mare curiozitate pentru contextul în care ai scris prima poezie? (bănuiesc că te-a marcat într-un anume fel). Deci, ce te-a determinat să iei stiloul în mână?
Poezia mi-a salvat viața exact acum un an în urmă. Primul poem a fost scris la 14 ani și a fost despre mama. Avea rimă și se termina cu versul: te-am cunoscut doar ca sursă de finanțe. I l-am citit tatei, iar el s-a întristat. Mi-a spus că e un poem bun, însă că nu este în regulă să scriu așa și despre așa ceva.
Ți s-a publicat un volum de versuri pe care l-ai intitulat „O cană de noviciok la bătrânețe”. Ce sentiment ai avut atunci când ai ținut pentru prima dată cartea în mână?
Am ținut foarte târziu cartea în mână. Țin minte ziua când domnul redactor-șef și poet, Teodor Dună, mi-a dat un email în care mi-a spus că volumul a mers la tipărit. Începusem să cred că sunt mare și tare, însă, venise fratele meu și mă ofensase cu o chestie minoră, iar eu m-am prins cu gândul că nimic nu se schimbase, de fapt.
După cum spuneai într-un interviu, acest volum de poezie ți-a adus și lauri, dar și critici foarte dure pentru că scrii o poezie foarte directă, tăioasă chiar, or, oamenii s-au obișnuit cu o poezie dulce, mângâioasă care să sune frumos în rime. Charles Bukowski în romanul „Femei” spunea că „Poezia, literatura, nu este numai despre apusuri de soare”. Întrebarea e despre ce este poezia Lenei Chilari?
Poezia mea este Lena Chilari. Cea mai autentică și adevărată. Cuprinde cele mai adânci infernuri și cele mai sinistre gânduri și fantasmagorii. Cele mai frumoase și sincere nevoi pe care nu o să am niciodată curajul să le cer. Un poet excepțional pe nume Toni Chira m-a sfătuit să scriu o poezie mai aproape de mine, neștiind că poezia pe care o scriu e deja extrem de aproape și paradoxal de departe după o anumită perioadă.
„Un poet, chiar dacă este foarte talentat, ca să scrie trebuie să citească foarte mult”, ai spus-o chiar tu în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova Tineret. Care sunt predilecțiile tale literare? Cine sunt poeții tăi preferați și prin ce te-a prins poezia lor?
Citesc tot ce mi se dă și recomandă. De curând, am citit-o pe Ligia Pârvulescu și pe Ioana Vintilă. Sunt absolut excepționale. O citesc de câteva săptămâni pe Lorena Enache, prietena mea și mă lasă cu gura deschisă întotdeauna. Îl recitesc pe Dumitru Fanfarov în această săptămână, pe Florentin Popa, pe Andrei Dósa și pe Alexandru Higyed fiindcă îi reîntâlnesc la Poetree 2 la Timișoara pe 7 august, organizat de Cenaclub. Antonia Mihăilescu este cu mine de ceva timp și abia aștept să o încep. Din proză îl recitesc pe Haruki Murakami, Pădurea Norvegiană și i-o povestesc și tatălui meu concomitent, iar el se amuză și mă mustrează. La liceu, citeam doar Murakami și s-a cam plictisit să audă doar acest nume. Însă am de gând să-l citesc pe Dumitru Crudu după, iar tatălui meu i-am adus Hipnotic de Val Butnaru. Aștept să aud recenzia lui.
Aș vrea să ne detașăm un pic de poeta Lena Chilari. Hai să vorbim despre femeia Lena Chilari. Despre prezența și energia ta debordantă. Care sunt visurile, idealurile tale? Care lucruri te fac fericită? Or, cum ai defini fericirea?
Vai de mine. Devin femeie, e adevărat, arăt a femeie, dar nu mă pot numi femeie. Sunt om și, poate, fată mare. E adevărat că sunt plină de viață, pentru că iubesc oamenii. Însă, evenimentele poetice recente din viața mea mi-au arătat că unii oameni nu merită iubiți, iar asta este, probabil, un semn de maturizare și de conservare a energiei. Îmi doresc să rămân eu, indiferent de situație, chiar dacă mi se spune că țip prea tare sau că am burta prea mare. Îmi doresc să devin mai înțelegătoare și mai indiferentă la replicile acide și pasiv-agresive. Cât despre fericire, nu prea știu ce este și cu se mănâncă. Un celebru citat spunea că „Iubirea mișcă sori și stele” și că ar fi „cea mai puternică forță din univers”. Crezi în puterea acestui sentiment? Cu ce asociezi tu cuvântul „iubire”?
Aș vrea să am un răspuns la această întrebare, însă, am doar 26 de ani. Abia învăț despre sine cu pași de melc, însă, am observat că dacă nu există iubire și acceptare pentru sine, nu există nici pentru cei din jur. Iubirea pentru mine, în acest moment, este o poezie bună pe care o scriu, un băiat pe care l-am iubit mult timp ce mă felicită neașteptat de ziua mea de naștere și prietenii mei care sunt acolo pentru mine indiferent de cât de tristă sunt. Iubirea este tata cu care mă uit la filme rusești proaste și mama care îmi aduce o pară coaptă, pe care o refuz aprig, apoi o mănânc pe ascuns. Poate aici e fericirea mea și poate are gust de pară coaptă, spălată de mamă. Cine știe.
