Lectura unei cărți de 162 de ani

Pentru început, mi-am uimit cunoscuții – având convingerile mele ateiste, citeam Evanghelia după Ioan – noroc că sunt (aproape) filolog și evanghelia nu era tocmai o evanghelie, ci un studiu asupra-i; și, pe deasupra, e un studiu de acum 162 de ani, cu o ortografie nițel ciudățică pentru cititorul cult! de astăzi, deci e un material interesant. Apoi, mi-am uimit persoanele mai apropiate, din cele care au trecut și prin „și cuvântul trup s-au făcut, și s-au sălășluit între noi, și noi i-am văzut mărirea lui” și care, se vorbește, mă cunosc ceva mai bine, și știu că pentru o oarecare descoperire mai deosebită în ale lecturilor îmi dau și banii de descoperiri mai puțin deosebite, că oricum pentru lecturi îi dau, chiar dacă mă amăgesc că-s pentru mâncare. Și, într-un sfârșit, m-am uimit pe mine: pentru săpăturile din text la care m-am înhămat și pentru performanțele la care am ajuns în citirea acestei cărți, cu un alfabet disponibil nu tocmai de la prima lectură. Dar, până a vorbi despre alfabet, voi vorbi despre cartea în cauză și despre autorul ei.

Cum bine ați înțeles, vorbeam de un studiu asupra Evangheliei după Ioan. Serie numită „Istoria literară, Tălcuire a cărților Noului Testament”, alcătuită din cinci tomuri, tomul de față fiind cu numărul IV; compusă (sic!) de Vasilie Ianovici („presbiter din eparhia Bucovinei și c.r. profesor al studiului biblicesc al n.t. la institutul teolojic în Cernăuți”), tipărită la Cernăuți, la Ioan Ekhardt și fii, în anul 1859. Din sursele consultate de mine, în legătură cu cărțile acestui autor, nu am aflat prea multe, decât că la 1866 erau tipărite doar cele cinci tomuri din studiul biblic al Noului Testament și două gramatici românești pentru școlile elementare (o gramatică germană-română și una română-germană), iar alte câteva tomuri din același studiu al Noului Testament nu erau încă date sub tipar. Însă despre autor am găsit, totuși, câteva informații care m-au făcut foarte curios privind personalitatea lui. Nu știu dacă e un eșec acesta sau un efect vital al vremurilor, că, atunci când am dat căutare la numele autorului, primul lucru care mi-a apărut în față a fost necrologul acestuia, scris de unul dintre studenții săi la studiul „Hermeneuticii și la studiul biblic, în genere, al Noului Testament, la teologia greco-orientală din Cernăuți”. Necrologul a fost publicat în „Albina”, Nr.79, vineri 14/26 octombrie 1866 și începe cu: Iarăși am pierdut pe un bărbat al națiunii române și al bisericii ortodoxe din Bucovina. Acel bărbat nu numai că merita ceea ce, în mod obișnuit, se zice, dar, prin fapte, în viața-și, ne-a impus chiar și datoria ca să-l păstrăm în vie aducere aminte, și nu numai noi, aceștia de față, dar, din generație, în generație, să fie prea stimat numele său. Vai, se pare că fac un lucru demn să fie lăudat de națiunea română. Valoroasă este descoperirea acestui necrolog și pentru că mi-a deschis drumul pentru o sursă și mai distinsă: „Lepturariu rumînesc” al lui Arune Pumnul, tipărit la „Vieanna: la editura cărților scolastice, 1864. – Tom. 4, Partea 1-a.”. Transcriu aici scurta biografie pe care o scrie Arune Pumnul despre Vasile Ianovici:

„Vasile Ianovici s-a născut în Cernăuți, în Bucovina, la 31 decembrie 1806; studiile sale elementare, gimnaziale, filosofice și teologice și le-a făcut în Cernăuți. La șapte săptămâni după finirea lor, făcu examenul ca profesor de teologie pentru studiul biblic al Vechiului și Noului Testament, și, după doi ani de zile, în 1836, în 28 ianuarie, fu numit profesor ordinar în Facultatea teologică din Cernăuți, unde petrece și astăzi (1856).

După înființarea școlii preparandiale în Cernăuți, la care a conlucrat foarte mult, a fost numit, la dânsa, profesor suplinitor de metodică, matematică și limba română, în anul 1848, unde a suplinit până la 1859. De pe la anul 1852, până la 1860, a mai fost și traducător românesc la guvernul țării, iar în anul 1862 fu ales, din partea clerului român, deputat în dieta bucovineană, unde-l reprezenta cu demnitate, din care cauză primi, din parte-i, o adresă de mulțumire.

El este un bărbat foarte lucrativ, care a făcut studii profunde și amănunțite, în domeniul său, întreprinzând călătorii științifice, în această privință, în Moldova…”

În urma acestei mici descrieri a autorului, Arune Pumnul oferă și trei texte, alese împreună cu autorul lor în persoană, după câte se pare, căci la începutul primului fragment de text, în josul paginii, menționează următoarele: „La cererea deosebită a autoriului se lasă aceste bucăți atît în privința grămăticală, cît și cea ortografică așa, după cum sînt elle tipărite de el însuși.”; și chiar a păstrat specificul textului lui Ianovici (eu am verificat!). Nu mică mi-a fost plăcerea când am constatat că primul text dat ca exemplu e chiar din cartea din care citesc și despre care vă tot povestesc, mai precis, un fragment numit: „«Istoria Samaritennilor și cauzele dușmănniei lor cu Judeii»(De-n „Tălcuiri” tomul IV, fața 124)”; următorul fragment este:

„«Dovadă despre moartea cea adevărată a lui Isus pe cruce:» (De-n „Tălcuire” tomul I, fața 322)”; și apoi: „«Istoria lui Agrippa cellui mare:» (De-n „Tălcuire” tomul V, fața 364)”. În urma acestor trei texte găsim două pagini de „Obsărvăciuni” privind ortografia textelor lui Vasile Ianovici și principiul de scriere pe care-l folosește, iar de neratat   este   ultima   parte,   care   spune   următoarele:

„Cînd se scrie sunetul ae cu: a, cînd cu: e? trebuie să se privească, cum sînt scrise în limba latină, și să se îndrepte după acellea. Tot așa, cînd se scrie sunetul: î, cu a, cînd cu: â, cînd cu i, cînd cu: e, cînd cu: o, cînd cu: u, trebuie căutat mai întîiu la limba latină, și care litere se află acolo în locul literei rumîne: î, aceea să se scrie și în cuvîntul rumînesc.” (Și întunericul întru lumină se răsfrânge și lumina nu o au luminat!) Fapt care confirmă preocuparea autorului pentru perfecționarea și întrebuințarea deplină a latinității limbii române. Lucru pe care-l face și în studiul Sfintei Evanghelii după Ioan, despre care pornit-am să vorbesc, folosind cuvinte sau expresii puțin întrebuințate (pe atunci), dar corecte din punctul său de vedere, oferă explicații în paranteze, pentru înțelesul și întrebuințarea tuturor (muritorilor, vorba vine): la pag. 54 citim „curățirea sufletului de tina idololotriei (închinării de idoli)” sau, la pag. 89 „spre a însămna superlativul (scărirea a triea)”; și asemenea exemple găsim destule.

Mi se pare o lectură mult prea necesară și creatoare pentru filologi, scriitori, poeți tineri și la început de cale, vorbesc anume despre aceste studii asupra evangheliilor, deoarece numai așa poți intra în înțelesul deplin al poeticii evanghelice, urmând instrucțiunile oamenilor care și-au dedicat o viață studiului acestor texte, precum este Vasile Ianovici. Prin poetica evanghelică numeam atât ritmicitatea unor versuri sau versete – „Acesta este, de carele am zis: după mine vine bărbat, carele înainte mea au fost, că mai înainte de mine era” (cu explicațiile de rigoare) -, cât și despre frumusețea unor expresii, deși vechi, unele chiar neclare și, poate, uneori amuzante, precum: „am văzut duhul ca un porumb pogorând din ceriu și au odihnit pre el”; iar cititorul de azi, nefamiliarizat cu înțelesul cuvântului „porumb” ca și pasăre, adică, porumbelul, ci ca plantă sau pro- dusul ei, vede scena ca un știulete aterizând din înaltul cerului și care „au odihnit” pe careva din personajele evanghelice. Ei bine, citind descrierile făcute de Vasile Ianovici lucrurile se cla- rifică, dar fragmentul, cred că-i de bine, oricum se memorează. Și despre limbajul academic al cercetătorului se poate vorbi, de asemenea, mult, dacă stai să-l analizezi (eu de la un număr anumit de pagini, simțindu-mă grăbit sau plictisit, am început să citesc textul doar ca idee, fără a observa detaliile ortografi- ce); am fost curios să găsesc în câteva locuri expresia „public corect”, în unul din cazuri se vorbea despre discursul lui Hris- tos, expresia care se aseamănă cu modernul „politic corect”, folosit în exces. La descrierea unei expresii din evanghelie: „ce știm, vorbim, ce am văzut mărturisim”, cercetătorul folosește o formulare științifică în fața căreia m-am tot reîntors, de dragă ce-mi era: În cuvintele aceste este paralelismul mădularnic sino- nimic cuprinzând în amândouă ziceri aceeași idee… Nu-i așa că sună bine?

Iar fenomenul alcătuirii predicatelor cu ajutorul unor substantive existente, pe care îl discuta Radu Paraschivescu într-o emisiune radio, cu multă ironie și cu un bagaj impunător de exemple, nu-i nou, i-am simțit prezența și aici, la pagina 99, în interpretarea unui înțeles din numele lui Nikodim, care s-ar fi întrebat: – „ ce scoposește Dumnezeu la trimiterea Mesiei, dacă el nu are să mântuiască pe Iudeii de jugul păgânilor…”?

Acum, dacă stau să meditez asupra acestei lecturi, îmi vine să zic că nu-i tocmai atât de îndepărtată perioada în care a activat Vasile Ianovici, nu-i atât de străină limba pe care o vorbea și scria; avem atâția autori din acele timpuri pe care îi citim, admirăm, avem, probabil, fiecare, în biblioteca personală sau a familiei, cărți scrise în secolul XIX, cu adaptările necesare de limbaj; dar farmecul nu e în vechimea lucrării ca lucrare, ci ca obiect, cartea tipărită acum un secol și jumătate, cu urme de cafea și vin, cu o închinare scrisă cu o caligrafie excepțională „pentru biblioteca parohială din … (cuvânt mutilat de alte însemnări, mai noi)”, o ediție princeps și ultimă, de fapt – acesta e farmecul!, acestea (și cele de mai sus) sunt motivele bucuriei mele de cititor cu care am vrut să mă laud aici – și m-am lăudat.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Jazgul Orozov

Blestemat să fie

Blestemat să fie Cel care vreodată și-a aruncat dosul palmei peste capul unui copil Blestemat să fie tata xxxStrada principală care se intersecta cu strada

Noutăți
Alexandru Popescu

Halldór Laxness și dialogul abracadabrant

Islanda are multe trăsături care te cuceresc și te motivează să o vizitezi. Este o țară fabuloasă, începând de la climă și relief, până la

Noutăți
Augustina Visan

Ei s-au mutat la casă nouă

Ei s-au mutat la casă nouă Și eu la fel Ei se sărută sălbatic în pat Eu rod un prezervativ, înghit lacom și îmi fac

Noutăți
Anda Vahnovan

Diaspora noastră din Londra

Sârme după atâția ani mă bântuie încă rufele înșirate pe sârmele din fața căminelor cu cinci etaje, stâlpi de metal, firele contorsionate la capete, expunere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *