Filmele așa-numite „istorice” sunt o adevărată plagă, dacă e să luăm în considerație influența și aportul lor la nivelul de erudiție generală a societății. În cele mai fericite cazuri, aceste filme care, marea lor majoritate, revendică că sunt bazate pe fapte reale, ne prezintă o variantă distorsionată a realității, personaje și caracteristici ale epocii inventate și imaginate, ce spun mult mai multe despre lumea modernă decât despre epocile trecutului. Dar cazurile și nici timpurile nu sunt întotdeauna tocmai fericite și atunci filmele pretins „istorice” participă din plin la solidificarea unor temple în care oficiază prelați în sutane din stofe rareori nobile care nu respectă niciun sfânt.
Trebuie să înțelegem că există o mare diferență între filme precum „Cei trei mușchetari” (toate variantele posibile) de pe urma cărora nu suferă decât reputația ilustrului cardinal Richelieu (chiar dacă e o mare nedreptate adusă fondatorului Academiei franceze) și situații când geniul cinematografic ecranizează povești inventate precum „Alexandre Nevski” (Eisenstein, 1938) care solidifică un regim criminal și inuman.
Am putea diserta și în continuare despre rolul filmelor istorice în… istorie, un subiect destul de curios, de altfel, dar suntem la rubrica „film” și, dacă tot am vorbit despre filme istorice „puțin nocive”, vă vom prezenta două care mi s-au părut demne de interesul unui cinefil:
Margrete – Queen Of The North: (Charlotte Sieling, 2021) Dacă vă interesează ce prezintă cel mai scump film danez din istorie, „Margareta – Regina Nordului” vă va satisface curiozitatea. Dar dacă acesta ar fi unicul argument pentru a vă recomanda un film, nu l-ați fi găsit pe pagininile Revistei Timpul. Charlotte Sieling ne trimite hăt în 1402, în epoca când Danemarca, Suedia și Norvegia erau reunite într-un fel de uniune, pe cale să devină o putere importantă în Nordul Europei. Rege al acelei uniuni era fiul Margaretei, Eric. Această alianță avea să fie și mai puternică, căci Margareta voia să-l însoare pe fiul său Eric cu o prințesă din Anglia, ceea ce nu era tocmai pe placul teutonilor… Și iată în acest moment apare un personaj misterios care pretinde că este Olaf, primul fiu al Margaretei, pe care toți îl credeau mort de 20 de ani. Legitimitatea domniei lui Erik e pusă la mare îndoială, iar o dată cu ea și viitorul Uniunii Nordului. Iată-ne deci în fața unei veritabile tragedii shakespeariene în care Margareta, magistral interpretată de Trine Dyrholm, va trebui să facă niște alegeri deloc evidente. Este o realizare cinematografică de cea mai înaltă probă cu o actriţă puţin cunoscută publicului larg european și vă recomand filmul măcar și pentru faptul ca să aflați că o asemenea Uniune a Nordului a existat.
The Favourite: (Yorgos Lanthimos, 2018) Filmul a fost suficient de mult recompensat la apariția lui pentru a-l trece doar la categoria filmelor „istorice”. Marele Premiu al Juriului și premiul pentru cea mai bune interpretare feminină la Veneția; cel mai bun film britanic independent al anului, cea mai bună actriță de prim plan și de plan secundar, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu decernate de British Independent Film Awards; 10 nominalizări la Oscars și premiul pentru cea mai bună interpretare feminină pentru Olivia Colman sunt doar câteva recompense care plasează realizarea lui Yorgos Lanthimos printre evenimentele cinematografice ale anului 2018. Acțiunea filmului ne trimite în 1711, la curtea reginei Anne (Olivia Colman) din Anglia. În realitate, însă, statul e dirijat de Sarah Churchill, Ducesa de Marlborough (Rachel Weisz). Anglia e în război cu Franța. Ducele de Marlborough conduce armata și e adeptul continuării luptelor. Dar la curte, ajunge o oarecare Abigail Masham (Emma Stone), care reușește s-o înlăture pe Ducesa de Marlborough de lângă regină. Filmul se ține, în mare parte, pe jocul sublim al acestor trei actrițe care, nu-i exclus, să fi realizat, fiecare, prestația de vârf a carierei! Dacă conflictul central al filmului se construiește pe lupta acerbă dintre Sarah și Abigail pentru „inima” imperiului, multitudinea de subiecte secundare, scenele meticulos interpretate sau suprainterpretate (numai dansul Ducesei de Marlborough la un bal de curte cât face!) fac din „The Favourite” o realizare absolut remarcabilă. Cinematografică, de la sine înțeles, nu istorică.
