Ocean, nu‑ți fie frică.
Capătul drumului e atât de îndepărtat
e deja în spatele nostru.
Nu‑ți face griji. Tatăl tău e tatăl tău
numai până unul dintre voi uită. Precum spatele
Nu‑și va aminti de aripile sale
indiferent de câte ori genunchii noștri
sărută pavajul. Ocean,
mă asculți? Cea mai frumoasă parte
a corpului tău e oriunde
cade umbra mamei tale.
Iată casa cu copilărie
redusă la un singur fir roșu declanșator.
Nu‑ți face griji. Numește‑l orizont
și nu‑l vei ajunge niciodată.
Iată ziua de azi. Sari. Îți promit că nu este
o barcă de salvare. Iată bărbatul
ale cărui mâini sunt destul de largi să‑ți adune
plecarea. Și iată momentul,
imediat după ce se sting luminile, când încă poți vedea
torța slabă dintre picioarele lui.
Cum o folosești iar și iar
să‑ți găsești propriile mâini.
Ai cerut o a doua șansă
și ți s‑a dat o gură în care să te golești.
Nu‑ți fie frică, împușcăturile
sunt doarsunetul oamenilor
încercând să trăiască puțin mai mult. Ocean. Ocean,
ridică‑te. Cea mai frumoasă parte a corpului tău
e oriunde e vindecat. Și ține minte,
singurătatea e totuși timp petrecut
cu lumea. Iată
camera cu toți în ea.
Prietenii tăi morți trecând
prin tine ca vântul
prin clopoței. Iată biroul
cu o cărămidă sub piciorulșchiop
să se țină. Da, iată o cameră
atât de caldă și atât de aproape de sânge,
Îți jur, te vei trezi
și vei confunda pereții ăștia
cu pielea.
Motive pentru a rămâne
Frunze de octombrie coboară, de parcă ar fi chemate.
Ceața de dimineață prin spicele de după șinele de tren.
O țigară. Un pulover bun. Pe veranda care se lasă. Cât
familia doarme.
Că totuși m‑am trezit și șoimul de acolo sus nu s‑a gândit
deloc la aripile sale.
Că m‑am strecurat pe pagină în timp ce gardienii erau
drogați cu codeină.
Că îmi citesc cărțile la lumina focului de revoltă.
Că cele mai bune cuvinte ale mele au venit de cel mai
departe de mine și e minunat.
Că poțisă i‑o sugi unui bărbatși vocea ta răsună prin
vocea lui.
Ca Jonah prin balenă.
Pentru că ei au venit în viața mea, fantomele astea, ca ceva
turnat.
Pentru că plânsul, crezi sau nu, a făcut minuni.
Pentru că unchiul meu nu s‑a sinucis – purșisimplu a
murit, dinadins.
Pentru că am făcut o promisiune.
Că arcul de la McDonald’s, privit la 2 noaptea pe fereastra
centrului de reabilitare pe Chesnut, a fost destul.
Că mila e mică dar pământul e și mai mic.
Ploaie de vară lovind umerii goi ai lui Peter.
Ptptptptptptpt‑ul ei.
Pentru că am încetatsă mai cerscuze pentru vizibilitate.
Pentru că acest corp e ultima mea adresă.
Pentru că acum, chiar înainte de dimineață, când e albastru
de sânge și teroarea obligatorie.
Pentru că sunetul spițelor bicicletei în drum spre casă la
răsărit era insuportabil.
Pentru că dealurile continuă să ardă în California.
Prin fumul roșu, cântec. Prin cântec, o cale de scăpare.
Pentru că doar muzică rimează cu muzică.
Cuvintele pe care nu le‑am folosit încă: timothy
grass, jeffrey pine, celloing, încrezut, light‑lusty,
verde‑de‑miezul‑nopții, îmblânzit, subțire‑apă, lord (ca
verb), roșiatic, cositor, lobotomie.
Praf cât noaptea pe buza lui de sus.
Barnjoy în pragul iernii.
Pianul stricat sub un pod în Windsor care sună ca pași
când se cântă la el.
Semnulscris cu Sharpie în afara caseisechestrate:
Se caută prieten‑pisică. Vă rog bateți pentru Kayla.
Șuieratul trenului auzit printr‑o fereastră deschisă după un
coșmar.
Mama mea, stând în fața oglinzii, dându‑se cu fard pe
obraji înainte de a pleca la chimioterapie.
Dormind pe bancheta din spate, părăsind orășelul care m‑a
distrus complet.
Zăpadă timpurie căzând dintr‑un cersenin, fardat.
De parcă ar fi chemată.
(Traducere din engleză de Valeria Coțofană)
